Cum se gestioneaza un conflict la locul de munca?

16.02.2018
2 min
Cum se gestioneaza un conflict la locul de munca?

Distribuie

Un conflict la locul de munca poate deteriora sanatatea, poate afecta cariera, loveste in plin starea psihica si nu in ultimul rand scade productivitatea, diminuind-o si pe cea a companiei.

De la alimentele furate din frigiderul comun, la ciocnirile dintre orgoliile personale, conflictele la locul de munca creeaza o tensiune mai mare decat ce vedeti la finalul unor episoade din serialele TV. Nu exista meserii scutite de disfunctionalitati comportamentale. Acestea pot afecta productivitatea de ansamblu si sanatatea mentala a celor implicati, daca sunt scapate de sub control.

Cum poti proceda, daca esti lider sau sef la orice nivel, pentru a rezolva un conflict?

Fii pregatit tot timpul cu un raspuns

Reactiile umane la care asistam zi de zi pot fi de o varietate deosebita. Noi insine avem reactii la care nu se asteapta nimeni. Ele pot fi insa reprogramate in momentul in care devii constient de ele.

Cand se declanseaza un conflict raspunsurile tipice sunt:

1. Sa le eviti complet, indiferent de ce mijloace e nevoie.

2. Sa castigi cu orice pret, indiferent de cine este ranit.

3. Sa fii sigur ca ceilalti nu au suferit nimic, chiar daca pe moment trebuie sa le ignori nevoile.

4. Sa gasesti o solutie, care sa impace cel putin partial ambele parti.

5. Sa mediezi (mai curand sa negociezi) o solutie de munca acceptata de toti.

Nu poate pretinde nimeni ca solutiile propuse sunt 100% folositoare sau aplicabile oricand, in orice situatie. Exista o tipologie a conflictelor, fiecarui tip fiindu-i necesara o anumita strategie pentru a-l tine sub control.

Identifica jucatorii

Atunci cand apare un conflict intre doi prieteni sau doi oameni relativ apropiati este foarte posibil ca acesta sa fie rezolvat destul de repede si pe cale amiabila. Relatiile de acest gen sunt construite in timp si au o rezistenta mai mare, ele cedind doar la un conflict extrem, chiar violent, urmarile fiind de cel mai multe ori ireparabile.

Problemele care apar la locul de munca sunt cu totul de alta natura. Nu putem folosi aceleasi strategii de rezolvare a conflictelor, deoarece actorii acestora sunt de cu totul alta natura.

Daca sesizati ca doi colegi, situati pe acelasi nivel, se sicaneaza pana la enervare, incercati sa aveti o pozitie rationala si obiectiva, mult mai benefica in asemenea cazuri, decat sa-i ignorati.

De cele mai multe ori ignorarea unor situatii potential conflictuale incurajeaza declansarea acestora. Este recomandabil, atunci cand observati aparitia unor elemente care pot determina acutizarea conflictului dintre colegi, sa solicitati ajutorului unui sef ierarhic superior.

Mentine un volumul scazut al vocii

Cheia mentinerii controlului asupra situatiei si a detensionarii acesteia este reducerea volumului vocii.

Pe moment, strigatul poate parea folositor, dar nu este foarte productiv. Cand strigati, furios, la un copil, acesta pe moment se linisteste. Curand insa o ia de la capat. La fel este si in cazul colegilor de munca. Daca veti striga la ei, in secunda urmatoare se pot linisti, dar conflictul poate reizbucni in orice clipa, cu o forta mult mai mare.

Reducand volumul vocii veti produce o reactie in lant. Ceilalti, la randul lor, vor adopta aceeasi atitudine. Este celebrul exemplu al persoanelor dintr-un bar: daca la o masa doi oameni vorbesc foarte tare, toata lumea, pentru a se auzi, va face la fel. Daca ei inceteaza brusc, apare reactia in lant si se face liniste.

Tonul ridicat, strigatul, tipatul se produc sub impactul anumitor sentimente - gelozie, ura, teama, furie. Acestea, la randul lor, modifica temporar functiile creierului.

Toata energia este convertita in acel moment spre partea irationala a gandirii. Apar insultele, vorbele grele, care sunt departe de modul in care functioneaza in mod obisnuit gandirea noastra. Nu mai exista acel filtru pe care-l folosim, indiferent de simpatia sau antipatia, in discutiile si comportamentul nostru de fiecare zi, in relatia cu colegii de munca.

Cea mai adecvata strategie este mentinerea unei voci scazute ca intensitate, care sa denote calmul, indiferent de comportamentul celorlalti. Cand ceilalti continua sa strige si constientizati faptul ca rezolvarea conflictului nu este posibila, atunci, pe loc, potoloti cat de cat spiritele si cautati o solutie viabila, putin mai tarziu.

Citește toate articolele despre

Echilibru Comportamentul uman Leadership skills Human behavior Organizational excellence Employee experience Employer branding

Articol scris de:

Dan Nicolae - Puteti contacta echipa editoriala la adresa office@undelucram.ro

Distribuie

Ce-am citit merită:

Ești HR? Află cum să recrutezi eficient!

Hai în clubul angajatorilor cu rată mare de retenție și costuri de recrutare mici.

Vreau să știu

Dorești să-ți faci munca mai ușor?

Noi îți explicăm cum îți poți administra eficient Brandul de Angajator în comunitate.

Află mai multe

Comentarii

0 comentarii

Abonează-te la Newsletter

Citește articolele de interes din partea contributorilor Undelucram.ro