Distribuie
Cui aparţine viitorul? Tendinţe şi previziuni în educaţie
Din în ce mai mulţi tineri sunt atraşi de studiile în străinătate, de modalităţile de învăţare şi predare diferite, precum şi de multiculturalismul foarte dezvoltat. Tendinţa de a studia în afară este în continuă creştere, din 2014 pana în prezent, numarul studenţilor care aleg să plece în străinătate pentru studii a crescut de la 33.010 la 36.246, fapt ce aduce României locul 6 în topul ţărilor din Uniunea Europeană cu cei mai mulţi studenţi care învaţă în străinătate.
Atunci când vine vorba despre ţările în care tinerii doresc să studieze, potrivit statisticilor RIUF- The Romanian International University Fair, UK este de departe prima opţiune pentru cei care participă anual la cel mai mare târg de universităţi din Europa de Sud Est. Mai mult de 65% dintre participanţii RIUF sunt atraşi de programele de studiu din această ţară. Apoi, 42% sunt interesaţi de o facultate în Statele Unite ale Americii, 36% optează pentru un program de licenţă sau masterat în Danemarca, în timp ce 32% aleg Germania şi 31% prefera Olanda. Distanţa nu reprezintă un factor important de care tinerii ţin cont atunci când optează pentru un program de studiu, ei fiind mai degrabă convinşi de modalităţile alternative de învăţare şi de modalităţile de petrecere a timpului liber.
Peste 22.000 de vizitatori trec pragul RIUF anual, iar cei mai mulţi dintre aceştia, 38%, sunt interesaţi de o carieră în Economie şi Business şi optează pentru un astfel de program, mare parte dintre aceştia dorind să îşi deschidă propriul business imediat după absolvirea facultăţii. 26% dintre tineri aleg domeniul IT&Computer Science şi Stiinţe Sociale în timp ce 25% optează pentru medicină. Un procentaj în valoare de 24% aleg ştiinţe umanistice, iar 23% artă, ceea ce înseamnă că majoritatea tinerilor din generaţia Z sunt pragmatici şi concentrati mai degrabă pe rezultat decât pe procesul de lucru şi pe domeniul artistic.
Ajuns la cea de-a XXa ediţie, RIUF-The Romanian International University Fair, le oferă participanţilor posibilitatea de a afla mai multe informaţii despre programele de licenţă, masterat şi doctorat puse la dispoziţie de cele peste 100 de universităţi prezente, din România şi din străinătate. In acelaşi timp, pentru a facilita procesul de alegere a unei facultăţi, RIUF a adus pe piaţă conferinţa RIUF YouForum, un eveniment unic de orientare în carieră şi dezvoltare profesională pentru elevi şi studenţi.
Conferinţa RIUF YouForum adună în acelaşi loc prezentări ale universităţilor, sesiuni de discuţii şi ateliere practice cu oameni din echipele celor mai cunoscute branduri sau instituţii din România. Astfel, tinerii au ocazia să interacţioneze cu specialişti din diferite domenii şi să descopere mai multe despre programele de studiu care îi interesează.
Cei dornici să afle mai multe depsre programele de studiu din strainatate şi din România vor putea afla mai multe pe 18-19 martie la RIUF Bucureşti, pe 21 martie la RIUF Cluj-Napoca şi pe 23 martie la RIUF Braşov. Înscrierile la eveniment se fac pe www.riuf.ro.
Despre Grupul Educativa
EDUCATIVA este un grup de organizații non-guvernamentale și companii ce dezvoltă produse și servicii educaționale care ajută tinerii români în identificarea și fructificarea oportunităților de dezvoltare personală. Printre programele EDUCATIVA se numără serviciile de consiliere educațională EDMUNDO, UNIVERSALIO și EDMERICA, serviciul de recrutare Reviro și platforma centralizată de înscriere la universități din România, AdmitereOnline.ro.
Persoana de contact
Ruxandra ZAHARIA
PR&Marketing Manager EDUCATIVA
ruxandra.zaharia@educativa.ro
0746 575 945
Citește toate articolele despre
Motivație și vocațieArticol scris de:
Distribuie
Ce-am citit merită:
Comentarii
0 comentarii
Accesează-ți contul și adaugă comentariul tău
Motivație și vocație
Abonează-te la Newsletter
Citește articolele de interes din partea contributorilor Undelucram.ro