Distribuie
INS: Salariul mediu brut in octombrie 2011 a fost de 1.922 lei, in crestere cu peste 10%
Salariul mediu brut de baza in octombrie 2011 a fost de 1.719 lei pentru angajatii care au lucrat 21 de zile, program complet, iar salariul brut realizat de 1.922 lei, arata o ancheta INS efectuata anual pentru a urmari castigurile salariale avand ca perioada de referinta exclusiv luna octombrie, potrivit Mediafax.
Comparativ cu anul precedent, salariul mediu brut de baza a crescut cu 12,7%, iar salariul mediu brut realizat cu 11,7%.
Salariul mediu brut realizat cuprinde pe langa salariul de baza o parte variabila compusa din sporuri si prime acordate ca procentaj din salariu sau ca suma fixa.
"Efectivul salariatilor la 31 octombrie 2011 (exclusiv unitatile din sectorul economic cu mai putin de 4 salariati) a fost de 4.201,2 mii persoane, barbatii reprezentand 53,6%. Numarul salariatilor care au lucrat 21 de zile, cu program complet, in luna octombrie 2011 a fost de 3.534,0 mii persoane (84,1% din efectivul total al salariatilor). Ponderea femeilor in aceasta categorie a fost de 46,5%", se arata intr-un comunicat al Institutului National de Statistica (INS).
Ancheta asupra salariilor in luna octombrie se realizeaza anual, ca o cercetare statistica selectiva in intreprinderi avand ca perioada de referinta luna octombrie. Ancheta respecta recomandarile Biroului International al Muncii, astfel incat sa se poata fi comparate date din diferite tari, pe activitati economice si ocupatii.
Repartizarea salariatilor dupa salariile brute realizate arata ca 4,9% din numarul salariatilor care au lucrat cel putin 21 de zile, cu program complet, in luna octombrie 2011 au realizat sub si la nivelul salariului minim pe economie (670 lei), 50,3% dintre salariati au realizat salarii brute cuprinse intre 671 si 1.500 lei, 30,9% intre 1.501 si 3.000 lei, 9,4% au realizat salarii brute intre 3.001 si 5.000 lei, iar 4,5% au realizat salarii brute de peste 5.000 lei. Distributia salariatilor dupa salariile brute realizate releva o concentrare in zona salariilor mai mici de 1.500 lei, atat in randul femeilor (58,1%), cat si al barbatilor (52,5%).
Analiza raportului dintre salariul de baza si salariul realizat, pe activitati economice, arata ca cele mai mari sporuri si adaosuri se regasesc in industria extractiva (36,8%), productia si furnizarea de energie electrica si termica, gaze, apa calda si aer conditionat (28,8%), transport si depozitare (23,8%).
INS noteaza ca in ceea ce priveste sectorul bugetar incepand cu 1 ianuarie 2010 s-au aplicat prevederile Legii 330/2009 privind salarizarea unitara a personalului platit din fondurile publice, conform careia salariile de baza sunt stabilite pe functii in raport cu nivelul pregatirii profesionale, experienta si raspunderea in munca, precum si cu nivelul de complexitate a activitatii specifice fiecarui post.
Astfel, sporurile, majorarile, precum si indemnizatiile de conducere au fost incluse in salariul de baza, in conditiile prevazute de lege, spre deosebire de anii precedenti cand aceste drepturi salariale erau cuprinse in salariul realizat.
De asemenea, incepand cu luna iulie 2010 cuantumul brut al salariilor lunare de incadrare, inclusiv sporuri, indemnizatii si alte drepturi salariale aferente personalului platit din fonduri publice au fost diminuate cu 25%, iar incepand cu ianuarie 2011 au fost majorate cu 15%. De la aceeasi data, in salariul de baza corespunzator personalului din sectorul bugetar au fost incluse sporurile, indemnizatiile si compensatiile.
"Prin urmare, consecinta aplicarii acestor acte normative a fost de crestere a sferei de cuprindere a salariului brut de baza in luna octombrie 2011, comparatia cu perioada precedenta (octombrie 2010) nefiind relevanta", arata INS.
Salariul brut realizat in luna octombrie 2011 fata de octombrie 2010 a inregistrat cresteri in toate activitatile economice.
Cele mai semnificative cresteri din sectorul economic (exclusiv activitatile administratie publica, invatamant si sanatate si asistenta sociala) au fost in activitatile profesionale, stiintifice si tehnice (17,1%), comert (17%), agricultura, silvicultura si pescuit (14,6%) si tranzactii imobiliare (14,1%).
Castigul salarial mediu brut realizat de salariatii care au lucrat cel putin 21 de zile, cu program complet, pe total economie a fost de 2.023 lei. Femeile au castigat in medie cu 12,1% mai putin decat barbatii, realizand un castig salarial mediu brut de 1.884 lei (fata de 2.143 lei al barbatilor). Barbatilor le revin castiguri salariale medii brute superioare femeilor in majoritatea activitatilor economice, cele mai mari diferente regasindu-se in intermedieri financiare si asigurari (39,2%), industria prelucratoare (31,1%), alte activitati de servicii (26,5%), comert (18,1%), invatamant (16,6%), informatii si comunicatii (16,5%) si sanatate si asistenta sociala (14,4%).
"Distributia castigurilor salariale medii brute pe grupe majore de ocupatii evidentiaza ca salariatii din grupa majora 1 - membri ai corpului legislativ, ai executivului, inalti conducatori ai administratiei publice, conducatori si functionari superiori – realizeaza castigurile cele mai mari in majoritatea activitatilor (4.818 lei), cu valori intre 2.772 lei in activitatile hoteluri si restaurante si 9.035 lei in activitatile de intermedieri financiare si asigurari", mai arata INS.
Cele mai mici castiguri salariale au fost inregistrate in grupele majore de muncitori necalificati - grupa majora 9 si de lucratori in domeniul serviciilor - grupa majora 5 (1.032 lei, respectiv 1.096 lei ).
Citește toate articolele despre
EconomicArticol scris de:
Distribuie
Ce-am citit merită:
Comentarii
0 comentarii
Accesează-ți contul și adaugă comentariul tău
Economic
Abonează-te la Newsletter
Citește articolele de interes din partea contributorilor Undelucram.ro