Distribuie
Cum cultivă Expleo un mediu de lucru bazat pe deschidere, diversitate și învățare continuă
Urmând misiunea noastră de a transparentiza piața muncii, continuăm astăzi seria de interviuri cu organizațiile din România care au o relație bună cu angajații lor. Astăzi, ducem acest demers mai departe printr-un interviu cu Cristina Paveliu, Director de Resurse Umane la Expleo. Citește articolul până la final și descoperă toate beneficiile care te-ar putea aștepta dacă ai deveni unul dintre angajații companiei.
1. Ce funcție ocupi în acest moment la Expleo?
Am intrat în „lumea” Expleo în urmă cu doi ani, ocupând poziția de Director Resurse Umane.
2. Povestește-ne despre background-ul tău profesional.
Am absolvit Academia de Studii Economice, Facultatea de Comerț, iar ulterior, am descoperit pasiunea pentru domeniul resurselor umane. Am acumulat experiență lucrând în companii multinaționale din diverse domenii, precum FMCG, manufacturing sau enigneering/automotive.Am gestionat proiecte complexe, de dezvoltare organizationala, dezvoltarea abilitatilor de leadership, employer branding, managementul talentelor, si lista poate continua. Sunt pasionată de identificarea și dezvoltarea talentelor, iar satisfactia profesionala vine din a vedea cum persoane la a caror dezvoltare am contribuit si eu, ajung să ocupe roluri de leadership.
3. Ce te atrage cel mai mult la cultura organizațională din Expleo?
Încă din prima zi la Expleo, am avut ocazia să observ modul în care oamenii interacționează, atmosfera de la birou, grija constantă ca lucrurile să se întâmple bine, în special pentru noii colegi, să îi facem să se simtă în largul lor, chiar dacă un nou job, sau câteodată primul job, poate veni la pachet cu o doză de stres.
După acești doi ani petrecuți la Expleo, pot afirma cu încredere că oamenii noștri sunt cei care conturează o cultură bazată pe deschidere și transparență. Creăm o atmosferă prietenoasă și relaxantă, fie că lucrăm de la birou sau de acasă, punând accent pe colaborare și respect reciproc. Știu că pot suna ca vorbe mari, însă pentru noi acestea reprezintă realitatea fiecărei zile.
Un aspect pe care îl apreciez în mod special este abordarea noastră față de greșeli, dorindu-ne să identificăm soluțiile potrivite, și nu să căutăm vinovați. Împreună, identificăm modalități de a preveni repetarea acelorași erori. Această dorință de excelență ne dă curajul să înaintăm și să căutăm constant cele mai bune metode de a gestiona proiectele și acțiunile noastre.
4. Cât de importantă este valoarea diversității și cum se reflectă ea în climatul organizației?
Aș începe cu o cifră cheie, care sunt sigură că va oferi deja un indiciu privind importanța acordată diversității în organizația noastră. În echipa de top management, diversitatea de gen este în echilibru perfect: 50% femei și 50% bărbați. Recunoaștem valoarea pe care o aduce o echipă diversă, nu doar din perspectiva genului, ci și din alte criterii; astfel, ne adaptăm constant procesele interne pentru a reflecta această diversitate.
Privind din perspectiva vârstei, avem în prezent patru generații diferite la birou, de la baby boomers până la generația Z. Aceasta reprezintă atât o provocare în identificarea elementelor motivatoare specifice fiecărei generații, cât și o oportunitate de a beneficia de perspective variate atunci când ne confruntăm cu diverse situații.
Nu în ultimul rând, aș vrea să menționez și faptul că avem angajați de naționalități diverse, care coexista într-un echilibru perfect în spațiul comun, fie el fizic sau virtual, fiecare aducându-și contribuția la atingerea rezultatelor dorite.
5. Din ce în ce mai mulți candidați aleg beneficii ce țin de wellbeing. Care au fost inițiativele companiei în 2024 pentru dezvoltarea personală a angajaților?
Pentru noi, starea de bine a angajaților a reprezentat mereu o prioritate, dar, într-adevăr, în ultimii ani am observat interesul crescut al candidaților pentru beneficii de wellbeing. Printre cele mai recente inițiative ale noastre se regăsesc cele care sprijină starea de sănătate a colegilor noștri. Am îmbunătățit substanțial condițiile asigurării medicale și am implementat un program de tip Employee Assistance Program, prin care angajații Expleo pot accesa, în mod anonim, consultanță pentru diverse probleme personale, de nutriție, financiare sau juridice. Observăm că aceste beneficii sunt tot mai utilizate, semn că și colegii noștri devin tot mai preocupați de starea lor de bine.
Pe lângă aceste măsuri, punem accent și pe evenimentele de engagement care contribuie la consolidarea unei culturi de wellbeing. Organizăm sesiuni de game nights, în care colegii se pot relaxa și socializa într-un cadru mai informal, dar și activități de team building, precum Colour Run, Asaltul Luplior etc, care promovează mișcarea și spiritul de echipă. De asemenea, evenimente precum Ice Cream Day sau Treasure Hunt in the office aduc un strop de voie bună și conexiune între colegi, contribuind la un mediu de lucru pozitiv și plin de energie.
În paralel, oferim colegilor noștri acces la o platformă internă generoasă de cursuri online și avem parteneriate cu Udemy și, mai recent, cu LinkedIn Learning. Acestea le oferă posibilitatea de a-și dezvolta constant abilitățile și cunoștințele în domeniile de interes.
6. Cum sărbătoriți momentele de succes în echipa voastră?
Un lucru deosebit la Expleo România este că știm să ne bucurăm de reușitele profesionale, dar și să celebrăm succesele personale și pasiunile fiecărui coleg. În ultimii doi ani, am desfășurat campanii interne speciale care au adus în prim-plan proiectele din viața personală ale colegilor noștri, pentru a-i sărbători și a le recunoaște realizările din afara biroului. De la hobby-uri și performanțe sportive, până la proiecte de voluntariat sau alte inițiative impresionante, aceste campanii au fost o ocazie minunată de a ne cunoaște mai bine și de a ne aprecia reciproc eforturile și dedicația.
La nivel de organizație, avem periodic evenimente de recunoaștere, în care sărbătorim aceste succese împreună, chiar și online.
În echipe, managerii au flexibilitatea de a crea momente speciale de celebrare, fie prin recunoaștere directă, fie prin ieșiri în afara programului sau prin teambuilding-uri dedicate. Aceste momente ne unesc și ne permit să ne bucurăm de diversitatea și de contribuțiile fiecăruia, fie ele profesionale sau personale.
7. Numește 3 ingrediente care te fac mândră că ești parte din echipa Expleo. Alege unul și povestește-ne mai mult.
Un aspect care m-a impresionat extrem de plăcut este colaborarea în echipă. Știm să ne luăm momente de respiro și să ne bucurăm de reușite, dar, în egală măsură, știm să ne mobilizăm și să lucrăm împreună pentru a atinge rezultatele dorite. Expleo este, prin excelență, o companie umană, iar asta se vede și se simte „prin toți porii,” la orice nivel și în fiecare proiect.
Creativitatea și inovația sunt, de asemenea, parte din ADN-ul Expleo, iar acest lucru se vede și în România. Aș menționa doar faptul că, la un concurs intern de inovație (Hackathon) organizat la nivel de grup, România a câștigat locurile I, II și III prin proiectele propuse de colegii noștri. Mai mult decât atât, aceste proiecte urmează să se concretizeze și să fie puse în practică, alocându-se inclusiv resurse de la nivel de grup. Apoi, aceste concepte vor putea fi generalizate și replicate și în alte organizații Expleo din lume.
În sfârșit, un alt ingredient esențial în cultura Expleo este respectul față de toți colegii și colaboratorii noștri, valoare pe care o trăim și o reflectăm în fiecare proiect și interacțiune.
8. Cum este promovată transparența în companie?
Cu siguranță, într-o organizație mare, de peste 1500 de angajați, este esențial să menținem colegii informați despre tot ceea ce se întâmplă în companie. În ultimii ani, am îmbunătățit semnificativ procesul de comunicare internă, folosind platforme accesibile tuturor, asigurând astfel transparență și un schimb deschis de idei.
Valorificarea comunicării deschise este unul dintre pilonii noștri. Încurajăm o cultură în care angajații se simt confortabil să-și exprime ideile, să discute deschis problemele și să împărtășească soluții – fie în întâlniri de echipă, fie în discuții individuale cu managerii.
Ne bazăm pe platforme și instrumente colaborative precum intranetul intern și platforme digitale de colaborare, unde colegii pot împărtăși rapid informații, actualizări de proiecte și resurse utile. Aceste instrumente facilitează accesul imediat la informații esențiale și susțin o comunicare continuă între echipe.
De asemenea, feedbackul recurent joacă un rol important în cultura noastră. Organizăm periodic sondaje și sesiuni de feedback, unde angajații își pot exprima deschis opiniile despre proiecte, procese și cultura organizațională, ceea ce ne ajută să identificăm noi zone de îmbunătățire.
În plus, organizăm sesiuni trimestriale de comunicare, accesibile tuturor, în care prezentăm realizările și provocările viitoare și oferim colegilor oportunitatea de a adresa întrebări direct CEO-ului în cadrul sesiunilor de tip „ask me anything.” Aceste inițiative ne ajută să consolidăm un mediu de transparență, încredere și colaborare, în care fiecare angajat se simte implicat și conectat.
9. Cât de important este mentoratul pentru un tânăr absolvent proaspăt intrat pe piața muncii?
Mentoratul are un rol important în dezvoltarea fiecăruia dintre noi, în orice moment al vieții sau al carierei. Chiar și în cazul meu, deși am avut rolul de mentor de câteva ori de-a lungul carierei mele, aș apela cu încredere la un mentor și, cu siguranță, aș avea ceva de învățat.
Pentru un proaspăt absolvent, mentoratul oferă o direcție clară, ajutându-l să identifice opțiunile relevante și să facă alegeri informate. Mentorii nu doar împărtășesc cunoștințe, ci oferă și sprijin emoțional, încurajând tinerii să își exprime temerile și îndoielile. Această relație dezvoltă încrederea și reziliența necesare pentru a face față provocărilor inițiale.
De asemenea, mentoratul facilitează oportunități de networking, conectând absolvenții cu profesioniști din industrie, ceea ce le crește vizibilitatea și șansele de angajare. În concluzie, mentoratul este o investiție valoroasă în cariera unui tânăr absolvent, ajutându-l să transforme incertitudinea într-un parcurs de succes.
10. Pe final, ce le recomanzi candidaților care se gândesc să aplice la compania voastră?
Îi încurajez pe candidații care aplică la Expleo să fie autentici și bine pregătiți. Înainte de a aplica, le sugerez să se uite cu atenție la cerințele rolului și să reflecteze asupra modului în care abilitățile și experiențele lor se aliniază cu acestea. O aplicație bine structurată, cu exemple clare, poate face cu adevărat diferența și scoate în evidență potrivirea cu rolul, iar noi suntem mereu interesați să cunoaștem persoane motivate să evolueze alături de echipa noastră.
Vrei și tu un loc în echipa lor?
Intră pe pagina de angajator Expleo, aplică chiar astăzi și fă un nou pas spre viitorul tău profesional.
Citește toate articolele despre
Piața muncii Interviuri Undelucram Planificare carieră Despre meserii Găsește-ți job Employee experience Employer brandingDistribuie
Ce-am citit merită:
Comentarii
0 comentarii
Accesează-ți contul și adaugă comentariul tău
Piața muncii
Abonează-te la Newsletter
Citește articolele de interes din partea contributorilor Undelucram.ro