E.ON România E.ON România
E.ON România

E.ON România

3.73

327 reviews

Dizabilitatea este doar un cuvânt, noi inspirăm prin povești și experiențe !

20.06.2024

Suntem bucuroși să vă prezentăm o nouă campanie despre noi, despre cum împreună suntem mai puternici și despre cum diversitatea și incluziunea ne aduce mai aproape și ne definește ca echipă. Campania - Dizabilitatea este doar un cuvânt, noi inspirăm prin povești și experiențe aduce în prim-plan experiențele și contribuțiile valoroase ale colegilor noștri care au dizabilități sau afecțiuni medicale și care timp de câteva luni ne vor împărtăși cu zâmbetul pe față povestea lor de oameni învingători.

Această campanie de employer branding își propune să ne ajute să creștem gradul de conștientizare și înțelegere a nevoilor, dorințelor și perspectivelor colegilor care au o dizabilitate sau afecțiuni care necesită o mai mare atenție. De asemenea ne dorim să tragem un semnal de alarmă și să alocăm o mai mare atenție controalelor medicale pentru a reuși să prevenim la timp orice posibil risc.

Mulți dintre colegi au dorit să împărtășească cu noi cum au reușit să treacă peste obstacole, cum le-au fost alături colegii în momentele mai grele și ce i-a ajutat să rămână puternici. Astfel am adunat povești cu suflet care abia așteaptă să fie spuse. 😊 Fiecare poveste este o sursă de inspirație pentru noi toți și dacă îți dorești și tu să te implici activ în această campanie și să ne share-uiești gânduri, experiențe sau poate idei, așteptăm să ne lași un mesaj în comentarii.

Cu fiecare poveste împărtășită, cu fiecare experiență ascultată, construim un mediu de lucru mai empatic și mai inclusiv. Așadar începem seria poveștilor cu colega noastră Claudia Ghira, care este o învingătoare. Așa se consideră ea însă noi credem că este mult mai mult. De mai bine de 17 ani în echipa Delgaz Grid, Claudia are o pozitivitate cum rar întâlnești, mereu purtând cu ea zâmbetul și voia bună. Spunem “este colega noastră” pentru că ne este mereu aproape chiar dacă de curând Claudia a intrat în pensie de boală din cauza unor probleme de sănătate.

Claudia curajoasă din fire așa cum o știm cu toții, astăzi vrea să ne împărtășească experiențele personale legate de dizabilitatea cu care se confruntă. Ea vrea să ne inspire prin povestea ei și să tragă un semnal de alarmă tuturor colegelor, încurajându-le ca an de an să devină mai conștiente de importanța sănătății și să acorde o mai mare atenție controalelor medicale. Cum a depășit obstacolele și cum echipa i-a fost alături la fiecare pas, aflăm mai jos chiar de la Claudia.

 „Ce părere aveți despre mastectomie bilaterală? Doamna doctor, eu vreau sa trăiesc”. Așa începe povestea mea, cu o întrebare care schimbă totul. Se întampla în ianuarie 2020 când, în urma unei ecografii de rutină, mi s-a descoperit un nodul la sân. Am început investigațile – mamografie, RMN, biopsie. Neoplasm mamar. Cu documentele medicale, m-am îndreptat către Institutul Oncologic din Cluj-Napoca unde am fost preluată de comitetul interdisciplinar. În februarie, în prag de pandemie, intram în prima operație. Rezultatul anatomopatologic era încurajator. Odată cu îndepărtarea tumorii, urmată de o medicație cu pastile, trebuia să fiu bine. Au urmat controalele, analizele la 6 luni, toate având același răspuns, că sunt bine.

Când ai descoperit că te confrunți cu o problemă medicală?

Doar că, în ianuarie 2022 am simțit din nou că ceva nu este în regulă. Și așa a și fost. Cancerul a recidivat cu metastaze ganglionare locale. Un lucru de neînțeles pentru medici, pentru că se pare că traseul bolii mele nu apare în nicio carte de medicină. Din nou cazul meu a stat pe masa comitetului interdiciplinar, care a indicat chimioterapie, radioterapie, hormonoterapie. Anul 2022 s-a transformat în anul de luptă pentru viața mea.

Însă acum mă uit în urma și realizez că este important să credem că putem lupta cu boala, că viața merge înainte și că putem să ne adaptăm noii realități, că se pot găsi soluții. Fiecare zi e un dar. Că și asta va trece…Sunt învingătoare, nu supraviețuitoare! 😊

Care a fost cel mai mare obstacol pe care l-ai depășit și cum ai reușit să îl înfrunți?

 

Recidiva a reușit să mă vulnerabilizeze. Am văzut atunci cancerul ca pe un rău care nu vrea să mă părăsească. Întreg procesul pentru vindecare – chimioterapie, radioterapie, hormonoterapie, împărțit într-o balanță a binelui și răului. Bine, pentru ca îmi salva viața, rău pentru ca mă storcea de toată energia. Dar am învățat să traiesc cu boala tocmai înfruntând-o. M-a ghidat un citat al fostul senator american Alen Specter, „Mă lupt cu cancerul. Este o altă bătalie pe care intenționez să o caștig”.

 

Întotdeauna m-am simtit în companie ca într-o mare famile – respectată, ascultată, îndrăgită. Am simțit fiecare rugăciune și gând bun îndreptat către mine în momentele dificile prin care treceam. Iar în colegele de departament am găsit întelegerea pe care ți-o oferă un prieten. În perioadele mele de absență, am adresat rugămintea de a nu fi scoasă din grupul de Teams al echipei, tocmai pentru a nu simți o înstrăinare față de ele și de activitatea echipei.

Ca o recomandare, aș milita pentru o cunoaștere a colegilor care trec sau au trecut prin experiențe similare, desigur, cu respectarea intimității.

Cum ai simțit sprijinul echipei atunci când a fost nevoie și cum crezi că putem îmbunătăți acest sprijin?

În viziunea ta ce înseamnă să te bucuri cu adevărat de viață?

Nu multă lume cunoaște, însă operația de mastectomie și evidarea ganglionilor limfatici aduce după sine o disfuncționalitate a mâinilor: pur și simplu, nu le poți ridica. Doar exercițiile, făcute cu consecvență, reușesc să iți ofere ulterior flexibilitatea mâinilor. Te afli în imposibilitatea de a face un gest simplu, cum ar fi spălatul pe cap. Și aici aș vrea să vă împărtășesc o trăire de suflet. Am fost externata vinerea, după operația de mastectomie din 2020. Sâmbata, dupa 2 săptamani de spitalizare, am cautat cu disperare o coafeză care doar sa mă ajute și am fost refuzată deoarece nu eram programată. Atunci, de nevoie, l-am rugat pe sotul meu să mă spele. Mi s-a parut un gest atât de intim și drag în același timp. O apropiere, menită să vindece răni sufletești, lăsate de boală.

Și ca să revin, e atat de bine să iți poti folosi mainile sau să te bucuri din nou de părul căzut în urma chimioterapiei. Un cantec de pasare, o floare înflorită...iar când treci prin traumele cancerului, realizezi că de fapt bucuriile mici fac să simți că viața merită trăită frumos.

 

Zilele trecute, într-o discuție purtată cu câteva colege, am aflat că au mers la controale medicale datorită cazului meu. Și atunci ce încurajare mai puternică aș putea să transmit decât că controlalele salvează vieți. Am ajutat cu sfaturi legate de experiențele mele, legate de medici, legate efectiv de traseul unui pacient oncologic și o voi face în continuare pentru că se pare că asta e menirea mea acum. Și, dacă am reușit să determin o singură persoană să facă un control, înseamnă că lupta nu a fost în zadar.

Mergi la un control, află că ești bine! 😊

Ce mesaj sau motivație ai pentru colegii noștri și pentru oricine se confruntă cu provocări similare/ sau pentru cei care citesc acest articol?

Îți mulțumim Claudia pentru aceste sfaturi prețioase. Suntem recunoscători pentru implicarea și deschiderea colegilor noștri și suntem convinși că împreună putem crea un viitor mai luminos și mai inclusiv. Ne bucurăm când împreună explorăm povești pline de inspirație și încercăm să facem schimbări pozitive în viața noastră și a celor din jur.