Distribuie
Cum stabilești limite sănătoase atunci când începi un job nou?
Un job nou poate să fie și momentul perfect pentru a stabili obiceiuri și limite mai sănătoase.
Asta este una si dintre dorințele cu care vin cei mai mulți dintre clienții mei în programele de strategie de carieră, în căutarea unui echilibru mai bun între viața profesională și cea personală.
Începerea unui rol nou este momentul în care își spun:
“Gata cu vechile obiceiuri! S-au dus zilele în care lucram în weekend sau stăteam seara târziu să răspund la email-uri. De data asta lucrurile vor sta altfel!”
Din experiență personală și din practica de coaching, pot spune că e mai ușor de spus, decât de făcut.
Pentru perfecționiști sau pentru cei cu standarde foarte înalte primele zile într-un rol nou sunt de fapt pentru a convinge, pentru a demonstra că sunt alegerea potrivită.
Într-o societate ca a noastră, caracterizată de termenul “mai mult”, este foarte ușor să cădem în capcana obiceiurilor familiare, chiar dacă știm că nu ne fac bine.
Acum, avem mai multă informație, mai multe opțiuni, mai multă mobilitate, mai multe alegeri de făcut, astfel încât, captivi ai modei “mai mult”, ne este foarte greu să decidem cu privire la ce acceptăm și la ce refuzăm în viața noastră.
Și totuși, cu această presiune către “mai mult”, cei mai mulți dintre noi ajungem să constatăm că avem, de fapt, mai puțin din ceea ce contează cu adevărat pentru noi: mai puțin timp liber, mai puțin timp pentru oamenii pe care îi iubim, mai puțin timp pentru a descoperi care ne sunt pasiunile, mai puțin timp pentru a ne da voie să fim creativi, mai puțin timp pentru a ne da voie să greșim.
Motivele pentru care eviți să stabilești limite la locul de muncă
Atunci când aduc în discuție în sesiunile de coaching tema limitelor personale la locul de muncă, obiectivul meu este să înțeleg mai întâi care sunt motivele pentru care persoana cu care lucrez evită sau întârzie să le stabilească la locul de muncă.
Iar, principalele motive de evitare a stabilirii limitelor pe care le-am identificat în lucrul cu clienții mei sunt:
- Teama de a fi respinși de colegi.
- Experiențe negative din trecut.
- Frica de a da naștere unor conflicte.
- Lipsă de încredere și stimă de sine scăzută.
- Dificultatea de a-și gestiona furia și frustrarea.
- Posibile consecinte negative din partea șefilor.
- Dificultatea de a-și comunica în mod asertiv limitele.
Tocmai de aceea, un nou loc de muncă este ca un restart, o șansă de resetare, în care să folosești timpul în avantajul tău, ca să renunți la obiceiurile care nu îți fac bine.
Să eviți sau să întârzii comunicarea limitelor în perioada de început nu face decât să creeze așteptări nerealiste și nesustenabile pe termen lung, dar și frustrare și dezamăgire de ambele părți.
Cum comunici limite mai sănătoase când ești nou într-o echipă
De fiecare dată când vine vorba despre beneficiile limitor personale la locul de muncă, îmi aduc aminte de una dintre clientele mele.
Iată pe scurt povestea ei:
M., are 35 ani, s-a hotărât să facă o schimbare, după mai bine de 10 ani petrecuți într-o organizatie în care a crescut și s-a dezvoltat atât profesional cât și personal.
După o perioadă intensă de căutari, a primit o ofertă care i-a îndeplinit toate așteptările și a început cu entuziasm noul rol, într-o companie dintr-o altă industrie decât cea în care lucrase.
Încă din primele zile, din dorința de a se integra repede în echipă, M. și-a arătat disponibilitatea pentru orice solicitare venită din partea colegilor. A fost înțelegătoare atunci când au intervenit modificări în programul de integrare, iar responsabilitățile nu i-au mai fost descrise așa cum fusese inițial stabilit.
În ciuda experienței pe care o avea, M. considera că fiind nou angajată nu are niciun drept să își spună vreun punct de vedere cu privire la modul în care se derulau lucrurile.
La foarte scurt timp, M. a început să lucreze serile pentru a-și înțelege mai bine rolul, dar și organizația. Iar în weekend, încerca să recupereze ceea nu reușea să facă în timpul săptămânii.
La foarte scurt timp, M. a ajuns să își urască noul job și își dorea să plece cât mai repede, fără să aibă o altă ofertă de job. Nu dorea să vorbească despre nemulțumirile ei, deoarece voia să evite orice tensiune sau situație conflictuală.
Acesta a fost momentul cand am cunoscut-o pe M. și am început să lucrăm împreună.
Te recunoști și tu în M.?
Sunt de acord că primele zile și săptămâni la un nou loc de muncă contribuie la reputația ta profesională. Dar în același timp, este important să adopți o strategie care să te ajute să dedici timp și energie acelor arii în care ai cel mai mare impact.
Dacă da, îți spun acum câteva idei despre modul în care lucrez cu clienții în astfel de situații.
Iată mai jos care sunt pașii:
1. Cunoaște-ți valoarea
Autocunoașterea și înțelegerea valorilor tale înseamnă conștientizarea și aprecierea realizărilor tale, dar și a contribuției pe care o aduci. Când prețuim ceea ce suntem, devenim mai atenți la ce suntem dispuși să acceptăm și la ce suntem dispuși să renunțăm.
2. Comunică asertiv
Când îți comunici nevoile și nemulțumirile într-un mod asertiv, nu lași loc la interpretări. Totodată, deschizi o ușă și celorlalți pentru același mod de comunicare.
3. Negociază așteptările
Când eviți să comunici care sunt așteptările tale sau nu le definești în mod clar, atunci apare stres și frustrare pentru toți cei implicați.
4. Definește ce este nenegociabil
Stabilește încă de la început ce anume foarte important pentru tine, dar și situațiile și cu ce poți să compensezi, dacă va fi nevoie.
În concluzie, un nou loc de muncă poate fi în același timp provocator și epuizant, însă stabilirea limitelor care echilibrează propriile nevoi cu consolidarea reputației tale profesionale este de fapt cheia pentru un parcurs de succes pe termen lung.
Să nu uităm, că deși poate ne este teamă de consecințele pe care le avem atunci când stabilim limite, avem consecințe – uneori chiar mai neplăcute – și când nu stabilim limite.
Contributor Undelucram.ro
Simona Bortiș
Mai multe articoleDistribuie
Ce-am citit merită:
Comentarii
0 comentarii
Accesează-ți contul și adaugă comentariul tău
Echilibru
Abonează-te la Newsletter
Citește articolele de interes din partea contributorilor Undelucram.ro