Distribuie
Managerul Exploatator și Angajatul Exploatat – dinamică și soluții
Aud multe povești în jurul meu despre cum managerii...
...ajung să exploateze bunătatea oamenilor din echipă într-un mod din ce în ce mai nociv și mascat, cerându-le uneori să facă munca chiar și a doi-trei oameni. Poate gândesc că dacă nu ne plângem niciodată și suntem dispuși să facem tot ce este necesar pentru a ne ajuta echipa să reușească asta înseamnă că ne dorim să fim exploatați?!
„Am fost inițial încântată când șeful meu a început să-mi ceară să lucrez din ce în ce mai mult. Am văzut asta ca pe un semn că apreciază munca mea și a vrut să-mi dea mai multă responsabilitate. Chiar eram foarte mulțumită de mine. Cu toate acestea, curând a devenit clar că profita de bunătatea mea. Era de așteptat să fac munca a cel puțin doi oameni, deși eram plătită doar pentru unul. Dar ce să fac, am tăcut de teamă să nu fiu concediată și am continuat să lucrez peste program, să depun efort suplimentar pentru a-mi termina treaba.
Mă roadea de săptămâni întregi acest sentiment, că nu mai puteam ține ritmul. Eram epuizată, atât psihic, cât și fizic, și știam că ceva trebuie să întâmple. Așa că, într-o zi, mi-am făcut curaj și m-am dus la șeful meu să-i spun că nu mai pot continua așa. Știi ce mi-a spus?
Și eu ce vrei să fac? Dacă nu-ți convine, pleacă! Nu vezi că toți suntem încărcați? După care mi-a aruncat o privire amenințătoare și plină de dispreț.”
Genul acesta de lider, care exploatează potențialul membrilor echipei, este adesea văzut ca o persoană manipulatoare și avidă de putere. De multe ori este mai preocupat de propriile interese și obiective decât de bunăstarea echipei. Ca urmare, membrii echipei pot simți că sunt folosiți și pot acumula resentimente, iar acest lucru poate duce la o scădere a moralului și o pierdere a productivității. In situațiile acestea, din păcate reale, liderul este exploatator și angajatul exploatat.
„De acord, este o situație foarte urâtă care te duce la epuizare, am continuat eu. Cu toate acestea, ce-ai fi avut nevoie de la managerul tău? Ce-ai fi vrut să se întâmple astfel încât să-ți fie bine?”
„În primul rând să mă asculte! Nu să-mi închidă ușa în nas cu „n-am ce face, asta e”. Practic îmi închide orice canal de comunicare și nu-mi dă de ales decât să iau o decizie singură, fără a mă mai gândi la nevoile celorlalți. Și asta mi se pare foarte nedrept în condițiile în care atunci când au avut nevoie de mine eu i-am ascultat și am făcut tot ce-am putut ca să ne atingem obiectivele.”
Un lider căruia îi pasă cu adevărat de membrii echipei, va conduce echipa pentru a scoate ce e mai bun din ei fără a-i duce la epuizare. Va crea un mediu în care toată lumea poate prospera și se poate simți apreciată. Drept urmare, echipa va fi mai motivată și mai productivă.
„Și încă ceva... dacă fac jobul a doi oameni, de ce nu sunt compensată în mod corect pentru munca mea? Asta îmi provoacă multă frustrare și, în cele din urmă, singura soluție pe care o văd este să părăsesc compania. Poate că unii oameni pot fi capabili să facă față acestui tip de exploatare ca pe ceva normal, așa cum mi s-a întâmplat și mie, dar eu una nu o mai pot tolera. M-am săturat să fiu exploatată fără recunoaștere, apreciere sau măcar o vorbă bună! Îmi bat joc de mine!”
În cele din urmă, este la latitudinea fiecăruia să decidă dacă este dispus să suporte sau nu acest tratament. Nu este o situație deloc ușoară, dar cred că este necesar ca în primul rând să ne protejăm propria bunăstare și sănătate.
Ce sfaturi aș putea da în situația de față?
- Musai să stabilim niște limite clare pe care să le comunicăm managerului. Abia îți ajunge programul de lucru ca să termini task-urile? Nu mai lua altele noi, sau dacă accepți, negociază să renunți la altele pentru a avea timp suficient.
- Încă de la început analizează care sunt nevoile tale de la acel job și transmite-le mai departe. Care-ți sunt așteptările de la manager și de la organizație?
- Primești responsabilități noi care nu se regăsesc în fișa postului? Când îți sunt delegate discută cu managerul care sunt beneficiile tale, ce înseamnă acest lucru pentru evoluția ta, pentru cariera pe care ți-o dorești?
- Negociază cu asertivitate când îți este încălcată o limită, cum ar fi să stai peste program. Să nu uităm că și cel care se lasă exploatat poate fi ferm și își poate urmări interesele.
Ce se întâmplă când nici o variantă nu funcționează? Poate că este momentul să vezi ce opțiuni ai în alte organizații, știind de la început că este bine să îți cunoști interesele, să stabilești niște limite clare, și să negociezi când apar situații de încălcare a acestora.
Citește toate articolele despre
Leadership skillsContributor Undelucram.ro
Alisa Popa
Mai multe articoleDistribuie
Ce-am citit merită:
Comentarii
0 comentarii
Accesează-ți contul și adaugă comentariul tău
Leadership skills
Abonează-te la Newsletter
Citește articolele de interes din partea contributorilor Undelucram.ro