Distribuie
Modele de bune practici cu reprezentaţii Telekom, Flanco, Estée Lauder la HR Summit Timişoara
Comunitatea HR Summit se întâlneşte la cea de-a zecea ediţie la nivel naţional a Conferinţei de Resurse Umane HR Summit. Alături de cei peste 130 de specialişti care vor fi prezenţi la eveniment, pe 19-20 mai reprezentanţii departamentelor de Resurse Umane de la cele mai importante companii din Romania vor aduce în faţa participanţilor idei valoroase prin intermediul cărora aceştia pot să identifice noi oportunităţi de business, să îşi dezvolte noi deprinderi sau să le îmbunătăţească pe cele deja existente.
Printre speakerii care şi-au anunţat prezenţa la această ediţie HR Summit Timişoara se numară: Nicoleta Capătă (HR Director Flanco), Liana Patulea (HR Manager, Estée Lauder Romania), Anca Georgescu-Aladgem (Member of the Board, Telekom), Mihai Găvan (Director Vânzări Romanian Software), Ioana Dumitru (Managing Associate Popovici Niţu Stoica & Asociaţii), Stelian Bogza (Co-founder BenefitOnline), Mădălina Bălan (Managing Partner, Hart Consulting) şi Viorel Panaite (Managing Partner, Human Invest).
Anca Georgescu-Aladgem, Member of the Board Telekom, are experienţă internaţională în managementul resurselor umane şi în construirea de strategii de HR care să susţină nevoile organizaţiilor. Anca Georgescu-Aladgem a activat în multinaţionale mari precum: Coca-Cola HBC în România, Polonia şi Grecia şi în grupul Telekom.
În Telekom, unde a ocupat funcţia de Chief HR Officer în ultimii 8 ani până în iunie 2015, a gestionat activitatea de HR pentru şase entităţi legale (fix, mobil, retail), inclusiv procesele de integrare operaţională şi armonizare culturală. Având expertiza în formarea adulţilor, a condus procese ample de schimbare organizaţională, programe de dezvoltare a culturii organizaţionale, de motivare a angajaţilor şi de formare şi retenţie a talentelor în context de transformare, integrare, fuziune, achiziţii, reorganizare sau reducere de costuri. Orientată spre acţiune şi cu capacitatea de a construi echipe de profesionişti, a initiat programe de evaluare şi dezvoltare a leaderilor şi a competenţelor acestora.
Nicoleta Capătă activează în domeniul Resurselor Umane de peste 10 ani, iar de la începutul anului 2010 răspunde de departamentul de HR Flanco Romania. După 4 ani petrecuţi ca HR Manager, Nicoleta a obţinut în 2014 funcţia de HR Director, iar în prezent se ocupă de dezvoltarea strategiei de resurse umane a companiei şi are în subordine 1100 angajaţi din 56 de oraşe. Din poziţia de director de resurse umane, Nicoleta Capătă se ocupă de dezvoltarea strategiei de HR a companiei, având ca priorităţi implementarea programelor de dezvoltare profesională, managementul performanţei, precum şi identificarea şi cultivarea talentelor din organizaţie.
Liana Patulea, HR Manager Estée Lauder Romania, este alături de Estée Lauder România de 15 ani şi are o experienţă de peste 10 ani în domeniul HR. Şi-a început drumul ca Beauty Adviser în cadrul acestei companii, iar ulterior, a ajuns să îşi urmeze pasiunea de a interacţiona şi de a lucra cu oamenii din ipostaza de HR Specialist, iar mai apoi de HR Manager. Este convinsă că motivarea angajatilor are un rol esenţial în retenţia de personal şi a demarat un proiect personal în acest sens în cadrul companiei Estée Lauder România.
Mai multe informaţii despre HR Summit Timişoara găsiţi pe www.timisoara.hrsummit.ro.
HR Summit este evenimentul organizat de Libero Events, agenţia de evenimente, B2B şi B2C, sub semnătura căreia au loc conferinţe şi workshop-uri: The Woman, HR Summit, TeCOMM, MarkDay, Architecture Conference&Expo, Software Architecture Day, Java Day, Agile Day, Digital Travel Forum, Cluj Sales Conference, Signal Connect, dar şi târguri: Touristica.
Citește toate articolele despre
Fara categorieArticol scris de:
Distribuie
Ce-am citit merită:
Comentarii
0 comentarii
Accesează-ți contul și adaugă comentariul tău
Fara categorie
Abonează-te la Newsletter
Citește articolele de interes din partea contributorilor Undelucram.ro