În situația socio-economică actuală, în care piața muncii a suferit reduceri în diverse sectoare, este posibil ca anumiți angajatori să ofere, în urma reorganizării, angajaților actuali sau viitorilor angajați, posturi cu fracțiune de normă (part-time). De aceea, este util să cunoaștem cum este reglementat în legislația muncii acest tip de contract de muncă.

Dacă ne gândim logic, contractul individual de muncă cu timp parțial (contract individual de muncă cu fracțiune de normă, contract individual de muncă part-time) este un contract individual de muncă în baza căruia salariatul muncește, în fiecare săptămână sau lună, mai puține ore decât un salariat angajat cu normă întreagă (full-time).

Așa cum prevede și Codul muncii la art. 103, salariatul cu fracțiune de normă este salariatul al cărui număr de ore normale de lucru, calculate săptămânal sau ca medie lunară, este inferior comparabil numărului de ore normale de lucru al unui salariat cu normă întreagă.

Așadar, conform legislației muncii, contractul individual de muncă cu timp parțial se încheie obligatoriu în formă scrisă, în limba română, între un angajator și un salariat și poate fi încheiat pe o perioadă nedeterminată sau poate avea o durată determinată.

În ceea ce privește specificitatea acestui tip de contract de muncă, pe lângă elementele obligatorii care trebuie să se regăsească în orice contract individual de muncă, așa cum prevede Codul muncii la art. 17, contractul individual de muncă cu timp parțial trebuie să cuprindă, în mod obligatoriu, și următoarele elemente:

- durata muncii și repartizarea programului de lucru;

- condițiile în care se poate modifica programul de lucru;

- interdicția de a efectua ore suplimentare, cu excepția cazurilor de forță majoră sau pentru alte lucrări urgente destinate prevenirii producerii unor accidente ori înlăturării consecințelor acestora.

Dacă elementele suplimentare prevăzute mai sus nu există în contractul individual de muncă, acesta se consideră a fi încheiat pentru normă întreagă, conform prevederilor legislației muncii.

Codul muncii nu prevede în detaliu sub ce formă vor fi introduse în contract clauzele enumerate mai sus. Consider că, pentru a fi respectate prevederile legislației muncii, angajatorii trebuie să menționeze foarte clar:

- durata muncii exprimată în numărul de ore pe zi sau pe săptămână, precum și programul de lucru efectiv al salariatului part-time;

- precizarea condițiilor în care se poate modifica programul de lucru: de exemplu, prin act adițional la contract, prin modificarea regulamentului intern, prin modificarea contractului colectiv de muncă etc..

- interdicția clară de a efectua ore suplimentare, cu excepții clar definite de lege.

Legislația muncii nu prevede un număr minim de ore pentru care poate fi încheiat un contract individual de muncă cu timp parțial. Numărul de ore prevăzut în contract se precizează în mod expres în contractul individual de muncă, făcând și obiectul informării prealabile. Având în vedere această „libertate” garantată de legislația muncii, consider că durata minimă pentru care poate fi încheiat un contract individual de muncă cu timp parțial este de 1 oră/lună.

Salariatul part-time beneficiază de drepturile salariaților cu normă întreagă, iar drepturile salariale vor fi acordate proporțional cu timpul efectiv lucrat, raportat la drepturile salariale stabilite pentru programul normal. Așadar, salariatul part-time nu va putea primi un salariu inferior celui pe care îl primește un salariat full-time comparabil, raportat la numărul de ore prestate efectiv.

Iar conform legislației muncii, salariatul comparabil este salariatul cu normă întreagă din aceeaşi unitate/companie, care are acelaşi tip de contract individual de muncă, prestează aceeaşi activitate sau una similară cu cea a salariatului angajat cu contract individual de muncă cu timp parţial, avându-se în vedere şi alte considerente, cum ar fi vechimea în muncă şi calificarea/aptitudinile profesionale.

Dar ce se întâmplă cu concediul și cu vechimea în muncă?

Cu excepția drepturilor salariale care, așa cum am văzut, se acordă proporțional cu timpul efectiv lucrat, salariații part-time, indiferent de norma lor de muncă, au aceleași drepturi, inclusiv dreptul de a beneficia de minimum 20 de zile lucrătoare de concediu în fiecare an.

Conform prevederilor Codului muncii, munca prestată în temeiul unui contract individual de muncă constituie vechime în muncă. La calculul vechimii în muncă nu se ține cont de tipul contractului individual de muncă, iar vechimea în muncă la un salariat cu timp parțial se calculează ca la un salariat cu normă întreagă.