5 sfaturi pentru a te integra mai ușor la noul loc de muncă

13.10.2020
3 min
5.00
5 sfaturi pentru a te integra mai ușor la noul loc de muncă

Distribuie

 

Orice schimbare implică un efort de acomodare.

Același lucru se aplică și în cazul în care începem activitatea la un nou loc de muncă.

Bineînțeles, există persoane care se adaptează ușor încă de la început, dar sunt și persoane care au nevoie de ceva timp până reușesc să se integreze într-o nouă echipă.

Tocmai de aceea, vrem să venim în sprijinul tău și să-ți prezentăm 5 sfaturi pentru a te integra mai ușor la noul loc de muncă, în special într-o nouă echipă.

Hai să începem!

 

#1 Nu pune presiune pe tine

Știm că prima impresie contează, însă încearcă, pe cât de mult posibil, să nu pui presiune pe tine încă de la început.

Zâmbește, salută-ți colegii și râmăi mereu pozitiv.  

Încearcă să vezi prima zi de muncă ca o oportunitate, un nou start și nu ca o corvoadă sau un lucru imposibil de depășit.

Dacă până acum ai fost obișnuit să vezi zilnic aceleași persoane, ei bine de astăzi, lucrurile se vor schimba și trebuie să te impaci cu acest gând.

Chiar dacă tu, ca nou venit, vei fi centrul atenției, acest lucru nu trebuie să te emoționeze sau să te descurajeze, ci dimpotrivă, poți vedea acest lucru într-o manieră pozitivă, în ideea în care îți poți pune în evidență experiența sau aptitudinile acumulate până acum.

 

 

#2 Socializează în pauze  

Fie că vorbim de pauzele de cafea sau pauza de prânz, încearcă cât mai mult să socializezi cu noii tăi colegi sau chiar cu superiorii tăi.

Pauzele sunt sunt un bun prilej de a aduce în discuții lucruri noi, care nu țin atât de mult de rutina sau sarcinile zilnice de muncă.

Spre exemplu, poți iniția sau lua partea la discuții despre pasiunile sau activitățile din timpul liber ale fiecăruia.

Rămâi activ în discuții, astfel le poți da ocazia noilor colegi să te cunoască mai bine și de ce nu, să poți lega prietenii pe termen lung.

O altă idee foarte bună care te-ar putea ajuta, este să cunoști cât mai bine zona din preajma biroului unde lucrezi.

Cu siguranță vei găsi câteva restaurante sau cafenele unde puteți ieși cu colegii după program și unde vă puteți relaxa în timpul liber.

Rămâi pozitiv și nu-ți fie frică să cunoști oameni noi.

 

#3 Implica-te încă de la început  

Simplul fapt că îți dorești să înveți cât mai multe și să te adaptezi cât mai rapid la noul loc de muncă, te va pune într-o lumină foarte bună, încă de la început.

Exact cum menționasem și mai sus, îți poți ajuta colegii, prin experiența și skill-urile acumulate până în acest moment.

Bineînțeles, poate sunt lucrurile pe care nu le vei ști, poate lucruri de software sau management specific companiei. Este normal să se întâmple asta, nimeni nu va avea așteptări de la tine, încât să știi totul perfect din prima zi.  

Important este să rămâi curios și implicat în noile activități, iar în cazul în care ai neclarități, să nu-ți fie frică să întrebi.

Cu siguranță colegii tăi vor aprecia asta și te vor ajuta cu toate informațiile de care ai nevoie.  

 

#4 Bârfa nu este o opțiune

O greșeală des întâlnită la pesoanele nou venite în companiei, este să bârfească de rău anumiți colegi, sau mai rău superiorii, pentru a face pe plac altor persoane din firmă.

Cu siguranță acest tip de atitudine este greșită, iar în cele mai multe dintre cazuri, poți risca chiar cu pierderea locului de muncă.

Recomandarea noastră este să rămâi cât se poate de neutru, încă de la început și să nu întri în așa cunoscutele “bisericuțe”, care de obicei, se fac între cei mai vechi dintre colegi.

Chiar dacă nu vei avea o chimie cu toți colegii din companie, este important să existe măcar un minim de respect profesional între voi.

 

#5 Construiește o rutină nouă

Dacă până acum ai fost obișnuit cu o anumită rutină la birou, acum poate este momentul pentru una nouă, sau cel puțin una îmbunătățită.

Așa cum meționasem și la începutul articolului, sunt persoane care se adaptează rapid încă din prima zi sau prima săptămână de muncă, dar sunt însă și persoane care au nevoie de câteva zile bune până reușesc să-și reintre în ritm.

Chiar și așa, când vine vorba de rutina zilnică la locul de muncă, aici ține foarte de mult de tine și de abilitatea ta de a rămâne cât mai productiv pe perioada zilei.

 Un exemplu simplu, care poate părea banal, este să-ți aranjezi biroul în culorile care îți plac, acest lucru te va ajuta să lucrezi în mediul tău și te vei simți mult mai confortabil.

 

Un gând bun de final  

Chiar dacă începutul este dificil, important este să nu renunți din prima și să judeci după aparențe.

Schimbarea locului de muncă poate reprezenta un nou început pentru tine, atât pe plan profesional cât și pe cel personal.

Important este să gândești mereu pozitiv și sa dai tot ce ai mai bun din tine.

 

Citește toate articolele despre

Misiune Echilibru Planificare carieră Motivație și vocație

Articol scris de:

Mihai Postolache, Contributor Undelucram.ro

Distribuie

Ce-am citit merită:

Cum este experiența ta cu angajatorul?

Adaugă evaluare

Creează-ți un CV

Impresionează din prima cu un CV într-un format atractiv

Creează CV

Comentarii

0 comentarii

Abonează-te la Newsletter

Citește articolele de interes din partea contributorilor Undelucram.ro