De ce unii dintre noi ne iubim locul de muncă?

09.02.2015
2 min
De ce unii dintre noi ne iubim locul de muncă?

Distribuie

Articolul este scris de Adrian Sandu si se gaseste pe Cariereonline.ro.

 

Unii oameni sunt norocoși. Au un loc de muncă pentru care sunt invidiați. Au energie cât e ziua de lungă şi ajung zâmbind acasă. Nu-și atacă șefii, nu se plâng de alți colegi. Le place ceea ce fac și nu văd niciun chin în a se trezi dimineața pentru a merge la muncă. Chiar dacă sunt specimene rare, aceste persoane există. Și inevitabil, apare aceeași întrebare: unde lucrează și ce face organizația lor ca să-i mențină constant la cote ridicate de endorfină. Mai jos, încercăm câteva răspunsuri care dezvăluie o cultură organizațională cu totul aparte.

 

Ți se oferă libertate

 

Companiile inteligente se bazează pe minți inteligente oferindu-le, înainte de toate, libertate de acțiune. Autoritatea și menținerea ordinii sunt importante pentru orice firmă. Ordinea este întotdeauna preferată haosului. Însă acest lucru nu înseamnă că indivizii nu își pot exercita libertatea și creativitatea. Una este ca cineva să primească un task și să i se ceară să-l îndeplinească. Cu totul altceva este să ți se spună că depinde de tine exclusiv cum să-ți duci obiectivele la îndeplinire.

 

Echipa este mai mult decât un cuvânt

 

Mai mult decât a crea o echipa, unele organizații construiesc un sentiment al camaraderiei ce leagă indisolubil toți membrii săi. Sunt parte a unei viziuni care pune în prim-plan omul de lângă tine, eforturile sale. Nu se lucrează pentru șefi sau manageri, ci pentru a-i ajuta pe ceilalți.

 

Uniți în jurul unui scop comun

 

Aminteam de viziune, de scop. Orice companie care oferă angajaților un scop comun va avea angajați mai implicați, mai eficienți, mai buni. Atunci când știi că faci parte din ceva mai important, mai mare, vei fi mai motivat să lucrezi pentru că te vei simți mai important. Acea companie are deja un scop. Un pas înainte este să permită angajaților să-și construiască scopuri individuale care să complimenteze scopul organizației din care fac parte.

 

Fiecare idee contează

 

Orice angajat poate avea idei constructive, dar nu orice organizație este dispusă să le asculte. Marile companii nu au doar cutii poștale unde binevoitorii lasă sugestii. Companiile cu adevărat interesate întreabă și cer răspunsuri cât mai creative. Implică angajații în brainstorming la o paletă largă de obiective de atins și explică dacă resping o idee venită din eșaloanele inferioare. Apreciază fiecare input și au grijă să răsplătească pe cei care le oferă.

 

Echitate înainte de toate

 

Fiecare angajat este diferit. Are dorințe diferite, aspirații diverse. Unii au nevoie de o mică încurajare. Alții cer atenție constantă. Unii vor o libertate mai mare, alții au nevoie de constrângeri pentru a fi mai eficienți. Un tratament egal pentru angajați nu înseamnă și un tratament echitabil pentru fiecare. Fiecare individ e diferit și are nevoie de un set diferit de măsuri. Acea companie care își va trata angajații ca pe individualități distincte va avea doar de câștigat.

 

Creează oportunități

 

Când un job nu mai oferă niciun fel de oportunități, atunci el devine un loc în care vii doar ca să ai de unde pleca. Dacă nu ți se mai oferă nicio promisiune de a face lucruri interesante, dacă nu ți-e stimulată creativitatea atunci job-ul devine rutină, iar rutina ajunge să te distrugă. Exit-ul este singura soluție firească. Marile companii știu toate aceste lucruri. De aceea ele creează oportunități pentru fiecare angajat pe care îl au. Managementul înțelege că bunăstarea companiei este determinată de bunăstarea fiecărui angajat și că nu se poate una fără alta.

 

Citește toate articolele despre

Misiune

Articol scris de:

Distribuie

Ce-am citit merită:

Cum este experiența ta cu angajatorul?

Adaugă evaluare

Creează-ți un CV

Impresionează din prima cu un CV într-un format atractiv

Creează CV

Comentarii

0 comentarii

Abonează-te la Newsletter

Citește articolele de interes din partea contributorilor Undelucram.ro