Distribuie
Munca de acasă dă rezultate mai bune
Contrar sentimentului general că munca de acasă, deşi de dorit, poate în timp să ducă la o scădere a productivităţii, datorită pierderii concentrării celui care o prestează, un studiu citat de Universitatea Stanford arată că lucrurile stau exact invers.
Studiul efectuat de cercetători a implicat angajaţii din departamentul de call center al companiei chineze Ctrip, care, în funcţie de noroc, lucrează fie de acasă fie de la birou. Studiind performanţele celor două grupuri, s-a ajuns la concluzia ce cei care lucrează de acasă o fac mai bine.
Concret, lucrul de acasă a adus o îmbunătăţire de 13% a calităţii şi cantităţii muncii prestate. Din confortul propriei case angajţii au lucrat cu 9% mai multe ore per tură, din cauza faptului că a fost eliminată nevoia de pauze sau concedii medicale.
Angajaţii care au lucrat din sufragerie au răspuns unui număr de telefoane cu 4% mai mare decât cel reuşit de colegii lor de la birou. În ansamblu, Ctrip spune că a obţinut o îmbunătăţire a performanţei de 22% după ce a oferit angajaţilor opţiunea de a lucra de acasă.
Pe termen scurt, este foarte posibil ca cifrele de mai sus să reflecte realitatea. Problema cu munca de acasă, mai ales în rândul celor care până nu de mult au lucrat de la birou, este însă că, în timp, concentrarea celui care o prestează tinde să migreze către alte domenii fără legătură cu serviciul său.
Citește toate articolele despre
Planificare carieră Găsește-ți job Comportamentul uman Human behaviorArticol scris de:
Distribuie
Ce-am citit merită:
Comentarii
1 comentariu
Accesează-ți contul și adaugă comentariul tău
Liadav
Prefer sa lucrez acasa. Asa am timp sa mananc cum trebuie, nu trebuie sa imi fac griji de transportul in comun.
Munca de acasa elimina o multime de factori de stres. Si daca esti profesionist, iti respecti termenele, indiferent ca esti acasa sau la birou.
Planificare carieră
Abonează-te la Newsletter
Citește articolele de interes din partea contributorilor Undelucram.ro