CODUL MUNCII: In ce conditii NU esti liber sa demisionezi

07.05.2012
1 min
CODUL MUNCII: In ce conditii NU esti liber sa demisionezi

Distribuie

Codul Muncii prevede o singura situatie in care se limiteaza dreptul angajatului de a demisiona.

 

Este vorba de situatia in care angajatorul a platit un stagiu de pregatire profesionala pentru angajat, iar acesta a consimtit, prin semnarea unui act aditional la contractul individual de munca, sa NU paraseasca firma pentru un anumit numar de ani.

Potrivit Codului Muncii, salariatii care au beneficiat de un curs sau un stagiu de formare profesionala platit de angajator nu pot avea initiativa incetarii contractului individual de munca pentru o perioada de timp stabilita de comun acord.

"Durata obligatiei salariatului de a presta munca in favoarea angajatorului care a suportat cheltuielile ocazionate de formarea profesionala, precum si orice alte aspecte in legatura cu obligatiile salariatului ulterioare formarii profesionale, se stabilesc prin act aditional la contractul individual de munca", prevede legislatia muncii.

Daca salariatul decide, totusi, sa isi dea demisia inainte de expirarea perioadei stabilite, el va fi obligat sa suporte toate cheltuielile ocazionate de pregatirea sa profesionala, "proportional cu perioada nelucrata din perioada stabilita conform actului aditional".

In vechea forma a Codului Muncii se preciza ca respectivul curs platit de angajator trebuia sa fie mai lung de 60 de zile, iar angajatul nu putea sa-si dea demisia mai repede de 3 ani.

Modificarea Codului Muncii din 2011 a eliminat aceste aspecte, astfel incat angajatorul poate consimti la stabilirea unei perioade mai mici de 3 ani, ceea ce este in folosul salariatului.

"Dintr-un anumit punct de vedere, putem aprecia ca excesiva limitarea demisiei, cu precadere pentru acele categorii de cursuri sau stagii de formare profesionala cu durate mici, de pilda sub 60 de zile", se arata intr-un studiu realizat de Blocul National Sindical.

Demisia este definita in Codul Muncii ca fiind actul unilateral de vointa a salariatului care, printr-o notificare scrisa, comunica angajatorului incetarea contractului individual de munca, dupa implinirea unui termen de preaviz.

Citește toate articolele despre

Planificare carieră Legislative

Articol scris de:

Distribuie

Ce-am citit merită:

Ești HR? Află cum să recrutezi eficient!

Hai în clubul angajatorilor cu rată mare de retenție și costuri de recrutare mici.

Vreau să știu

Dorești să-ți faci munca mai ușor?

Noi îți explicăm cum îți poți administra eficient Brandul de Angajator în comunitate.

Află mai multe

Comentarii

0 comentarii

Abonează-te la Newsletter

Citește articolele de interes din partea contributorilor Undelucram.ro