Distribuie
Manageri abuzivi și motive nefondate? Cum raportăm, ce facem?
În mediul profesional, conflictele sunt inevitabile, însă când interacțiunile dintre manageri și angajați devin abuzive, poate apărea o problemă serioasă.
Unii manageri folosesc tonul ridicat sau caută motive nefondate pentru a intimida angajații, fie pentru a-i determina să plece de bunăvoie, fie pentru a crea contextul pentru o eventuală concediere.
În acest articol vom explora pașii esențiali pentru raportarea unui manager abuziv, precum și măsurile de protecție de care angajații dispun.
Orice angajat este nevoit să își cunoască drepturile și să apeleze la ajutor specializat pentru a remedia probleme care apar și perturbă bunul mers al activității profesionale și mai ales gesturi sau activitate ce crează situații neplăcute care atentează la sănătatea mentală.
Recunoașterea comportamentului abuziv
Este esențial să faci diferența între corectarea profesională și un comportament abuziv. Ridicarea tonului, acuzațiile nefondate, criticile constante și lipsa unei comunicări constructive sunt semne clare ale unui comportament abuziv.
Este de menționat că aceste aspecte pun în dificultate o colaborare clară și pot crea in conflict de interese, mai ales dacă angajatul este notificat de faptul că ar intra într-un proces de îmbunătățire a performanței. Aceste lucruri merg mână-n mână, PIP-ul și comportamentul abuziv, deoarece managerul încearcă prin acest lucru să forțeze exit-ul unui angajat.
Documentează interacțiunile clar și concis
Păstrează o evidență detaliată a incidentelor care au avut loc. Notează:
- data și ora fiecărui incident,
- ce s-a spus exact,
- martorii prezenți,
- modul în care te-a făcut să te simți.
Pe lângă aceste puncte de bază, obține feedback din partea celor ce lucrează cu tine la diferite proiecte, pentru a demonstra faptul că încerci constant să te îmbunătățești și că iei acțiune când vine vorba despre feedback constructiv.
Documentarea este crucială, deoarece poate servi drept dovadă într-o eventuală investigație și este important să existe dovezi clare din perspectiva ta ca și angajat.
Verifică politicile interne ale companiei
Multe companii au proceduri clare pentru raportarea abuzurilor la locul de muncă. Citește politica organizației cu privire la comportamentul managerial și la hărțuire și află care sunt pașii recomandați pentru a face o sesizare formală.
Codul de conduită, contractul de muncă colectiv după caz, politica de discriminare și orice mai este benefic din acest punct de vedere, trebuie revizuit și înțeles. Adresează întrebări persoanelor abilitate dacă ceva este neconcludent și notează orice fel de discrepanță pe baza acestora.
Discută cu departamentul de Resurse Umane
Adresează-te departamentului de Resurse Umane (HR) cu o descriere detaliată a situației. Asigură-te că transmiți aceste informații într-o manieră obiectivă, bazată pe fapte. Rolul HR-ului este să medieze și să investigheze astfel de conflicte, iar implicarea lor poate duce la o soluționare amiabilă sau la aplicarea de măsuri disciplinare.
Dacă există și canalele anonime pentru a deschide astfel de investigații, este bine să le folosești pe acestea pentru a demara activitatea respectivă pentru a merge cazul către organele competente din intern cât și extern la nevoie.
Caută sprijinul unui mentor sau al unui avocat
Dacă situația nu se rezolvă pe plan intern, poate fi util să discuți cu un mentor sau să consulți un avocat specializat în dreptul muncii. Un avocat te poate ajuta să înțelegi opțiunile legale pe care le ai și să te pregătești în cazul unei posibile dispute legale.
Dacă se ajunge acolo, discută cu avocatul și nu semna nimic dacă consideri că nu este ceva clar documentat și ai dovezi sau răspuns din punctul tău de vedere. Consultă avocatul, mentorul, nu te lăsa influențat de către manager și nu răspunde emoțional la orice fel de discuții.
Adresează-te Inspectoratului Teritorial de Muncă (ITM)
Dacă simți că angajatorul sau managerul continuă să te abuzeze, chiar și după ce ai urmat toate procedurile interne, poți face o plângere la Inspectoratul Teritorial de Muncă. Aceasta poate iniția o investigație oficială privind practicile din compania respectivă și menține legătura cu aceștia și avocatul.
Abuzul la locul de muncă poate avea efecte grave asupra sănătății mentale și fizice a unui angajat, iar ignorarea lui nu este o soluție. Prin pași proactivi și documentați, angajații pot proteja atât drepturile lor, cât și mediul de lucru.
Este un proces stresant și ingrat, însă nu este ceva nou și totodată nici ceva ce poate să fie stopat clar în multe locuri. Important este să ne menținem fermitatea în decizie și să urmăm pașii oficiali pentru a merge mai departe și a rezolva situația prin cele mai bune acțiuni.
Citește toate articolele despre
Comportamentul uman Leadership concepts Etică Legislative Employee experienceContributor Undelucram.ro
Alin Banță
Mai multe articoleDistribuie
Ce-am citit merită:
Comentarii
0 comentarii
Accesează-ți contul și adaugă comentariul tău
Comportamentul uman
Abonează-te la Newsletter
Citește articolele de interes din partea contributorilor Undelucram.ro