Distribuie
8, 9 sau 10 ore de muncă pe zi?
Probabil ai auzit la colegi sau chiar ai afirmat tu la un moment dat: "Muncesc mult, mai mult de 8 ore pe zi", "Muncesc 8 ore și totuși nu reușesc să termin tot ce mi s-a dat de făcut" sau "Oricât de mult aș muncii, superiorul meu este mereu nemulțumit". Toate aceste întrebări au un punct comum, răspunsul la întrebarea: Se muncește mult în România sau se muncește haotic?
Pentru a găsi un răspuns corect, trebuie să analizăm două concepte cheie: norma de lucru (cât avem de muncit) și programul de lucru (în cât timp trebuie să terminăm ce avem de făcut), precum și modul în care acestea sunt corelate.
Pentru a evita nemulțumirea, frustarea și demotivarea, este important ca angajatorii să stabilească norme de lucru realiste, obiective și să le comunice angajaților. În egală măsură,în calitate de angajați avem dreptul să solicităm angajatorului informații cu privire la ce activități trebuie să îndeplinim și care consideră că este timpul necesar pentru realizarea acestora.
Ce ne spune Codul muncii:
Norma de muncă
Art. 129.
Norma de muncă exprimă cantitatea de muncă necesară pentru efectuarea operaţiunilor sau lucrărilor de către un angajat cu calificare corespunzătoare, care lucrează cu intensitate normală, în condiţiile unor procese tehnologice şi de muncă determinate. Cuprinde şi timpul productiv, timpul pentru întreruperi impuse de desfăşurarea procesului tehnologic, timpul pentru pauze legale în cadrul programului de muncă.
Art. 130.
Norma de muncă se exprimă, în funcţie de caracteristicile procesului de producţie sau de alte activităţi ce se normează, sub formă de norme de timp, norme de producţie, norme de personal, sferă de atribuţii sau sub alte forme corespunzătoare specificului fiecărei activităţi.
Art. 131.
Normarea muncii se aplică tuturor categoriilor de salariaţi.
Art. 132.
Normele de muncă se elaborează de către angajator, conform normativelor în vigoare, sau, în cazul în care nu există normative, normele de muncă se elaborează de către angajator după consultarea sindicatului reprezentativ ori, după caz, a reprezentanţilor salariaţilor.
Timpul de munca
Art. 112
(1) Pentru salariaţii angajaţi cu normă întreagă durata normală a timpului de muncă este de 8 ore pe zi şi de 40 de ore pe săptămână.
(2) În cazul tinerilor în vârstă de până la 18 ani durata timpului de muncă este de 6 ore pe zi şi de 30 de ore pe săptămână.
Codul muncii reglementează timpul de lucru al angajaților, stabilind că acesta nu poate depăși, în general, opt ore pe zi. Cu toate acestea, nu specifică și ce presupune munca efectivă în cadrul acestui interval. Răspunsul la întrebarea "Cine stabilește sarcinile și volumul de muncă al unui angajat?" este simplu: Angajatorul.
Dar cum se realizează acest lucru?
Evident că avem la îndemăna modalități prin care să evaluăm norma de muncă, dar ne oprim la câteva:
- Una dintre acestea este timpul, care se bazează pe analiza și stabilirea duratei necesare pentru realizarea unei sarcini în condiții normale de lucru. De exemplu, un consultant HR poate avea programate patru ședințe de coaching într-o zi.
- O altă modalitate este cantitatea, care presupune stabilirea unui număr fix de sarcini sau activități ce trebuie realizate într-un anumit interval de timp. Un exemplu în acest sens ar fi un specialist HR care trebuie să proceseze 15 contracte de muncă pe zi.
- Calitatea este un alt factor important în evaluarea normei de muncă, referindu-se la standardele pe care serviciile trebuie să le îndeplinească. Un exemplu ar fi un departamentul salarizare, unde rata de erori în calcularea salariilor nu poate depăși 1%.
- Randamentul, care se bazează pe eficiența și productivitatea muncii, este o altă modalitate de evaluare. Un caz concret ar fi un recrutor care trebuie să realizeze 6 interviuri de angajare într-o zi.
- Și evident consumul de resurse, cum ar fi timpul sau materialele, poate fi luat în considerare. De exemplu, în procesul de onboarding, putem stabili un consum maxim de 4 ore / angajat nou pentru formarea și integrarea acestuia în echipă.
Există și factori care influențează norma de muncă, cum ar fi complexitatea sarcinii, nivelul de calificare și experiența angajatului, condițiile de muncă, metodele de lucru utilizate și motivarea personalului. Când vorbim despre sarcini complexe acestea vor necesita, evident, mai mult timp și resurse pentru a fi îndeplinită.
În același timp, să nu uităm că un angajat cu experiență în domeniu vă fi, în general, mai eficient decât un începător. Condițiile de muncă, mediul de lucru, echipamentele disponibile și suportul tehnic, au și ele un impact semnificativ asupra performanței. Tehnicile și procesele de lucru optimizate pot reduce timpul necesar pentru finalizarea sarcinilor, iar angajații motivați tind să fie mai productivi și să atingă mai ușor obiectivele stabilite.
Dar cum putem măsura cu adevărat ce ar trebui să realizeze un angajat în cele opt ore de muncă?
Iată câteva metode:
1. Divizarea sarcinilor în pași fundamentali:
- Cronometrarea timpului pentru fiecare pas;
- Identificarea blocajelor și optimizarea proceselor;
2. Utilizarea diagramelor GANTT / PERT / CPM:
- Monitorizarea progresului și măsurarea performanței;
- Vizualizarea sarcinilor zilnice și a timpului alocat;
- Intervenția rapidă în caz de întârzieri sau probleme;
3. Studii de piață și interviuri cu angajații:
- Identificarea influenței condițiilor de muncă și a stării psihologice asupra performanței;
- Crearea unui mediu de lucru optim și eficient;
4. Implementarea unui sistem de control al calității:
- Utilizarea datelor statistice pentru stabilirea normelor de muncă bazate pe calitate;
- Asigurarea livrării de rezultate rapide și calitative;
5. Regândirea și reproiectarea proceselor existente:
- Identificarea de noi metode de lucru eficiente;
- Stabilirea unor norme de muncă îmbunătățite;
- Realizarea de economii de timp și resurse;
6. Definirea obiectivelor clare și măsurabile pentru fiecare angajat:
- Stabilirea unor KPIs clari și specifici;
- Evaluarea periodică a evoluției activităților angajaților;
- Oferirea de feedback și suport.
Măsurarea a ceea ce un angajat poate realiza în opt ore de muncă este o provocare complexă dar necesară. Indiferent de abordarea aleasă, obiectivul final rămâne același: crearea unui mediu de lucru productiv și satisfăcător, atât pentru angajați, cât și pentru companie.
Citește toate articolele despre
Legislative Creare profil candidat Human behavior Organizational excellence HR Metrics HR Coach Motivație și vocațieContributor Undelucram.ro
Cristina Elena Florescu
Mai multe articoleDistribuie
Ce-am citit merită:
Comentarii
0 comentarii
Accesează-ți contul și adaugă comentariul tău
Legislative
Abonează-te la Newsletter
Citește articolele de interes din partea contributorilor Undelucram.ro