Distribuie
Increderea in comportamentul etic al colegilor, foarte rara
Dincolo de relatiile de munca, intre colegi se nasc adesea si relatii de natura personala, unele pozitive, altele mai putin. Petrecand foarte mult timp impreuna cu cei cu care lucram ajungem de multe ori sa le copiem comportamentele, sa ne inspiram de la ei sau dimpotriva, sa ajungem sa-i dispretuim.
Din pacate, se pare ca in general comportamentele pozitive, etice, ale colegilor nostri nu prea exista. Sau, daca exista, acestea nu sunt considerate ca atare de catre multi dintre noi. Si cand spunem comportamente etice, nu ne referim la cele profesionale, ci la cele care ne definesc ca persoane.
Din 5.000 de angajati care au participat la un studiu organizat de catre compania de consultanta in management Gartner, doar 25% considera ca principiile si comportamentele colegilor sunt etice si demne de luat ca exemplu.
Impresiile proaste despre colegi erodeaza cultura organizationala a companiilor, prin faptul ca in spatele acestei culturi nu se afla, cel putin la nivel de perceptie, suficienta integritate. O cultura organizationala slaba duce la randul ei la neincredere, rezultate slabe, si asa mai departe.
Daca parerile despre colegi sunt in general proaste, nu acelasi lucru se poate spune si despre conducerea companiilor pentru care participantii la studiu lucreaza. Mai mult de jumatate dintre ei sunt de parere ca echipa de management are un comportament adecvat, iar peste 60% au aceeasi parere despre sefii directi.
Comentarii
0 comentarii
Accesează-ți contul și adaugă comentariul tău
Misiune
Abonează-te la Newsletter
Citește articolele de interes din partea contributorilor Undelucram.ro