Distribuie
3 motive pentru a învăța o limbă străină și cum o poți evidenția ȋn CV
Într-o lume în care aproape că nici nu mai putem concepe cotidianul nostru în afara contextului online, o limbă străină este cea care reprezintă legătura noastră cu tot ce ne înconjoară.
1. Suntem conectați la știrile și divertismentul din întreaga lume
Fie că citim știri dimineața, ne distrăm cu câteva reel-uri în pauze sau consumăm filme de pe platformele de streaming, limbile străine, și mai ales limba engleză, sunt mereu prezente. Înveți și fără să vrei, dar și pentru că ai nevoie. Site-urile și conturile media ale marilor furnizori internaționali de știri sunt la un click distanță. Putem verifica sursa unor știri sau citi articole de specialitate. Articole dedicate fie studiilor de marketing, analizelor politice, contextelor culturale, fie ultimelor știri în psihologie sau astronomie, le găsim după preferință în sugestiile browser-ului. Făcând uz de cunoștințele de limbi străine dobândite în școală, în timpul studiilor sau muncii, rămânem conectați la o lume informată și consumatoare de divertisment, cunoaștere și cultură.
2. Suntem conectați la resurse educaționale
Cursurile online pe o varietate fără precedent oferite de platforme educaționale din întreaga lume ne instruiesc în domeniile care ne atrag interesul personal sau profesional.
Fie ca vrei să știi mai multe despre cum să scrii cod, apicultură, scrisul creativ, cum sa devii un marketer afiliat, cum să ții prezentări de succes, limba engleză sau o alta de circulație internațională cum ar fi germana, franceza, spaniola îți pun la dispoziție o întreaga gamă de articole, cursuri, biblioteci online, reel-uri sau clipuri video instructive.
3. Suntem conectați cu partenerii de lucru în diverse contexte
Când comunicăm
În peste 50% dintre joburile prezente pe piața muncii din România, şi ȋn aproximativ 90% dintre joburile pentru absolvenții de studii superioare, specialiști sau poziții de management este nevoie de o limbă străină. Cum este de așteptat, cea mai solicitată este limba engleză. Comunicarea din companiile multinaţionale are la baza limba engleză urmată mai apoi de limba țării de proveniență a companiei. Astfel, pe lângă engleză, limba germană este din ce în ce mai căutată, urmată de limba franceză.
În relațiile cu partenerii de lucru externi o limba străină este o necesitate. De cele mai multe ori limba de bază în comunicarea profesională este engleza, și o folosim de la cele mai simple comunicări până la cele mai complexe. Cu siguranță v-ați aflat într-una din aceste situații și ați folosit o limba străină: conversația de dimineață sau de la începutul ședinței, urmărirea prezentărilor colegilor străini, citirea e-mail-urilor, contactarea colegilor pentru confirmări sau soluționări de probleme, susținerea de prezentări sau traininguri, mentoring sau administrarea unui proiect.
Când avansăm
Mai mult decât atât, urcând pe scara ierarhică nevoia de conectare cu diverși parteneri, diversitatea situațiilor și afacerile cu miză mare transformă o limba străină într-o necesitate. Vrei să închei un contract, să negociezi, să înțelegi mai bine riscurile și șansele - comunicarea în limba partenerului de afaceri, sau în limba engleza ca limbă de intermediere, înlesnește înțelegerea și procesele. Iar dacă vorbești exact limba partenerului de afaceri, beneficiile cresc, căci poți surmonta mai ușor barierele culturale, construind încredere și relații de durată.
Când căutăm un nou job
Adăugarea abilităților de comunicare într-o limbă străină la secțiunea dedicată competențelor din CV crește șansele de a deveni un candidat dezirabil. Cererea de specialiști bilinguali sau chiar multilinguali în domenii foarte diverse rămâne sus în trend. De la banking și marketing până la joburi în logistică sau construcții, abilitatea de a vorbi o limbă străină reprezintă mereu un avantaj.
Buna stăpânire a unei limbi străine deschide opțiunea joburilor freelance, cum ar fi cele din jurnalism, interpretariat, traduceri, training.
Cum să atragi atenția asupra cunoștințelor de limbi străine într-un cv?
Iată mai jos câteva sfaturi de redactare pentru a prezenta abilitățile de comunicare într-o limbă străină.
Decide unde vei enumera abilitățile lingvistice în CV: pentru o evidențiere clară a cunoștințelor folosește o secțiune separată numită „Abilități lingvistice” sau „Limbi străine”, mai ales atunci când stăpânești mai mult de una.
Alternativ, poți enumera limbile sub „Educație”, dacă ai studiat la o școală de limbi străine sau într-un program de studii în străinătate, sau sub „Experiență de muncă”, dacă ai folosit limba într-un loc de muncă anterior, fie în străinătate, fie în țară.
Dacă limba străină nu este esențială pentru poziția pentru care aplici poți adăuga un punct la secțiunea generală „Abilități”.
Adaugă orice certificări oficiale dacă ai susținut un test de competență lingvistică acceptat internațional și ai o certificare oficială de clasificare pe nivelul, acest lucru facilitând evaluarea abilităților lingvistice de către potențialii angajatori.
Este bine să fii sincer cu privire la nivelul tău de fluență și să te aștepți și la o testare înainte de interviul propriu-zis, dacă limba străină este obligatorie pentru post.
Pe scurt abilitățile de comunicare într-o limbă străină ne însoțesc permanent, începând cu cafeaua de dimineață, de la primele știri și conversațiile colegii, la e-mail-uri, ședințe, căutări de joburi. În momentele personale ne conectează cu resursele de instruire și ne expun la cultură și învățare. Profităm de pe urma unei limbi străine când putem să citim o carte în original sau articole și știri din diverse surse, dar și când muncim, avansăm și creăm relații mai bune.
Distribuie
Ce-am citit merită:
Comentarii
0 comentarii
Accesează-ți contul și adaugă comentariul tău
Piața muncii
Abonează-te la Newsletter
Citește articolele de interes din partea contributorilor Undelucram.ro