Am știut mereu că sunt bună la ceea ce fac. Nu în sensul în care îți spun părinții când iei 9 în loc de 10. Ci în sensul acela real, în care simți că poți, dar parcă nicăieri nu-i locul tău. Mi s-a spus că am potențial, că “poate într-o zi”, că „ești un pic altfel, dar e de bine” – și alte forme de ambalaj pentru disconfortul de a fi un misfit într-un sistem croit pe copy-paste-uri de oameni.
Am trecut prin birouri în care lumina fluorescentă era mai vie decât ideile care circulau. Prin medii în care îndrăzneala părea aroganță și inițiativa, un pericol. Acolo unde ai voie să visezi, dar numai în afara programului. Unde profesionalismul se confundă cu obediența și unde „să-ți găsești locul” înseamnă, de fapt, să te micșorezi până încapi ca intr-un pat al lui Procust.
Așa că nu mai căutam. Mergeam din inerție. Mă simțeam ca un fișier .zip – comprimată, arhivată, nedeschisă.
Până am dat share. Un job, un articol, un post de LinkedIn – nici nu mai știu exact. A fost despre Top Line Europa. Nu avea cel mai glossy brand de angajator. Nu promitea nimic hollywoodian. Dar era acolo ceva. O vibrație autentică. O idee de spațiu liber. Un loc care părea că n-a fost croit, ci lăsat să respire.
Și pentru prima dată, m-am simțit aleasă. Nu doar angajată.
Am ajuns într-o echipă care învăța în același timp cu mine, care-și recunoștea vulnerabilitățile și care nu-și cernea oamenii prin filtre de conformism. Un brand care nu m-a întrebat „de ce n-ai stat mai mult la fostul loc de muncă”, ci „de ce n-ai plecat mai devreme”. Care n-a cerut loialitate, dar a primit-o.
Nu era perfect. Nici eu. Dar ne-am calibrat reciproc. Am învățat împreună să fim mai mult. Și mai sinceri. Și mai buni.
Astăzi, Top Line Europa nu e doar o companie. E locul în care, pentru prima dată, n-a trebuit să mă conving că îmi place ceea ce fac. Și n-a mai fost nevoie să-mi caut locul.
Il gasisem!
Sunt încă zile în care mă uit în urmă cu o formă de rușine blândă – pentru toate momentele în care m-am micșorat ca să încap, în care am tăcut ca să nu incomodez, în care am ales stabilitatea în locul autenticității. Dar acum știu că și ele au avut sens. Pentru că m-au făcut să recunosc ceea ce nici nu mai credeam că există: un mediu în care nu trebuie să-mi las umanitatea la ușă ca să fiu profesionistă.
Top Line Europa e locul în care pot să cresc fără să renunț la mine.
Unde pot vorbi deschis despre eșecuri fără teamă.
Unde pot propune, experimenta, contribui.
Și unde știu – în sfârșit – că fac diferența.
Nu e o poveste despre noroc.
E o poveste despre oameni. Despre spațiu. Despre un brand de angajator care se construiește nu din slogane, ci din curajul zilnic al fiecărui om care face lucrurile altfel.
Asta înseamnă, pentru mine, employer branding real.
Nu promisiuni. Ci potrivire.
Și da. Acum, când mă întreabă cineva “Cum e la job?”, pot spune, cu seninătate și fără regie: „E acasă.”
DS
