Distribuie
Probleme pe piaţa muncii. Guvernul a aprobat diplomele absolvenţilor de studii neautorizate

Probleme pe piaţa muncii. Guvernul a aprobat prin ordonanţă de urgenţă recunoaşterea diplomelor absolvenţilor de studii superioare neautorizate. Apar astfel în jur de 70.000-80.000 de diplome, respectiv şomeri. Iar cei care sunt în câmpul muncii trebuie reîncadraţi.
Potrivit ordonanţei, au dreptul să beneficieze de diplome recunoscute de stat, care atestă finalizarea studiilor, absolvenţii înmatriculati înainte de începerea anului universitar 2011-2012:
a) la programe de studii organizate la forme de învăţământ şi/sau în locaţii geografice neautorizate;
b) la programe de studii organizate în limba de predare neautorizată;
c) peste capacitatea maximă de şcolarizare aprobată;
d) la programe de studii aflate în curs de autorizare, la data înmatriculării.
e) la programe autorizate/ acreditate, cu nerespectarea condiţiilor de înmatriculare sau mobilitate.
Aceeaşi ordonanţă de urgenţă prevede că au dreptul să le fie recunoscute actele de studii, la cerere, pentru accesul la muncă sau pentru continuarea studiilor în străinătate, absolvenţii "ale căror acte de studii conţin neconcordanţe cu unele dintre elementele Nomenclatorului domeniilor şi al programelor de studii universitare, ce se aprobă, anual, prin hotărâre a Guvernului".
Întreg articolul poate fi citit accesând sursa.
Citește toate articolele despre
Piața munciiArticol scris de:
Comentarii
0 comentarii

Accesează-ți contul și adaugă comentariul tău
Piața muncii
Abonează-te la Newsletter
Citește articolele de interes din partea contributorilor Undelucram.ro