La Connections am explorat impactul și importanța #AI - #AIact , care a intrat în vigoare pe 1 august și va fi pe deplin aplicabil în doi ani. Este esențial ca toți profesioniștii și liderii de business să fie familiarizați cu acest document pentru a asigura dezvoltarea unor soluții AI etice și responsabile.
Cunoscut ca AI BOOM sau Primăvara Inteligenței Artificiale, anul trecut a fost marcat de explozia AI, căci progresele tehnologice și comerciale din ultimul deceniu s-au comprimat într-un singur an cu adevărat remarcabil.
Pe parcursul său, atât speranțele, cât și temerile legate de capacitatea de transformare a AI au devenit larg mediatizate, la fel și întrebările globale privind modul de gestionare a acestei noi tehnologii.
La Connections urmărim îndeaproape dinamica tehnologiilor de top, căci dezvoltăm activ produse care le au la bază, iar în 2023 am integrat pentru prima dată AI într-unul dintre produsele noastre, ID Scanner, și am luat parte la dezvoltarea de proiecte AI based pentru parteneri externi de top, în echipe internaționale.
Așa cum orice lucru relevant, cu puterea de a schimba lumea, devine, mai devreme sau mai târziu, subiectul unei reglementări formale, nici AI nu a făcut excepție.
Legea privind inteligența artificială a Uniunii Europene a ajuns la statut provizoriu în decembrie 2023, în timp ce Statele Unite își evaluează încă propria abordare, provenită dintr-o serie de audieri în Congres, atât publice, cât și cu ușile închise, cu mărturii detaliate din partea directorilor executivi din domeniul AI și a experților din industrie.
AI Act, adica Legea privind inteligența artificială a Uniunii Europene, adoptată recent (martie 2024), este acum prima reglementare din lume care vizează specific AI și urmărește mai multe obiective principale:
- Asigurarea siguranței și respectării drepturilor fundamentale în contextul utilizării AI.
- Promovarea inovației responsabile în domeniul AI.
- Crearea unui cadru juridic clar pentru actorii din domeniul AI.
De asemenea, AI Act clasifică sistemele AI în funcție de risc:
- Interzise: sisteme care prezintă un risc inacceptabil (ex. manipulare electorală, supraveghere invazivă, scor social).
- Risc ridicat: cerințe stricte (ex. recunoaștere facială).
- Risc limitat: obligații minime. (ex. chatbots, traducere automată)
Pentru protecția cetățenilor, documentul include și:
- Cerințe de transparență: informații clare despre sistemele AI, datele utilizate și modul de funcționare.
- Interzicerea „scorului social” și a manipulării emoționale.
- Promovarea dezvoltării responsabile a AI.
Considerăm că AI Act este un document care trebuie consultat de către toți profesioniștii din industrie si cu care este bine să fie familiarizați, în egală măsură, toți liderii de business, astfel încât soluțiile AI care vor face parte din viața noastră, a tuturor, în anii următori să fie unele responsabile și etice.