Kaufland Romania Kaufland Romania
Kaufland Romania

Kaufland Romania

3.77

1538 reviews

Kaufland încurajează incluziunea socială printr-un program de angajare care transformă diferențele în momente de învățare

17.01.2020

Kaufland România, unul dintre cei mai mari angajatori privați de pe piața românească, a demarat programul-pilot de angajare și includere a persoanelor cu dizabilități în companie. Dezvoltat în colaborare cu echipa Motivation, programul extinde unul dintre principalii piloni pe care Kaufland și-a construit renumele ca angajator – acela al tratamentului egal și cu respect al tuturor celor care poartă, zi de zi, brandul Kaufland.

În etapa-pilot, programul se desfășoară în magazinele Kaufland din București, Cluj-Napoca, Sibiu și Timișoara, unde vizează pozițiile de casier, lucrător comercial și lucrător comercial în raionul de legume-fructe, asistent etichetare și asistent grill, pentru care persoanele interesate pot aplica la adresa cariere@kaufland.ro. Odată ajuns la maturitate, va fi extins la nivel național, astfel încât să includă alte orașe, precum și alte departamente din companie.

Obiectivele curajoase sunt susținute de un start încurajator: programul-pilot împlinește deja trei luni de la implementare și își propune ca până în aprilie 2020 să recruteze și să integreze cu succes în magazinele, depozitele și sediile Kaufland din toată țara peste 500 de persoane cu dizabilități, în roluri cât mai diverse. Criteriile de reușită ale proiectului nu sunt doar cantitative, ci și calitative. În evaluarea demersului, se va ține cont atât de gradul de integrare al persoanelor cu dizabilități, cât și de impactul general al proiectului la nivelul echipei Kaufland.

Multe dintre persoanele cu dizabilități din România vor și pot să muncească, dar nu au șansa unui loc de muncă. Kaufland își propune să răspundă la această problemă și alege să vadă în acești oameni abilitățile lor, puterea și curajul de a depăși obstacolele. Alături de colegi, ne dorim să găsim soluții pentru a fi integrați cu ușurință într-o echipă construită ca o familie, în care fiecare își găsește locul: echipa Kaufland”, a declarat Estera Anghelescu, Recruiting & Employer Branding Director, Kaufland România.

Pentru a acomoda cât mai bine noile condiții de lucru și noii colegi, Kaufland a organizat traininguri destinate echipelor din magazinele și departamentele unde proiectul a fost deja demarat. Acestea au inclus dezbateri și jocuri de rol privind modalități de comunicare și relaționare cu persoane cu diferite tipuri de dizabilități, urmate de evenimente de recrutare propriu-zisă a persoanelor cu dizabilități. Pentru viitor, Kaufland își propune o serie de investiții în adaptarea mobilierului și echipamentelor dedicate acestora.

Susținerea proiectelor sociale este o parte importantă a strategiei Kaufland. De aceea, proiectul de angajare și includere a persoanelor cu dizabilități în companie este construit ca o strategie pe termen lung. Dezideratul de a contribui la calitatea vieții persoanelor cu dizabilități este dublat de dorința ca acest proiect să intre în rândul bunelor practici recunoscute și implementate la nivel național și de alți angajatori, pentru dezvoltarea pe termen lung a României.