Câte zile libere vom avea în 2023?

28.12.2022
2 min
5.00
Câte zile libere vom avea în 2023?

Distribuie

Nu există angajat în piața forței de muncă din România care să nu aștepte cu multă bucurie și planuri anticipate de concediu zilele libere oferite de Codul Muncii prin lege. În plus este bine cunoscut faptul că numărul de zile libere oferite anual legal este esențial pentru sănătatea noastră, a tuturor.
 

Fie că suntem bugetari sau angajați în sistem privat, una dintre principalele cauze din care angajații intră în burnout este lipsa concediilor. Acest fapt a fost relevat de unul dintre sondajele Undelucram de anul trecut.
 

Vrei să știi câte zile libere vei avea anul viitor?

 

În prezent, în calendarul zilelor libere legale din 2023, sunt 15 zile în care nu se lucrează pe parcursul unui an. Dintre acestea, Vinerea Mare, a doua zi de Paște și a doua zi de Rusalii cad întotdeauna vinerea și lunea, în timp ce celelalte 12 zile au date fixe și sunt libere doar dacă pică într-o zi lucrătoare.

În acest sens, trebuie spus că 3 dintre ele vor pica ori sâmbăta ori duminica. Pentru angajații români asta înseamnă mai puține weekend-uri prelungite și vacanțe spontane.

 

Proiect legislativ pentru două zile libere în plus din 2023

 

Vești bune pentru români, angajații ar putea să aibă 2 zile libere în plus din 2023. Un proiect legislativ aflat pe masa Senatului propune acordarea a încă 2 zile libere începând cu anul viitor. Este vorba, mai exact, despre 6 și 7 ianuarie – atunci când se sărbătorește Boboteaza și Sfântul Ioan Botezătorul. Dacă acesta va fi aprobat, românii vor avea 17 zile libere.

 

Cum arată calendarul de libere 2023:

 

 

România, pe primul loc în topul țărilor UE la zile libere legale

România este în prezent pe primul loc în Uniunea Europeană în ceea ce privește zilele libere legale. Alături de Lituania, Slovenia și Finlanda, românii au 15 zile libere pe an.

În afara UE, frații noștri din Republica Moldova se bucură anul viitor de 13 zile libere.

La polul opus, țara cu cele mai puține zile libere legale este Irlanda. Angajații beneficiază de 9 zile libere legale. Iar salariații din Franța, Germania, Ungaria, Italia și Norvegia beneficiază de câte 11 zile libere legale. Mai mult cu o zi liberă legală au angajații din Danemarca, Estonia, Grecia și Letonia. Cei din Austria, Republica Cehă și Luxemburg au dreptul la 13 zile libere legale. Iar cei care lucrează în companiile din Croația, Malta și Portugalia au câte 14 zile. 

Dacă proiectul legislativ va trece, atunci România va conduce singură acest clasament european.

 

Zile libere legale înseamnă mai multă sănătate pentru angajați

De la an la an crește simțitor numărul angajaților care sunt atenți la modul în care activitatea lor profesională le impactează starea de bine. Echilibrul dintre viața profesională și cea personală a devenit un criteriu esențial în alegerea unui job.

Overtime-ul în exces, stresul de la locul de muncă și anxietatea generează burnout-ul de care vorbeam la începutul articolului. Tocmai de aceea este important să rămâi informat legat de drepturile tale de angajat și să te bucuri de zilele libere legale de care beneficiezi.

 

Citește toate articolele despre

Piața muncii Echilibru Legislative Motivație și vocație

Distribuie

Ce-am citit merită:

Ești HR? Află cum să recrutezi eficient!

Hai în clubul angajatorilor cu rată mare de retenție și costuri de recrutare mici.

Vreau să știu

Dorești să-ți faci munca mai ușor?

Noi îți explicăm cum îți poți administra eficient Brandul de Angajator în comunitate.

Află mai multe

Comentarii

0 comentarii

Abonează-te la Newsletter

Citește articolele de interes din partea contributorilor Undelucram.ro