ING Hubs Romania ING Hubs Romania
ING Hubs Romania

ING Hubs Romania

4.17

248 reviews

Cum se implică programatorii în susținerea societății românești?

04.09.2023

De ce IT-iștii ar fi mai implicați în cauzele sociale decât alții?

Dacă implicarea socială s-ar traduce doar prin a dona bani pentru proiectele organizațiilor neguvernamentale, atunci ar putea exista așteptarea ca experții IT sa fie mai implicați decât media, dispunând de resurse financiare peste media națională.

Însă implicarea are și un alt element extrem de important: „donarea” de timp, adică voluntariatul. La acest capitol, programatorii se confruntă cu aceleași provocări ca noi toți: lipsa de timp și a unui cadru transparent în a alege cauzele și organizațiile neguvernamentale pe care le poți sprijini. De altfel, acestea sunt două dintre piedicile principale pe care le întâmpinăm atunci când vrem să contribuim la o societate mai bună.

Cum pot susține companiile de IT implicarea angajaților în comunitate

Mediul privat din România susține deja cu milioane de euro anual proiectele organizațiilor neguvernamentale, lucru firesc de altfel într-o societate sănătoasă.

Printre companiile care susțin societatea civilă se numără și ING Hubs România. Din 2018 până în prezent, hub-ul de tehnologie al grupului ING, cu birouri în București și Cluj-Napoca, a finanțat cu peste 1 milion de euro proiecte ale organizațiilor neguvernamentale. De la inițiative edu-tech până la proiecte sociale și de mediu, demersurile susținute de companie le permit angajaților săi să contribuie la binele social în direcțiile care contează pentru aceștia.

De exemplu, anual, alături de Asociația Viitor Plus, compania organizează acțiuni de plantare de copaci. În jur de 150 de angajați ai ING Hubs, alături de prieteni sau familie petrec câte 6 – 7 ore în weekend plantând perdele forestiere sau păduri. În acest fel, voluntarii ajută la regenerarea solului pe termen scurt și la captarea emisiilor de carbon, pe termen mediu – de câțiva ani.

Un alt demers cu obiectiv de protecția mediului este Run for a Forest Marathon – o competiție sportivă organizată de 4 ani de ING Hubs, în care peste 250 de colegi din țară și din afara țării participă la maraton știind că pentru fiecare kilometru alergat, compania va planta în numele lor un copac. Până acum, ca urmare a maratonului, 11.000 de copaci au fost plantați în județul Dolj, unul dintre cele mai afectate de secetă din România.

Pe lângă proiectele cu obiective de protecția mediului, colegii care își doresc să se implice în proiecte educaționale o pot face devenind voluntari în PepinTEEN – un proiect pe care ING Hubs și Asociația Școala de Valori l-au dezvoltat pentru a ajuta adolescenții din grupuri dezavantajate să fie mai pregătiți pentru un job al viitorului. Pe parcursul unui an școlar, elevii participă la ateliere de soft skills, dar au ocazia și să înțeleagă mai bine ce înseamnă „informatica”, dacă această direcție profesională li se potrivește și ce parcurs educațional ar trebui să urmeze pentru a construi o carieră în domeniu. Angajații ING Hubs creează syllabus-ul de ateliere IT pe care le predau în fiecare weekend adolescenților din București, Iași, Cluj-Napoca și Brașov. După 5 ani de proiect, peste 800 de elevi au participat la sesiunile PepinTEEN și peste 100 de colegi s-au implicat, ca traineri voluntari, în susținerea lor.

Un alt element important al implicării sociale constă în proiectele sociale dedicate persoanelor din categorii vulnerabile. Cei care își doresc să se implice în acest tip de proiecte, pentru a ajuta categorii precum mamele singure, bătrânii, familiile din medii dezavantajate sau oamenii care trăiesc pe stradă, o pot face într-un cadru organizat de companie. O dată pe an, ING Hubs organizează alături de Fundația Comunitară București programul Doubling the joy, o competiție în care colegii se transformă pentru câteva săptămâni în fundraiseri și strâng fonduri pentru cauzele sociale în care cred. Compania dublează în final suma strânsă de angajați pentru a sprijini efortul acestora. Pentru a adresa problemele categoriilor vulnerabile, ING Hubs își invită angajatii să dea o mână de ajutor și la Centrul Grivița-Cișmigiu, proiect al asociației Carusel pe care compania îl susține de la debutul acestuia, în beneficiul celor din grupuri dezavantajate, vecini de cartier ai sediului său.

Așadar, implicarea în comunitate a programatorilor - ca și în cazul altor categorii profesionale - poate fi înlesnită și chiar amplificată de angajator, care poartă la rândul său un grad de responsabilitate pentru sănătatea societății.

O societate fără cetățeni implicați – fie că vorbim despre cetățeni corporate, din mediul public, societate civilă sau simpli indivizi – este o societate mai săracă. Cu toții contribuim la mediul în care trăim și suntem responsabili de moștenirea pe care o lăsăm pentru generațiile viitoare.

Sursa aici.