Cum folosești într-un mod creativ piesele din garderobă la job, fără să faci alte achiziții?

10.11.2021
3 min
5.00
Cum folosești într-un mod creativ piesele din garderobă la job, fără să faci alte achiziții?

Distribuie

Piesele vestimentare au un rol important atunci când vorbim de imaginea noastră la job, de aceea indiferent de stilul nostru vestimentar sau de ce ținută alegem, business sau casual, cheia unei ținute perfecte constă într-o apariție remarcabilă.

 

În vederea simplificării procesului de alegere a ținutei pentru o zi la birou, este de preferat să ne răspundem înainte la câteva întrebări:

- Ce mesaj voi transmite astăzi la birou, cu ajutorul acestei ținute?

- Mă voi simți confortabil în această ținută la birou?

- Această ținută pune în evidentă stilul meu vestimentar?

 

Sunt convinsă că aceste întrebări te vor ajuta să identifici dacă ai ales ținuta potrivită, pentru o zi la birou, astfel încât să te simți confortabil și în același timp să ai o zi productivă.

Un alt lucru important în vederea alegerii ținutei, este faptul că vestimentația este cartea noastră de vizită, de aceea este bine să ne alegem vestimentația potrivită rolului nostru din companie.

 

După cum știți, în unele companii exista trasat un cod vestimentar,  în funcție de domeniul de activitate, astfel putem avea de luni până joi un cod vestimentar business, iar vineri să avem casual style. 

În acest context,  creativitatea si personalitatea angajaților sunt evidențiate în ziua de vineri, atunci când pot apela la unele piese creative, cu ajutorul cărora să se remarce într-un mod plăcut la job.

De asemenea, într-o companie cu un cod vestimentar office de luni pana joi, recomandarea este sa poarte hainele aferente într-un mod creativ cu ajutorul accesoriilor sau a unor piese statement.

 

În continuare, menționez câteva piese vestimentare pe care sunt convinsă că le aveți în garderoba și pe care le puteți purta la birou într-un mod creativ, fără să faceți alte achiziții vestimentare.

 

Eșarfa

Eșarfa este acea piesă pe care o avem în garderobă și pe care o putem pune în valoare în acest sezon, la birou.

Eșarfa este accesoriul pe care îl recomand atunci când purtați o ținută office, fiind  acel element stilistic ușor de integrat într-o ținută de zi.

La o ținută formată dintr-un costum office cu o cămașă alba, o eșarfă colorată este accesoriul perfect, însă recomandarea este să ne alegem eșarfa în funcție de paleta noastră cromatica aferentă.

De asemenea, mai putem purta eșarfa într-un mod creativ la birou atunci când o legăm la mânerul genții, după ce am purtat această eșarfă toată ziua legată la cămașă. 

 

Fusta plisată

Fusta plisată este o piesa vestimentară ușor de purtat la birou, în acest sezon, cu o cămașă albă și o pereche de pantofi Oxford.

De asemenea, putem purta fusta plisată într-un mod creativ alături de un sacou colorat și o centură în talie, într-o zi de vineri.

 

Rochia office

Putem purta rochia office într-un mod creativ cu ajutorul unor accesorii, fie o broșă sau o eșarfă colorată.

De asemenea, putem purta rochia office cu un sacou colorat și o centura in talie, într-o zi de vineri, la birou.

 

Cămașa

Putem purta cămașa foarte ușor într-o zi la birou cu o fustă sau un pantalon clasic, însă ne vom ajuta de accesorii,  în vederea obținerii unei ținute creative.

De asemenea, putem schimba într-o zi la birou, cămașa albă cu o cămașă colorată, mai ales într-o zi de vineri, când avem trasat un casual style.

O altă variantă creativă pentru o ținută la birou este alegerea unei piese vestimentare deosebite, cum ar fi o cămașă cu o fundă mare la baza gâtului, pe care să o purtăm cu o pereche de pantaloni din denim și o pereche de pantofi sport, într-o zi de vineri.

 

Vesta

Vesta este o piesa vestimentară în trend în acest sezon, de aceea este purtată în acest sezon de foarte multe persoane în timpul liber dar și la job.

Putem purta vesta cu o pereche de pantaloni clasici într-o zi de joi, iar vineri când avem un cod vestimentar casual, putem purta această piesă vestimentară cu o pereche de pantaloni din denim sau cu o rochie colorată.

 

Sacoul

Sacoul este o piesă vestimentară des întâlnită în garderoba celor care lucrează într-un mediu formal, deoarece este elementul cheie dintr-o ținută office.

De asemenea, sacoul poate fi purtat la birou cu o pereche de pantaloni din denim și o pereche de pantofi sport, într-o zi de vineri,  când avem un cod vestimentar casual.

Putem purta un sacou într-o culoare neutra, in primele patru zile din săptămână, iar vineri să optăm pentru un sacou colorat, pe care să-l alegem ținând cont de paleta noastră cromatica.

 

De cele mai multe ori ți se pare un proces complicat alegerea pieselor vestimentare pentru o zi la birou, mai ales daca îți dorești o ținută creativă în aceea zi, însă dacă ții cont de câteva recomandări menționate în acest articol, vei putea trece foarte ușor peste momentele neplăcute din fața dulapului de haine. 

Până data viitoare, nu uita că o ținută creativa se poate realiza cu ajutorul pieselor tale din garderobă, însă este important să știi care este stilul tău vestimentar și să îl adaptezi profesiei tale, în vederea obținerii unei apariții remarcabile.

 

Îți doresc o toamnă minunată, cu multă inspirație vestimentară!

Andreea

Citește toate articolele despre

Employer branding Etică Organizational excellence Employee experience

Contributor Undelucram.ro

Andreea Popescu

Andreea Popescu

Mai multe articole

Distribuie

Ce-am citit merită:

Ești HR? Află cum să recrutezi eficient!

Hai în clubul angajatorilor cu rată mare de retenție și costuri de recrutare mici.

Vreau să știu

Dorești să-ți faci munca mai ușor?

Noi îți explicăm cum îți poți administra eficient Brandul de Angajator în comunitate.

Află mai multe

Comentarii

0 comentarii

Abonează-te la Newsletter

Citește articolele de interes din partea contributorilor Undelucram.ro