Deși specialiștii afirmă că trăim cele mai bune vremuri din multe puncte de vedere, se pare că depresia și anxietatea sunt două afecțiuni care ne afectează major încă de la vârste fragede având un impact major asupra vieții noastre inclusiv la nivel profesional.

Johann Hari în intervenția lui la Ted.com ne spune:

“E un lucru care unește multe cauze ale depresiei și anxietății pe care l-am descoperit. Nu toate, dar destul de multe. Toată lumea de aici știe că toți avem nevoi fizice naturale, nu? Cu siguranță. Avem nevoie de hrană, de apă, de adăpost, de aer curat. Dacă ni se iau aceste lucruri, am avea foarte rapid probleme mari. Dar, în același timp, fiecare om are nevoi psihologice naturale. Trebuie să simțim că aparținem. Avem nevoie să simțim că viața noastră are sens și scop. Că oamenii ne văd și apreciază. Că avem un viitor care are sens. Cultura pe care am construit-o este bună în multe sensuri. Multe lucruri sunt mai bune decât în trecut. Mă bucur că trăiesc acum. Dar reușim din ce în ce mai puțin să îndeplinim aceste nevoi psihologice profunde, fundamentale. Și nu e singurul lucru care se întâmplă, dar cred că e motivul principal pentru care această criză e în creștere. Mi-a fost foarte greu să înțeleg asta. Chiar m-am luptat cu ideea asta de a trece de la faptul că depresia este o problemă în creierul meu, la una cu multe cauze, legate inclusiv de modul de viață.”

Am stat de vorbă cu Psihologul Gabriel Florian despre anxietate și depresie, acutizate în perioada de pandemie și cu consecințe grave la nivel global, individual, organizațional și la nivel de societate.

Aceste două afecțiuni vin deseori la pachet și sunt considerate tabu în societatea românească. Daca ești depresiv sau anxios, ești considerat nebun. Dacă vorbești despre asta, ești considerat ciudat. Deși aceste două afecțiuni au o mare pondere în populația globala, puțini au curajul să vorbească despre ele pentru a nu fi judecați și marginalizați. De aceea, nimeni nu știe care este procentul real de persoane care  suferă de aceste afecțiuni.

Organizația Mondială a Sănătății spune că anual 1 milion de români sunt diagnosticați cu depresie, dar nu există nicio cifră, la nivel național, legată de anxietate și această cifră nu ia în considerare cazurile nediagnosticate, care, în opinia mea, sunt mult mai numeroase.

Numărul femeilor afectate este cu 5-6% mai mare decât cel al bărbaților, dar procentul bărbaților care comit suicid este de 5 ori mai mare decât al femeilor. Aceste diferențe procentuale sunt cauzate în mare parte de educația primita diferit de către cele doua sexe și felul în care sunt privite în societate.

Pentru că femeile au fost încurajate să își exprime sentimentele, ele pot să facă față mai bine acestor afecțiuni și să ceară ajutor.

În schimb, bărbații sunt educați să fie duri, rezistenți, să își ascundă fricile și sentimentele, să nu plângă, să nu se arate vulnerabili. De aceea, acesta suferință în tăcere a bărbaților se regăsește în rata de 5 ori mai mare a suicidului în rândul lor.

Cum arată depresia ?

Depresia este o tortură a sufletului. Depresia te face să nu mai simți niciun sentiment bun. Nu mai simți bucurie, nu mai simți mulțumire, nu mai râzi, nu te mai atrage nimic, te simți inutil, te simți gol, nu mai ai chef de nimic. Asta te face să nu te mai îngrijești, să te izolezi, să zaci țoață ziua, să nu mai ai ambiție, direcție și scop în viață. În timp, aceste stări se amplifica până când ajungi la întrebarea : nu ar fi mai bine fară mine? Și la gânduri: nu mai suport viața asta. Vreau să scap, vreau liniște, vreau să mor!

De la aceste gânduri până la prima tentativă este doar un pas. Iar prima sau primele tentative de suicid sunt strigăte de ajutor. Sunt strigăte de disperare atunci când persoana simte că nu mai există nicio scăpare și nu mai are putere sau motivație să se opună.

De cele mai multe ori de la gândurile de suicid până la suicid în sine există mai multe semne și tentative care vin să atragă atenția celor din jur. Suicidul este declarația de capitulare a depresivului în acest război. Atunci când depresia a învins și nu mai există nici frica de moarte, nici ezitare, iar moartea este privită ca o scăpare.

Anxietatea este o teroare continuă.

Vine împreună cu cele mai urâte stări și simptome:

Derealizarea: este senzația că te uiți la un film și nimic nu este real. Scena pare în ceață, mâinile și picioarele încep să se înmoaie și să le simți ciudat, simți că plutești sau că ești făcut din cauciuc. Stomacul ți se strânge și simți că vei leșina în orice clipă. Vine la pachet cu gânduri de genul: dacă leșin? Dacă mor? Dacă mă văd oamenii cum cad?

Depersonalizarea: este senzația să sufletul ți-a părăsit corpul și privești scena cumva din exterior, că și cum nimeni nu te vede. Ai și amețeli și ochii sunt sensibili la lumină.

Atacul de panică:  este teroarea morții iminente. Pur și simplu simți că ăla e momentul în care mori sau te rupi de realitate. Inima iți bate extrem de tare, adrenalina este la maxim, corpul îți tremură, pielea e de găină, pupilele dilatate, transpirație, disperare și teroare.

Epuizare fizică și psihică, lipsă de somn, lipsa apetitului, starea de alertă continuă, transpirații, dureri de burtă, agitație permanentă, înghițit greu, respirat greu, intensitatea sentimentelor negative etc. Sunt sute de simptome de la cele mai banale, la cele mai grave. Iar aceste simptome se schimbă foarte des și pot fi împrumutate de la alte persoane. În anxietate, niciodată nu știi ce simptome urmează să ai sau când vine următorul atac de panică.

În anxietate persoana este epuizată, ori doarme exagerat de mult, ori nu poate să doarmă, refuză socializarea dar vrea să aibă prieteni, vrea să facă multe activități dar nu se poate concentra asupra niciuneia, este într-o permanentă agitație și disperare din cauza gândurilor care îi invadează mintea.

Uneori, gândurile vin în cascadă și se schimbă atât de repede încât devine epuizant să încerci să te concentrezi asupra unui singur gând.

Anxietatea este atât de gravă încât o sarcină relativ simplă devine un coșmar. În formele avansate, anxioșilor le este frica și să iasă din casă, sau chiar din propria cameră, iar uneori tocmai această izolare le accentuează stările sau le produce atacuri de panică.

Anxietatea este atât de gravă încât cele mai banale lucruri, fapte, stări, obiecte, locuri, persoane, sunete, practic orice poate să-ți producă un atac de panică.

Să fii anxios înseamnă să trăiești cu o frică extremă și într-un stres continuu, care te paralizează. Dacă depresia este o afecțiune ceva mai cunoscută și mai acceptată social, anxietatea este un subiect foarte puțin cunoscut și dezbătut în societatea românească. 

În Romania, anxietatea nu este luată în serios de către autorități, cu toate că este o problema foarte gravă din mai multe puncte de vedere:

- Anxioșii nu sunt productivi, iar calitatea vieții lor scade dramatic cu cât afecțiunea se agravează.

- Anxioșii nu găsesc psihoterapeuți specializați în terapie cognitiv-comportamentală care să-i ajute, iar sistemul medical de stat le oferă doar tratament medicamentos, tratament care este doar o soluție temporara și este prescris pe “ghicite”.

- Ca depresivii, anxioșii sunt considerați paria, iar afecțiunea este considerată “nebunie”, ceea ce amplifică frica, rușinea și vina pe care aceștia le cară.

Societatea românească ar trebui să privească cu mai multa atenție și empatie către aceste doua afecțiuni, care, de cele mai multe ori, vin împreună. Atât anxietatea cât și depresia afectează și femeile și bărbații, și copiii și adulții, și săracii și bogații. Ambele afecțiuni sunt greu de gestionat atât de persoana care suferă, cât și de familia sau mediul social în care trăiește. Ambele afecțiuni, netratate, duc la o calitate slabă a vieții,  la suicid sau la fapte antisociale grave.

Din perspectiva bărbaților, a avea una sau ambele afecțiuni înseamnă să te lupți singur, să ascunzi acest lucru de teama de a nu fi considerat slab. Pentru că societatea ne-a spus că trebuie să fim puternici, pregătiți, de parcă în fiecare dimineață mergem la război.

Cei mai mulți oameni nici nu conștientizează că și bărbații suferă de aceste doua afecțiuni sau că pot avea aceleași cauze că în situațiile întâlnite la femei. Ca bărbați suntem educați să nu arătam semne de vulnerabilitate. Să simți durerea este o slăbiciune, iar noi nu avem voie să fim slabi.

Dar cum să fii un bărbat funcțional cât timp tu ești ești distrus în interior și nu ai nicio speranță? Cum să vorbești despre trăirile tale când ești plin de rușine și de vină?

“The mass of men lead lives of quiet desperation” este un citat atât de potrivit societății actuale!

Bărbații suferă în tacere. Iar această suferință se transformă de multe ori în violență, alcoolism, consum de droguri sau suicid. Bărbaților le este interzis să fie emotivi, să plângă, să ceară ajutor, pentru că sunt semne de slăbiciune. Iar societății nu îi plac bărbații slabi. Presiunea socială a început să afecteze din ce în ce mai mulți oameni, dar foarte puține voci vorbesc despre sănătatea mintală a bărbaților.

Cauzele depresiei și anxietății în rândul bărbaților sunt la fel de diverse că în rândul femeilor: presiunea socială, decesul unei persoane, divorțul, nașterea unui copil, căsătoria, schimbarea locului de munca, stresul zilnic etc.

Faptul că am fost învățați să ducem singuri aceste probleme, să nu cerem ajutor, să nu împărtășim ceea ce simțim și să ne izolăm duce la o deteriorare mai accentuata a sănătății mintale a bărbaților decât în cazul femeilor. Puțin cunoscut este și faptul că bărbații pot face depresie sau anxietate din cauza sarcinii soției, sau a nașterii unui copil, în familie. Aceste evenimente produc schimbări majore în viață tatălui și vin cu o presiune foarte mare pentru el. O alta diferență este în faptul că femeile depresive au mai multe tentative de suicid, în timp ce bărbații au mai multe reușite de suicid și mai puține tentative. Asta pentru că bărbații nu arată semne că plănuiesc asta. O alta diferență consta în faptul că bărbații care suferă de depresie și anxietate sunt diagnosticați mult mai târziu decât femeile și tind să aibă forme mai grave sau combinate cu diferite adicții.”

Voi încheia prin a sublinia cât este de important să nu judecăm după aparențe oamenii din jur, să nu-i marginalizăm, să devenim mai empatici și mai înțelegători, lucruri confirmate de Johann Hari:

“Dacă suferi de depresie sau de anxietate, nu ești slab, nu ești nebun, nu ești, în general, o mașinărie cu piese stricate. Ci o ființă umană cu nevoi neîmplinite. Și e la fel de important să ne gândim la ceea ce nici doctorul cambodgian, nici Organizația Mondială a Sănătății nu spun. Nu i-au spus acestui fermier „Hei, amice, vino-ți în fire. E treaba ta să vezi ce se întâmplă și să-ți rezolvi problema." Din contră, i-au spus: „Suntem aici cu tine ca să te ajutăm, împreună o să reușim să rezolvăm această problemă." De asta are nevoie orice om deprimat și este ceea ce merită.

Ne simțim așa din niște cauze, iar ele pot fi greu de văzut când ne cuprinde depresia, înțeleg asta foarte bine din propria experiență. Însă, cu ajutorul potrivit, putem înțelege aceste probleme și le putem rezolva împreună. Dar pentru a face asta, primul pas e să încetăm să jignim aceste semnale spunând că sunt semne de slăbiciune, nebunie sau au cauză pur biologică, în afara unui număr mic de persoane. Trebuie să începem să ascultăm aceste semnale, pentru că ele ne transmit ceva ce chiar trebuie să auzim. Doar când ascultăm cu adevărat aceste semnale și le respectăm, vom începe să vedem soluțiile eliberatoare, folositoare, profunde. Vacile care așteaptă în jurul nostru.”