Distribuie
Cum e să lucrezi într-o companie globală de IT care valorizează munca “remote”?
Tot mai mulți tineri își doresc să lucreze într-un mediu internațional, dinamic și, mai ales, puternic digitalizat. Compania de IT OSF Global se remarcă printr-o expansiune masivă tocmai pentru că integrează aspirațiile și dorințele echipei din întreaga lume într-o cultură organizațională solidă bazată pe încredere, responsabilitate și performanță, valori care se reflectă în toate activitățile interne ale companiei precum și în relațiile cu partenerii și clienții.
“Expansiunea globală și creșterea constantă a OSF Global se datorează faptului că lucrăm cu echipe multi-naționale în proiecte internaționale. Câștigul este dublu: pe de o parte, fiecare este expus unui mediu de lucru internațional, iar pe de altă parte, echipele reușesc să îndeplinească în timp record proiecte complexe pentru companii multi-naționale. Acest lucru este posibil pentru că la OSF Global am creat un limbaj comun în care perseverența, curiozitatea și dorința de a excela sunt centrale. Prin programe dedicate de talent management, cursuri și traininguri specifice dar și sisteme de recompensare și bonusare, ne implicăm permanent în evoluția profesională a fiecărui membru din echipă.”, declară Alin Dorobanțu, COO al OSF Global.
Caption: OSF Global, o companie de IT care dezvoltă soluții cloud și de comerț electronic, reunește 900 de angajați din peste 30 de locații de pe patru continente
Soluții IT cu impact global
Într-o lume tot mai digitalizată, comerțul online a depășit barierele impuse de simpla implementare a unui magazin digital. Companii din toate industriile și de toate mărimile sunt în mijlocul unei revoluții antrenată de dorința clienților care se așteaptă să beneficieze în mod repetat de experiențe de cumpărare personalizate pe toate canalele online și offline. OSF Global este o companie de IT, lider în dezvoltarea de soluții Cloud și Connected Commerce, fiind specializată în dezvoltarea de software și de soluții cloud pentru branduri care doresc să le ofere clienților o experiență de cumpărare customizată atât online cât și în magazine. Compania oferă servicii de consultanță, soluții tehnologice, implementare și management de site-uri ecommerce pentru proiecte Multi-Cloud și Unified Commerce.
Cu peste 120 de proiecte în desfășurare, OSF livrează soluții digitale inovative potrivite unei game largi de canale, dispozitive și zone geografice. Printre clienții de renume ai OSF Global putem aminti branduri precum L’Oreal, Samsonite, Ubisoft, Geox și Tui Travel. În cadrul colaborării cu aceste companii, echipa de specialiști din cadrul OSF Global adresează nevoile specifice ale fiecărui proiect și construiesc o experiență unică de consum atât pentru tranzacțiile de tip Business to Business cât și Business to Consumer. Recent, OSF a primit premiul Lightning Bolt Trailblazer la categoria Retail în cadrul Dreamforce 2018.
Caption: compania OSF a primit premiul Bolty pentru inovație în cadrul Dreamforce 2018
Deși lucrează de pe mai multe continente, echipa funcționează ca un tot unitar. Acest lucru poate fi observat încă de la primele etape ale procesului de recrutare. Nu este nemaiîntâlnit ca un un candidat să fie intervievat de un specialist din Franța, testat de către unul din România și apoi antrenat de către unul din America de Sud. În plus, diversitatea culturală se traduce prin capacitatea echipelor OSF Global formate din membri aflați în regiuni diferite de pe glob de a gestiona proiecte complexe, cu impact global. Recent, o echipă internațională OSF Global a finalizat cu succes un proiect de e-commerce pentru brandul Bouclair. Clientul avea headquarters în Canada, iar echipa OSF Global care gestiona proiectul includea un project manager din SUA, o persoană de vânzări din Canada, solution architects din România și developeri din Ucraina, Brazilia și Turcia.
Diversitatea culturală se traduce prin capacitatea echipelor OSF Global formate din membri aflați în regiuni diferite de pe glob de a gestiona proiecte complexe, cu impact global.
Program de lucru flexibil și opțiunea de a lucra “remote”
Conștienți de faptul că diferențele de fus orar pot afecta întâlnirile dintre oamenii aflați în colțuri diferite ale lumii, OSF Global încurajează pe fiecare să își gestioneze singuri programul de lucru sau să lucreze de oriunde doresc, cât timp asigură prezența determinată de necesitățile echipei. Focusul permanent pe rezultate impune o singură condiție: acela de a respecta standardele de calitate așteptate și cerute de clienții companiei.
“Vorbim, în primul rând, despre încrederea pe care OSF Global o investește în fiecare membru din echipă precum și responsabilizarea acestora de a-și îndeplini sarcinile de lucru și de a se conforma standardelor de calitate la care compania aderă. Prin faptul că încurajăm munca “de acasă” nu trebuie să se înțeleagă că fiecare lucrează independent, neasistat sau fără să beneficieze de feedback constant. Dimpotrivă, am pus la punct un sistem intern de comunicare și raportare digitală care e gândit in favoarea eficientizării activității și oferirii unui mediu proactiv și colaborativ”, Alin Dorobanțu, COO al OSF Global.
Caption: Alin Dorobantu, Chief Operational Officer, co-fondator OSF Global Services
Departe de a fi un sistem de micro-management, aceste platforme au rolul de a aduce pe fiecare “up to date” cu toate task-urile recurente, progresul proiectului la care lucrează, informații despre colegii de echipă sau din alte departamente, schimbări organizaționale și de strategie importante și să se conecteze la platforme de e-learning, conferințe sau seminarii interne on-line. În acest fel, oricine are posibilitatea să lucreze de oriunde, la orice oră, în propriul ritm.
Astfel, fie că aleg să lucreze de acasă sau de la birou, își pot stabili singuri programul de lucru, în funcție de propriul ritm și se pot dedica propriilor pasiuni și interese, pot să fie mai aproape de familiile lor, să economisească din timpul alocat drumului până la birou sau pot să își aleagă singuri locul în care se simt cel mai confortabil pentru a lucra.
Cu toate acestea, pentru întâlnirile față în față dar mai ales pentru cei care preferă munca “de la birou”, OSF Global a continuat să inaugureze periodic noi sedii de lucru. Doar în acest an compania a deschis cinci noi spații de lucru - unul în Montreal, Canada, două în România, la Craiova și Pitești, și două în Ucraina, la Cernăuți și Odessa. În plus, odată la două luni, echipele OSF Global se întâlnesc la un team building tematic în care participă la activități recreative și de grup.
Angajații OSF Global se întâlnesc la un team building tematic în care participă la activități recreative și de grup pentru a întări coeziunea echipei.
Investiție permanentă în dezvoltarea angajaților
Câteva dintre mijloacele la care recurge compania pentru recrutarea de noi talente sunt programul OSF Academy și programul de internship. OSF Academy ocupă un loc aparte, întrucât permite companiei să îi modeleze pe cei care își doresc să înceapă sau să continue o carieră în IT, indiferent de experiența anterioară. Celor care excelează în urma acestui tip de training li se înaintează o ofertă de angajare. Imediat ce sunt angajați, aceștia au oportunitatea de a avansa foarte rapid prin înscrierea în FastTrack, un program care recompensează progresul susținut al angajatului în interiorul companiei.
De altfel, prin tot ceea ce face, compania promovează și susține un mediu de învățare și dezvoltare continuă și asistată. Astfel, un angajat poate să învețe noi tehnologii, să dezvolte abilități de lider și să avanseze în carieră, indiferent de poziția pe care o deține în companie. Totodată, mai are posibilitatea să parcurgă o serie de traininguri de soft-skills sau hard-skills prin care își poate atinge obiectivele de dezvoltare profesională sau poate avansa pe o poziție mai bună în companie.
În plus, OSF Global valorifică și recompensează permanent efortul membrilor echipei care contribuie atât la derularea activităților de zi cu zi cât și la succesul companiei. În acest sens, compania a elaborat un sistem complex de bonusuri și recompense pentru toți cei care aduc plus valoare. Fie că asigură finalizarea în timp util și în buget a unui proiect, ori devin mentori dispuși să aloce timp pentru formarea și dezvoltarea unui coleg junior sau pur și simplu sprijină în mod constant departamentul de vânzări, de recrutare sau de customer care, implicarea și performanțele le sunt recompensate prin sisteme transparente și motivante din punct de vedere financiar.
Caption: OSF Days of Excellence în Tokyo
Un eveniment de elită pe care OSF Global îl organizează periodic pentru a premia și celebra performanța este OSF Days of Excellence. Organizat în locații exclusiviste, acest eveniment global oferă prilejul celor mai inovativi colegi să prezinte soluțiile și tehnologiile pe care le concep în fața clienților și partenerilor veniți din întreaga lume. În plus, în fiecare lună sunt organizate o serie de cursuri online prin care membrii echipelor OSF Global pot împărtăși din propriile lecții învățate, tehnici noi și inovatoare aplicate în soluționarea proiectelor, studii de caz sau exemple de bune practici. În acest fel, deși lucrează de pe meridiane diferite sau de pe continente diferite, există o cultura de colaborare orientată spre învățare și dezvoltare profesională.
Gerard Szatvanyi, Chief Executive Officer, OSF Global Services
Companiile IT din toată lumea sunt recunoscute pentru adoptarea unor pachete de beneficii pentru angajați care să întărească angajamentul acestora față de proiectele în care sunt implicați, dar și față de companie în general. OSF Global nu face excepție. Abordarea flexibilă în ceea ce privește programul, opțiunile de lucru dar și investițiile premanente din domeniul dezvoltării profesională, constituie mediul propice pentru dezvoltarea viitorilor specialiști din industria IT.
Citește toate articolele despre
Piața munciiDistribuie
Ce-am citit merită:
Comentarii
0 comentarii
Accesează-ți contul și adaugă comentariul tău
Piața muncii
Abonează-te la Newsletter
Citește articolele de interes din partea contributorilor Undelucram.ro