Kaufland Romania Kaufland Romania
Kaufland Romania

Kaufland Romania

3.77

1557 evaluări

Angajator transparent

Poveștile oamenilor din #TeamKaufland. Ep 1 – Cristian, Manager de Magazin

08.04.2022

Pentru noi, oamenii sunt o prioritate și ne mândrim cu faptul că echipa Kaufland este formată ca o mare familie, în care fiecare coleg are un rol esențial, indiferent de vechimea și experiența pe care o are sau de poziția pe care o ocupă. Pentru că noi credem că succesul unei companii se datorează reușitei în echipă și valorilor împărtășite. Iar măsura echipei Kaufland este dată de implicarea fiecăruia dintre cei peste 15.000 de colegi care își asumă angajamentul de a face lucrurile să meargă așa cum trebuie. Ei sunt cei care scriu, zi de zi, povestea noastră.

De aceea, cine altcineva ar putea fi mai potrivit pentru a vorbi despre experiența de a face parte din colectivul Kaufland decât oamenii din familie? Colegii din magazine, din centrele logistice sau de la birouri, cei care cunosc mediul și modul nostru de lucru. Te invităm să cunoști poveștile colegilor din #TeamKaufland într-o serie de interviuri despre oportunități și provocări, despre satisfacții profesionale și succes.

Interviu cu Cristian, Manager de Magazin

Cristian s-a alăturat echipei Kaufland în anul 2011.

Ca Manager de Magazin are responsabilități asupra tuturor proceselor din magazin, de la disponibilitatea produselor și asigurarea indicatorilor economici, până la planificarea activității echipei. Rezultatele obținute mai întâi ca Manager de Magazin la Bistrița, Mediaș, iar apoi la Sighișoara, l-au recomandat pentru o nouă provocare. În anul 2020 a fost invitat să coordoneze deschiderea magazinului Kaufland de la Sovata. A coordonat apoi deschiderea unui al doilea magazin, de data aceasta la Târnăveni, la doar 4 luni de la deschiderea celui din Sovata, dovedind că este persoana potrivită pentru a gestiona astfel de provocări și de a forma noi echipe. Despre această perioadă intensă, Cristian spune că a fost cea mai frumoasă etapă a carierei sale.

 

Știm că ai o experiență de peste 10 ani ca Manager de Magazin în echipa Kaufland. Ne poți povesti ce presupune această poziție? Care sunt responsabilitățile unui manager și cum arată programul acestuia?

Un manager de magazin este responsabil pentru coordonarea tuturor activităților care se desfășoară în locație. Pe lângă gestionarea fluxului de marfă în magazin, este responsabil de atingerea tuturor indicatorilor, de vânzări, dar și de echipă, pe care trebuie să o organizeze într-un mod cât mai eficient. Și în același timp, să aibă în vedere formarea și dezvoltarea acesteia, pentru a avea rezultate cât mai bune.

Un manager trebuie să fie în permanență conectat la tot ceea ce se întâmplă în magazin și să fie pregătit să își adapteze activitatea în funcție de necesități. Chiar dacă începi ziua cu un anumit plan și cu activități foarte clar stabilite, pot interveni oricând noi provocări, care trebuie gestionate și rezolvate cu prioritate.

În plus, e foarte important să-ți placă să lucrezi cu oamenii. Toata activitatea se desfășoară în mijlocul clienților, a colegilor, iar interacțiunea cu aceștia îți permite să oferi zilnic cele mai bune servicii și produse comunității din care faci parte.

 

După ce ai fost Manager în magazine deja deschise, ți s-a propus să te ocupi de deschiderea unui nou magazin la Sovata și apoi, câteva luni mai târziu, la Târnăveni. Ce a presupus acest lucru?

Am văzut o oportunitate de dezvoltare personală și profesională și am acceptat pe loc. Aveam deja experiență ca Manager de Magazin și mi se oferea ocazia să-mi aduc contribuția la crearea unei echipe de la zero, să urmez fiecare pas pentru a forma o întreagă echipă, începand de la recrutare și până la consolidarea ei. 

Toata această experiență, cu provocările aferente, a fost mult mai ușor de îndeplinit și datorită colegilor din departamentul Vânzări și departamentului de Resurse Umane, care mi-au făcut misiunea mult mai ușoară. A fost cea mai frumoasă perioadă din toată cariera mea, deoarece am reușit să formez, într-un interval scurt de timp, două echipe frumoase care să ducă mai departe misiunea Kaufland.

Iar acum, chiar dacă actuala echipă este una foarte tânără (în curând împlinim un an împreună), suntem foarte apropiați – avem deja obiceiurile noastre și ne place să ne bucurăm de momentele importante împreună. Sărbătorim aniversări, ne oferim reciproc cadouri cu ocazia sărbătorilor, suntem acolo unii pentru ceilalți.

 

Ești implicat în procesul de recrutare al candidaților. Care sunt calitățile pe care le apreciezi? Ce te convinge că o persoană este potrivită pentru echipa ta? 

Am experimentat, din plin, acest proces de recrutare, o etapă foarte importantă, deoarece de aici începe formarea echipei. Port o mare responsabilitate la fiecare interviu, atât pentru companie, prin găsirea celor mai buni candidați, cât și pentru comunitate, pentru familia fiecărei persoane care este în fața mea. Decizia mea poate influența viitorul candidatului, viitorul familiei lui. La fiecare interviu caut să găsesc persoanele cele mai potrivite pentru companie; mă interesează sinceritatea, dorința de muncă, motivația de a învăța și progresa, capacitatea persoanei de a se adapta la situații diverse.

 

Îți mai amintești cum a fost experiența ta de angajare la Kaufland?

Au trecut mulți ani de atunci, dar sigur că îmi amintesc cum a decurs interviul. Pentru că deși aveam deja experiență în câmpul muncii, participasem la puține interviuri din postura de candidat, iar emoțiile nu au lipsit. A fost o experiență interesantă și utilă, care m-a ajutat ulterior în procesele de recrutare, atât de necesare pentru menținerea unei echipe competitive. Iar dacă sunt întrebat ce m-a atras aici, răspunsul a rămas același: mediul dinamic, stabilitatea locului de muncă și posibilitatea de a construi o carieră.

 

Ce sfat i-ai da tânărului Cristian aflat la începutul carierei? 

Să fie încrezător, să privească fiecare provocare ca o oportunitate de învățare și dezvoltare pentru atingerea obiectivelor.

 

Dar unui manager de magazin care tocmai a preluat această responsabilitate?

Să încerce să fie un model pentru oricare dintre colegii săi. Să fie sincer cu oamenii din echipă, să fie empatic, să comunice activ cu fiecare în parte, să asculte și să încerce să înțeleagă problemele și nevoile fiecăruia, pentru a gestiona cât mai eficient întreaga activitate. Această atitudine unește și motivează echipa. În felul acesta reușim împreună să facem față oricăror provocări. 

 

Care este cea mai importantă realizare profesională?

Este o întrebare dificilă, deoarece nu pot face diferențierea între realizările obținute, împreună cu echipa, de-a lungul carierei. Consider că fiecare realizare își are rolul și importanța ei în cariera noastră și toate, mai mici sau mai mari, își aduc aportul la experiența profesională a fiecăruia dintre noi.

 

Dar cel mai dificil moment profesional cu care te-ai confruntat? Și cum ai reușit să depășești acel moment?

Pot spune că fiecare decizie importantă în cariera mea a fost luată după consultări cu familia. Ne-am asumat fiecare decizie și oricât de mari au fost provocările, am reușit să le depășesc având sprijinul familiei. Însă mă consider norocos, pentru că ceea ce fac mă motivează. Mediul în care lucrez nu duce lipsă de provocări, de neprevăzut, dar îmi place să găsesc soluții – iar acest lucru mă determină să evoluez, să mă dezvolt, să caut mereu să mă implic în noi proiecte. 

 

Dacă ai fi CEO pentru o zi,  ai schimba ceva la magazinele Kaufland? 

Ce am învățat în timpul petrecut alături de Kaufland este că nu trebuie sa fii CEO ca să schimbi ceva în companie. Ideile constructive sunt puse în valoare și astfel îți poti aduce contribuția la dezvoltarea companiei, din orice poziție.

 

Cum îți gestionezi timpul liber? Unde te găsim când nu ești în magazin?

Îmi place să-mi petrec timpul liber cu familia, să facem activități împreună. Mă alătur, întotdeauna, la o plimbare în pădure, o plimbare cu bicicleta, un meci de fotbal, o partidă de tenis sau o zi petrecută la ski.

 

O recomandare pentru cei interesați să se alăture în #TeamKaufland?

Îi încurajez pe toți cei care doresc să-și contruiască o carieră, să o facă în Kaufland. Aici pot găsi un mediu de lucru dinamic, competitiv și o echipă în care se vor integra cu ușurință.