Cel mai mare portal de JOBURI din Romania, cumparat de o companie media

01.04.2012
1 min
Cel mai mare portal de JOBURI din Romania, cumparat de o companie media

Distribuie

Compania Ringier a achizitionat pachetul majoritar de actiuni al Ejobs Group S.A., companie care opereaza eJobs.ro, lider pe piata portalurilor de joburi din Romania, potrivit unui comunicat remis Mediafax

 

Ringier preia 70% din actiunile Ejobs Group S.A. Acest pachet cuprinde majoritatea actiunilor detinute de cei doi fondatori locali ai eJobs, Liviu Dumitrascu si Daniel Tatar, precum si intregul pachet de actiuni detinut de un investitor financiar.

Prin aceasta tranzactie, a carei valoare nu a fost facuta publica, Ringier Romania isi creste cota de piata in domeniul digital, o directie strategica a grupului. Achizitia este in linie cu strategia globala a Ringier de dezvoltare in zona digitala, in special in sectorul transaction based al pietei online.



De la lansarea sa, in 1999, eJobs.ro este lider pe piata portalurilor de joburi din Romania. Conform datelor aferente lunii ianuarie 2012, eJobs.ro inregistreaza mai mult de 1,7 milioane de vizitatori unici pe luna.

Dupa finalizarea tranzactiei, cei doi fondatori locali vor ramane in companie in calitate de actionari minoritari si vor face parte din top managementul business-ului eJobs.ro.
 

"Achizitia eJobs.ro reprezinta urmatorul pas strategic pentru Ringier de crestere a cotei de piata in business-ul digital. Ejobs este o companie foarte profitabila si prin aceasta achizitie ne consolidam pozitia pe piata online romaneasca", a declarat Mihnea Vasiliu, General Manager Ringier Romania.
 

"Suntem mandri sa devenim parte a Grupului Ringier si avem convingerea ca aceasta este directia potrivita pentru dezvoltarea eJobs. Vom continua sa aducem valoare clientilor nostri prin inovare si concentrare permanenta asupra nevoile lor", a declarat, la randul sau, Liviu Dumitrascu.
 

Ringier Romania si-a inceput activitatea in 1992 si este, in prezent, cu cei aproximativ 400 de angajati ai sai, cea mai mare companie internationala de publishing din tara. Ringier Romania detine peste 30 de produse tiparite si online, printre care tabloidul Libertatea si revista ELLE, cea mai vanduta revista de moda din lume.
 

Ringier este o companie media elvetiana activa la nivel international. Grupul Ringier are investitii importante in print, statii de radio si productii de televiziune. Din portofoliul sau fac parte, de asemenea, numeroase platforme web si de telefonie mobila, precum si tipografii. Grupul Ringier a fost fondat in anul 1833.

Citește toate articolele despre

Fara categorie

Articol scris de:

Distribuie

Ce-am citit merită:

Cum este experiența ta cu angajatorul?

Adaugă evaluare

Creează-ți un CV

Impresionează din prima cu un CV într-un format atractiv

Creează CV

Comentarii

0 comentarii

Abonează-te la Newsletter

Citește articolele de interes din partea contributorilor Undelucram.ro