Distribuie
Ce salariu primesti in functie de limba straina pe care o stii
Vorbitorii de limbi straine sunt printre cei mai cautati candidati pe piata fortei de munca, motiv pentru care si facultatile de limbi straine din tara sunt luate cu asalt de catre tineri la admiterea din aceasta vara.
Concurenta din anii trecuti pentru un loc la Facultatea de Limbi Straine din Universitatea Bucuresti s-a ridicat la peste 7 candidati pe un singur loc.
Solicitarile din piata muncii vin mai ales dinspre firmele de call-center, iar cele mai cautati sunt in momentul de fata vorbitorii de limba germana. Cele mai mari niveluri salariale le aduc limbile nordice sau limbile rare, spun specialistii HR.
"Cererea pentru vorbitori de limbi straine este mereu ridicata. Engleza este, in general, o cerinta obligatorie, dar sunt avantajati candidatii care vorbesc minim o a doua limba straina. Daca ar fi sa facem un top al solicitarilor, pe primul loc se afla limba germana", spune Andreea Munteanu, Acting Recruitment Manager in cadrul firmei de recrutare Lugera & Makler.
Potrivit managerului Lugera & Makler, salariile pentru pozitii entry level de limba germana, in firmele de call-center din Romania, variaza intre 400 si 900 euro net, in functie de nivelul de cunostinte la care se situeaza candidatul.
Pentru cunoscatorii de limba olandeza, salariile incep de la 500 de euro si pot urca pana la 1.500 euro net pe luna, in functie de experienta.
"Si limba bulgara este cautata, iar in cazul acesteia ne putem referi la un interval salarial de 500 - 800 euro net, pentru entry level", precizeaza Andreea Munteanu.
In cazul limbii italiane, oferta salariala porneste de la un minim de 400 euro net, iar cunoscatorii de spaniola pot obtine intre 550 si 700 euro net. Pentru limba franceza, salariile in piata pornesc de la 400 si merg pana spre 600 euro.
Printre companiile de call-center care cauta vorbitori de limbi straine in momentul de fata se numara Genpact, Computer Generated Solutions (CGS), XL World, CallPoint New Europe, Wipro sau Easy Call.
Salarii in call centere (in functie de limba vorbita)
- limba olandeza: intre 500 si 1.500 euro net
- limba germana: intre 400 si 900 euro net
- limba bulgara: intre 500 si 800 euro net
- limba spaniola: intre 550 si 700 euro net
- limba franceza: intre 400 si 600 euro net
- limba italiana: peste 400 euro net
Citește toate articolele despre
Planificare carierăArticol scris de:
Distribuie
Ce-am citit merită:
Comentarii
0 comentarii
Accesează-ți contul și adaugă comentariul tău
Planificare carieră
Abonează-te la Newsletter
Citește articolele de interes din partea contributorilor Undelucram.ro