Sursa foto: www.skywatersearch.com

Organizatiile trateaza, uneori, oamenii ca pe niste mijloace fixe, dar nu declara acest lucru si nu sunt constienti de impactul acestui tip de gandire. Multi dintre cei care impartasesc aceasta idee, uita ca oamenii, daca sunt masini, sunt masini ale caror cabluri sunt facute din trairi afective. Si din amintiri. Unii manageri vad, mai des, carcasa rationala a angajatilor si cred ca “a explica logic” este suficient. Ei bine, a explica logic, rezolva problemele “carcasei”, adica rezolva problemele de la suprafata lucrurilor. Putini manageri stiu ca rezultatele pe care oamenii le produc in organizatii au substrat si implicatii emotionale. Sau, pur si simplu, nu vor sa ia in seama acest lucru.

Sa luam de exemplu, vesnicul deziderat de a avea angajati competenti, implicati si, respectiv, productivi si sa urmarim, cum, pe baze stiintifice, s-a demonstrat, ca un angajat care devine, uneori in urma unor eforturi supra-naturale, competent, poate deveni un angajat bolnav si, mai ales, se poate intoarce, ca Frankenstein, impotriva “creatorului” sau (in situatia aceasta, impotriva organizatiei).

Cele trei nevoi ale angajatilor

Teoria auto-determinarii (TAD) (engl. Self Determination Theory, Deci si Ryan, 2000; Ryan si Deci, 2000) discuta despre faptul ca exista o serie de nevoi de baza ale angajatilor, pe care o persoana e necesar sa le aiba satisfacute, pentru rezultate optime. Aceste trei tipuri de nevoi: nevoia de autonomie, nevoia de competenta si nevoia de relationare creeaza un set personal de instrumente, obligatoriu a fi luat in considerare (satisfacut si, implicit, observat), pentru ca o persoana sa isi atinga, de exemplu, obiectivele stabilite la locul de munca (Ryan si Deci, 2000).

Atingerea starii de auto-actualizare si absenta starilor de anxietate, depresie si a simptomelor somatice (Ryan si Deci, 2000) pentru care prezenta celor trei factori motivatori constituie antecendente (Ryff, 1989) devine un subiect de dezbatut, din punct de vedere al implicarii separate sau unitare a acestor factori si, de asemenea, din punct de vedere al diferentei de impact intre cei trei factori.

Este de remarcat faptul ca perceptia satisfacerii nevoii de competenta este diferita ca impact fata de perceptia satisfacerii celorlalte doua nevoi: de autonomie si de relationare. Cu exceptia situatiei in care satisfacerea nevoii de competenta se confirma ca mediator al relatiei dintre nevrotism si angajamentul organizational de tip afectiv, explicand 40% din relatie, acest factor este nesemnificativ, invalidandu-i-se rolul de mediator al relatiei dintre nevrotism (ca factor de personalitate) si, pe rand, angajamentul organizational de tip normativ, angajamentul organizational de continuanta si intentia de plecare din organizatie.

Studiile arata ca exista o diferenta de structura si natura a celor trei nevoi care, in intelesul atribuit pana acum de teoria auto-determinarii, sunt definite ca experiente personale innascute legate de nevoia de a trai sentimentul afilierii, sentimentul de a fi competent si sentimentul alegerii libere (Van den Broeck si colab., 2010).

Intreg articolul poate fi citit accesând sursa.