Sursa foto

Poate exista cu adevărat „nepotism” într-o structură privată guvernată de eficiență și profitabilitate? Pot relațiile de prietenie (sau de orice alt fel) din afara locului de muncă să deturneze procesul normal al angajării și promovării resurselor umane? Dacă lucrurile ar sta atât de simplu iar răspunsul ar fi un „Da!” fără rezerve, ce ar face atunci diferența între companiile private și cele de stat, a căror reputație, din acest punct de vedere, nu este tocmai bună în țara noastră? În același timp, dacă răspunsul ar fi un categoric „Nu!”, de unde apar atunci toate acele zvonuri pe care fiecare dintre noi le-am auzit la un moment dat despre anumiți colegi de la serviciu?

Să o luăm cu începutul, și anume cu cele mai des auzite acuze la adresa colegilor suspectați că ar beneficia de favoruri nemeritate: ies prea des cu șeful la țigară; râd la toate glumele lui, indiferent de cât de (ne)reușite sunt; de față cu șeful, sunt cele mai politically correct persoane dar când el nu e prezent, devin veritabili tartori (ar mai fi desigur și alte scenarii mai puțin nevinovate dar acestea intră într-o categorie aparte).

Din perspectiva „celorlalți”, oricare dintre comportamentele de mai sus e într-adevăr văzut ca un efort premeditat de a se „pune bine” cu șeful pentru atingerea unui scop precis: o evaluare mai bună, o mărire de salariu mai consistentă sau o promovare lipsită de concurență. Însă, pentru ca oricare dintre aceste subterfugii să aibă urmările scontate, condițiile sine qua non sunt: 1. ca în spatele acestor comportamente să existe într-adevăr o intenție ascunsă; 2. ca persoana vizată să fie complet imatură sau dezinteresată, atribute care, în general, ar trebui să-i împiedice din start accesul la orice poziție de conducere. Am putea în acest moment să ne lăsăm atrași în teoria conspirației și să zicem „da, poate și șeful a ajuns pe această poziție tot prin aceleași metode” dar, dacă o luăm pe această cale, vom ajunge în cele din urmă la concluzia că firma pentru care lucrăm este coruptă până la rădăcini.

De ce avem deci impresia și trăim cu temerea că aceste comportamente chiar le pot aduce anumite beneficii colegilor care le practică? Privind lucrurile la rece, cel mai simplu răspuns pe care îl găsesc este că, procedând în acest fel, tot ce fac colegii respectivi este să obțină un plus de vizibilitate, prin mijloace care lor le sunt mai la îndemână, raportat la personalitatea, ambiția și pregătirea lor profesională, în timp ce „ceilalți” sunt obișnuiți cu alte metode. Faptul că ei aleg calea „simplă” pentru a deveni vizibili îi pune într-o puternică opoziție cu colegii care aleg calea „complicată”, a respectării termenelor limită, a standardelor de calitate, a programului de lucru, stând în banca lor, asumându-și un statut de martir la locul de muncă prin prisma nedreptății pe care o îndură.

Da, este posibil ca, făcându-se remarcați și în afara sferei profesionale, anumiți colegi să reușească să se imprime în memoria superiorului lor mai mult decât cei care doar își fac treaba și stau în banca lor. Dar asta nu înseamnă și că cei care nu procedează așa vor fi dezavantajați. Eu, de exemplu, cu o personalitate mai degrabă introvertită, fac parte din această a doua categorie. Ceea ce am încercat întotdeauna a fost să țin capul cât mai jos, privind cu rezervare la încercările altor colegi de a-și spori vizibilitatea (și) altfel decât prin munca lor. De câteva ori am fost chiar revoltat văzând cât de mult se străduiau unii dintre ei să se facă remarcați dar am avut întotdeauna încredere că superiorul meu va rămâne impermeabil la aceste străduințe și am constatat de fiecare dată că așa s-a și întâmplat.

Pentru a încheia, un sfat, pe care îl ofer în deplină cunoștință de cauză, pentru cei stau în banca lor: să nu se lase descurajați de alți colegi cu personalități sangvinice care par să aibă o agendă ascunsă. În general, agenda nici măcar nu există. Iar dacă există, nu poate fi pusă în practică decât prin slăbiciunea persoanei pe care o vizează. Iar dacă persoana vizată are astfel de slăbiciuni, mai devreme sau mai târziu sistemul o va elimina. Important este să ne concentrăm pe ceea ce este relevant pentru noi, nu pe ceea ce ne imaginăm că urmăresc cei din jur. Cât timp avem covingerea că modul nostru de a face lucrurile este cel corect, restul nici nu mai contează.