Oamenii au o lungă istorie legată de cooperare. Aceasta ne-a ajutat să supraviețuim și să prosperăm de sute de mii de ani în locuri din întreaga lume. Oamenii sunt animale sociale. Aceasta înseamnă că lucrăm împreună în grupuri pentru a atinge obiective care să fie în beneficiul tuturor. De la construirea de clădiri zgârie-nori la livrarea de pachete către națiunile insulare îndepărtate, viața modernă necesită ca oamenii să coopereze unul cu celălalt.

Cu toate acestea, oamenii sunt, de asemenea, motivați de interesul propriu, care adesea reprezintă un obstacol în calea cooperării eficiente. De multe ori, a ne lăsa antrenați într-o competiție este mult mai la îndemână. O facem atât de ușor pentru că de mici copii totul în jur pare a fi o competiție. Părinții se raportează la noi ca la un fel de trofeu în raport cu alți copii și nu de puține ori am fost puși în situații complet inconfortabile în cadrul cărora, a intra în competiție era cea mai la îndemână și cea mai înțeleaptă alegere.

De multe ori, a coopera presupune a ne vulnerabiliza. Pentru a fi capabili să cooperăm cu cei din jur este nevoie să fim deschiși mental și energetic pentru ceea ce poate aduce acest proces care ne aduce împreună. Această deschidere este de multe ori ”obstrucționată” de anumite aspecte:

- capacitatea noastră de a fi conștienți de propriile limite

- deschiderea de a învăța de la cei din jur

- trebuie să fim capabili să primim cu asumare un feedback pozitive/negativ (desigur, dacă acesta ne este transmis într-un mod constructiv)

- trebuie să acceptăm că punctul nostru de vedere nu este singurul valabil sau valid

- este nevoie de flexibilitate și de gândire în perspectivă

- este nevoie să fim capabili să vedem dincolo de propriile obiective

- este de preferat să funcționăm ca și indivizi având la bază recompensa pe termen lung

- este nevoie să vedem dincolo de individualism și să credem în puterea echipei

În cartea sa The Social Instinct: How Cooperation Shaped the World, Nichola Raihanigements ne ajută să găsim câteva răspunsuri la această întrebare: De ce ne este atât de greu să cooperăm? Raihani, profesor de evoluție și comportament la University College London, analizează în profunzime modul în care a evoluat cooperarea, observând beneficiile sale, precum și dezavantajele sale în grupurile sociale umane și non-umane. Printr-o înțelegere mai profundă în ceea ce înseamnă să cooperăm, autoarea încearcă să lumineze modul în care cooperarea ne poate ajuta să rezolvăm problemele colective, încurajându-ne în același timp la a fi foarte atenți la ceea ce se întâmplă în interiorul nostru atunci când este nevoie să cooperăm pentru a atinge anumite obiective sau visuri.

În esență, cooperarea este o strategie care a evoluat pentru că ajută genele să-și îmbunătățească poziția în lume. Deci putem înțelege cooperarea în anumite privințe implicit ca pe o formă de concurență. Ca un corolar al acestei perspective, cooperarea poate avea adesea victime. Vedem asta la toate aspectele sau etapele vieții. De exemplu, există cazuri medicale în care celulele din corpul nostru cooperează între ele în detrimentul nostru. Asta se întâmplă atunci când celulele canceroase cooperează în interiorul corpului nostru pentru a se sustrage mecanismelor noastre de apărare și pentru a deturna sistemele noastre de livrare a nutrienților sau în cazul bolilor autoimune. Pe de altă parte, dacă ne gândim la societate în ansamblu, ne putem gândi la nepotism, corupție și mită – în mod normal, acestea nu sunt cuvinte care să ne aducă în minte cooperarea, dar care totuși descriu o formă de cooperare. Nepotismul ajută un membru al familiei; corupția formează o colaborare cu un alt individ care, totuși, are un cost pentru societate. Astfel, cooperarea globală sau societală este întotdeauna amenințată de o cooperare mai locală, care afectează bunăstarea noastră colectivă. Marea provocare pentru noi este de a găsi modalități de cooperare pentru a genera beneficii sociale mai mari și nu doar beneficii locale sau personale. A coopera pare totodată să însemne și a ne lupta cu propriul ego. Dacă suntem capabili să vedem dincolo de nevoile noastre, atunci a ne implica în procese de colaborare este mult mai ușor și mult mai la îndemână.

16.11.2024

Interviu Experienced Accountant

Experiență neutră

Durata interviului: 1 săptămână

---

Process Solutions

3.71

21 evaluări

16.11.2024

Interviu Agile Project Manager

Experiență pozitivă

Durata interviului: 5 zile

---

Tremend Software Consulting

3.80

394 evaluări

16.11.2024

Interviu Technical services manager

Experiență pozitivă

Durata interviului: 1 zi

---

Orange Romania

3.79

1170 evaluări

De ce ne este atât de greu să cooperăm?

Fie că este vorba de locul de joacă cu prietenii, acasă cu familia sau la locul de muncă cu colegii, cooperarea reprezintă un instinct natural (Keltner, Kogan, Piff, & Saturn, 2014). De exemplu, copiii cu vârsta de 14 luni cooperează cu alte persoane în ceea ce privește sarcinile comune (Warneken, Chen, & Tomasello 2006; Warneken & Tomasello, 2007). De mici copii, învățăm să facem lucruri alături de cei din jur și ghidați de către ei.

Conform studiilor care s-au făcut pe cimpanzeii bonobo, aceștia mențin relații de cooperare pe termen lung, împărtășind resurse și îngrijindu-se unul de celălalt (de Waal & Lanting, 1997; Langergraber, Mitani, & Vigilent, 2007). Cooperarea, se pare, este încorporată în moștenirea noastră evolutivă. Cu toate acestea, cooperarea poate fi, de asemenea, dificil de realizat; există adesea defalcări în capacitatea de a lucra eficient în echipe sau în dorința lor de a colabora cu alții. Chiar și în cazul problemelor care pot fi rezolvate numai prin cooperare la scară largă, cum ar fi schimbările climatice și foametea mondială, oamenii pot avea dificultăți în a-și uni forțele cu alții pentru a lua măsuri colective. Psihologii au identificat numeroși factori individuali și situaționali care influențează eficacitatea cooperării în multe domenii ale vieții. De la încrederea pe care oamenii o plasează în alții până la liniile pe care le tragem între eu și ceilalți, multe procese diferite formează cooperarea. Orice proces care are la bază cooperarea este direct plasat sub influențele individuale, situaționale și culturale.

Când percepem că nevoile noastre de bază sunt fie puțin probabil să fie îndeplinite, fie că avem îndoieli cu privire la modul în care aceste nevoi vor fi satisfăcute, avem tendința de a ne vedea constrânși într-o serie de mecanisme mentale care împiedică cooperarea. De cele mai multe ori, frica aceasta de a coopera ne îndeamnă să credem și mai mult în independență și individualism și ajungem să investim tot mai puțin în relații unde cooperarea este necesară. Alegem singurătatea și alegem să fim singuri.

Cooperarea înseamnă totodată să fim foarte atenți la ceea ce ne crează disconfort și să avem curaj să cerem celor din jur să ne respecte nevoile mele, să țină cont de emoțiile noastre, de lipsa de resurse, de timp, de energie, de dispoziție. Persoanele care sunt „people pleasers” adesea nu vor ști să spună „nu”, și vor intra în acest proces al colaborării, chiar dacă de multe ori beneficiile sunt aproape inexistente.

Pentru a crede în beneficiile cooperării cu cei din jur este important să fim atenți la ceea ce se întâmplă înăuntrul nostru. Pentru a fi dispuși să cooperăm trebuie:

- să avem o voce interioară plină de compasiune și blândețe față de sine

- să credem că așa cum noi oferim, putem să și cerem ajutor

- să credem că merităm să ne bucurăm cu cei din jur de lucrurile pe care le obținem împreună

- să nu avem tendința de a diminua aportul nostru la o anumită situație sau rezolvarea unei probleme

- să fim încrezători în punctul nostru de vedere

- să nu ne fie frică că nu vom fi mereu validați (lucru care este absolut normal în orice interacțiune socială)

- să credem în propria autonomie, dar să vedem și beneficiile relațiilor împlinitoare cu cei din jur

- să nu ne fie frică și să ne asumăm riscuri mai mult sau mai puțin palpabile

Cooperarea sau coordonarea mai multor indivizi către un scop care aduce beneficii întregului grup este o trăsătură fundamentală a vieții sociale umane. A fi capabili să vedem cooperarea ca pe o sursă de evoluție personală, în primul rând, are la bază cunoaștere de sine și înțelegere profundă a modului subtil în care prezența celor din jur influențează parcursul vieții noastre. Această cunoaștere de sine se poate realiza cu ajutorul unui psiholog sau psihoterapeut, alături de care explorăm părți din noi pentru a putea da mai mult sens alegerilor și modului nostru de a interacționa cu cei din jur.

“Istoria vieții pe pământ este o istorie a lucrului în echipă, a acțiunii colective și a cooperării.”

Nichola Raihani, Ph.D