Sursa foto

Circula o vorba in randul celor care lucreaza in resurse umane care spune ca un angajat nu renunta la locul de munca, ci la seful sau. Daca judecam lucrurile din aceasta perspectiva, ajungem la concluzia ca responsabili, mai mult decat alti factori, pentru plecarea angajatilor, nu sunt conditiile de lucru, salariile sau programul, ci superiorii.

Nu cred ca nu a existat un moment in viata profesionala a oricui in care sa nu simtim ca suntem subpreciati. Cumva, contributia la bunul mers al lucrurilor pare ca trece complet neobservata si, la fel de rau, in niciun fel recompensata.

Cu totii muncim mult, atat ca ore, cat si ca volum. Se intampla adesea ca munca depusa sa nu fie de ajuns, asa ca liderii traseaza noi si numeroase sarcini, care nu tin cont de capacitatea fiecaruia de a le duce la bun sfarsit.

Lipsa unei legaturi la nivel personal intre sef si subaltern creeaza situatii neplacute, unele inchipuite, altele nu. Un angajat subapreciat si cu care seful nu are vreo legatura ceva mai solida va incepe sa creada, de exemplu, ca doar anumite persoane sunt promovate, pe baza unor criterii subiective.

Ingropat in sarcini de tot felul, seful nu are timp sa contribuie la dezvoltarea acelor abilitati care l-ar putea face pe angajat mai productiv. La randul lui, angajatul va lasa aceste abilitati in voia sortii, fiind convins ca orice ar face va trece neobservat.

Incet, sentimentele de nemultumire se transforma in decizii incipiente. Daca seful nu este in stare sa observe ca subalternul sau este nemultumit, fara indoiala il va pierde in cele din urma. Indiferent de ce alt loc de munca va alege ulterior, angajatul va avea din start preconceptii legate de noul sef, care izvorasc din experienta anteriora nefericita.

Solutia? Nu exista scoli care sa ii invete pe sefi sa fie sefi buni. Si cand spunem buni nu ne referim doar la nivel profesional, ci si la nivelul care permite unui om sa vada calitatile unui altul, sa le cultive, sa le dezvolte, sa le recompenseze.

Ca oricine, si sefii sunt oameni, manati de ambitii personale, ghidati de afinitati unice, cu visele si sperantele lor. De multe ori, ei nici nu isi dau seama ca fac ceva gresit, actionand in modul in care o fac din convingerea ca aceea este calea corecta spre succes. Unele din actiunile lor pot parea malitioase. Altele, doar trasaturi de caracter. Toate insa indeparteaza incet incet angajatii de liderii lor.