Ne dorim să fim educați sau este doar un pretext de fiecare dată când ceva nu merge?

Cerem în continuare schimbarea sistemului educațional, dar oare suntem pregătiți pentru schimbare?

„Nu cere niciodată ceea ce nu poți oferi.”

De mulți ani de zile se discută despre reforma în învățământ și despre schimbarea sistemului de învățământ. Există o multitudine de planuri și proiecte pe această temă: propuneri și încercări, proiecte începute și abandonate, investiții fără sens și multă birocrație. Dar nu despre sistemul de învățământ în starea lui pură vreau să discut.

Vreau să discut despre ce putem face noi dincolo de ușile sălilor de clasă, dincolo de cancelarii, birouri sau ministere - care este rolul nostru al fiecăruia în dezvoltarea acestui sistem de învățământ și în educarea generațiilor care vin.

O să detaliez aceste aspect pe un subiect pe care, de peste 5 ani, îl pun în practică aproape zilnic: educația financiară. Este prioritar că educația financiară să se regăsească în programa școlară, de la grădiniță până la facultate și este nevoie ca educația financiară să se transforme într-un process de învățare permanent și care să își vadă efectele în toate ariile de dezvoltare.

Haideți să luăm cel mai pozitiv exemplu: să presupunem că din septembrie educația finanaciară devine opțional în școală și că sistemul de învățământ are profesori specializați și dedicați pe această tema. Ce facem mai departe? Este suficient ca școala să ne educe financiar? Este oare de-ajuns pentru copiii noștri ca doar la școală să învețe despre bani? Cum o să poată pune în practică tot ceea ce învață? Rămân doar cu teoria și cu exemplele predate în școală? Sunt câteva din întrebările pe care mi le pun după fiecare workshop de educație financiară. De fiecare dată îmi răspund singur: degeaba așteptăm sistemul educațional să facă acest pas, dacă noi nu suntem pregătiți pentru a primi cu brațele deschise educația finanaiară. Nu este suficent ca la școală să învețe copiii educație financiară și acasă să „lăsăm că merge și așa”, „nouă nu ni se poate întâmpla”, „nu vorbim despre bani că sunt ochiul dracului” sau „lasă, mai, banii că aia sunt doar pentru bogați”.

Primul și cel mai important aspect este să începem si să insistăm noi cu educația financiară înaintea sistemului și, atunci când sistemul va avea parte de această implementare, noi să fim pregătiți să susținem și în mediul personal dezvoltarea continuă a copiilor noștri. Să le oferim exemple în familie, să le dăm șansa să copieze de la noi comportaente sănătoase financiar și să vadă ambele lături ale unui subiect predat (atât cel teoretic cât și practice). Să nu lăsăm „teoria ca teoria, da’ practica ne omoară” să fie la același nivel ca și până acum. Să dezvoltăm și să fim alături de ei atunci când vrem să punem în practică tot ceea ce învață (sau învățăm împreună), susțînând astfel educația permanentă și sănătoasă.

Știu că este greu. Asta înseamnă să ne educăm noi și să fim noi primii care ne schimbăm, învățăm, personalizăm și aplicăm. Abia apoi să dăm mai departe. Să fim noi primii care dăm dovadă de dorință de dezvoltare și de dorința de a înțelege cum funcționează banii.

Știu că primul gând îți este acel al investițiilor și cum să punem banii la treaba pentru noi. Perfect de acord cu ține – însă, până acolo, dacă noi nu știm să organizăm un buget lunar de venituri și cheltuieli, crezi că o să putem gestiona investiții? Dacă noi nu economisim lunar în așa fel încât să ducem la nivel de comportament economisirea, crezi că o să ne permitem să alocăm sume pentru investiții pe termen lung? Dacă noi nu știm când și cum să ne asigurăm pensia și de ce am face asta, crezi că o să știm să gestionăm randamante și să diversificăm investițiile?

Nu. Nu o să știm să facem pasul spre independența financiară și, mai mult de atât, o să creștem o generație care nici ea nu va ști să își dorească independența financiară.

Până la sistemul educațional al țării, suntem noi mici sisteme care putem pune în mișcare rotițe care la rândul lor să ceară de la sine schimbare și dezvoltare. Atunci când sistemul educațional o să se poată schimbă (și, cred că o să se schimbe), noi o să fim pregătiți să accelerăm dezvoltarea și vom participa activ la o creștere sănătoasă a generațiilor care vin.

Suntem oare pregătiți pentru o schimbare? Ne dorim cu adevărat această schimbare? Știm ce să facem cu schimbarea și să o tratăm că pe ceva banefic? Sau aceste întrebări vin doar să ne arate cât de multe scuze avem pentru a nu face un pas înainte și pentru a ne complace în situația dată pe principiul „nu se face dom’le, nu le pasă…”. Oare nu suntem chiar noi parte din acel „nu se face” sau „nu le pasă”?

Crezul meu este că suntem exact precum scuzele pe care le găsim și scuzele pe care le înaintăm înainte de a încerca să înțelegem în esență despre și de la ce ne scuzăm.

Închei prin a vă da un exemplu concret din această perspectivă.

În liceu și în facultate am făcut mereu practică și aveam nevoie de adeverință care să dovedească acel stadiu de practică. De fiecare dată când mergeam la o instituție și spuneam că îmi doresc să fac practică la ei și că îi rog să mă primească pentru că nu o să deranjez, ci vreau doar să învăț sau să „fur meserie”, mi se răspundea așa: „Hai mâine și îți dau adeverință pe ce perioada vrei tu. O să fie semnată de șefu’ mare și ai scăpat. Mergi și te distrează, lasă prostiile astea”. Niciodată nu mi-a convenit acest răspuns, așa că insitam: „Chiar vreau să vin două săptămâni în fiecare zi să învăț. Îmi place materia/meseria asta și îmi doresc să văd în detaliu totul”.

Am fost trimis acasă de la multe companii și s-au supărat pe mine pentru că îmi doream să muncesc acolo gratis și să ajut, totul pentru a învață. Multe dintre ele s-au arătat surprinse și au găsit o soluție pentru a mă primi pentru o perioada determinată, izolandu-mă undeva, fără a ține cont de dorința mea de învățare. Doar câteva au fost dispuse să mă ajute să învăț, să mă solicite și să mă implice în activitățile lor.  

De ce are acest exemplu legătură cu sistemul educațional și cu ce discutam mai sus? Pentru că acele companii surprinse că vrem să muncim suntem noi societatea în cazul de față, iar noi suntem mereu pregătiți să fentăm sistemul și să dăm adeverințe semnate de șeful mare fără a depune un efort minim.

Îmi place să cred că am devenit mai conștienți și mai asumați în ultima perioada și că ne pasă de ce se întâmplă în viitor și, mai ales, de viitorul copiilor noștri și de toate generațiile vitoare. Crezul meu este că acum, când vedem că și atunci când se poate nu se vrea, să facem noi pasul spre se poate și se vrea. Să dezvoltăm noi educația acasă și să suplinim toate eforturile pe care le fac învățătorii și profesorii și orice alt cadru didactic care își pune amprenta asupra dezvoltării copiilor noștri. Să nu mai acceptăm că „merge și așa” și să o luăm noi cu un pas înainte de orice. Așa o să fim pregătiți pentru momentul când sistemul se va ancora în realitate. Nu o să mai avem neplăceri pentru că noi deja am schimbat sistemul educațional de acasă, iar copii vor duce cu ei această schimbare și o vor cere singuri. Sistemul va avea doar o singur avarianta: să le ofere copiilor ce își doresc ei, altfel copii vor penalize sistemul. Rău de tot.