Distribuie
Pluxee România: Lider în beneficii extrasalariale și soluții pentru creșterea implicării angajaților la locul de muncă

Continuăm seria de interviuri cu experți din companiile care se implică activ în construirea unei piețe a muncii transparente și echitabile în România.
Astăzi aducem în prim-plan Pluxee România și o parte dintre beneficiile de care se bucură angajații acestei companii. Ne-am propus să înțelegem mai bine strategiile prin care Pluxee contribuie la bunăstarea angajaților săi, dar și a celor din alte organizații. Pentru asta, am stat de vorbă cu Florentina Ciontea, HR and CSR Director, Pluxee România & Bulgaria.
Te invităm să descoperi în acest interviu câteva dintre inițiativele Florentinei și ale echipei Pluxee, prin care compania își sprijină atât propriii angajați, cât și mediul de business din România, pentru a deveni mai competitiv și capabil să ofere beneficii relevante, care să motiveze cu adevărat oamenii.
1. Ce face ca Pluxee să fie un lider în industria beneficiilor extrasalariale și a soluțiilor pentru creșterea implicării angajaților la locul de muncă?
Într-o piață a muncii din ce în ce mai competitivă, companiile care reușesc să combine performanța cu o cultură organizațională autentică ies cu adevărat în evidență.
La Pluxee, ne-am consolidat poziția de lider global în industria beneficiilor extrasalariale și a soluțiilor pentru creșterea implicării angajaților la locul de muncă, prin inovație constantă, digitalizare și un angajament ferm față de sustenabilitate.
Operăm la nivel global în 29 de țări și colaborăm cu peste 35.000 de clienți doar în România, oferind soluții flexibile care permit angajatorilor să creeze un mediu de lucru atractiv și incluziv.
Credem că succesul începe în primul rând din interior, de la oameni, valori și o viziune clară asupra viitorului; apoi se răsfrânge și în exterior, către toți partenerii noștri. Ne concentrăm pe dezvoltarea unor servicii care îmbunătățesc experiența angajaților și aduc valoare reală companiilor partenere. Astfel, recunoașterile primite de-a lungul timpului, precum certificarea Best Places to Work și premiul obținut la European Customer Experience Awards pentru strategia noastră de Customer Experience, dovedesc îndeplinirea angajamentului pe care ni l-am luat, atât intern, cât și extern. De asemenea, prin inițiativele de thought leadership pe care le-am realizat până acum, cum sunt WorkWise: Piața muncii. Tendințe și scenarii posibile pentru 2030 și „Barometrul fericirii la locul de muncă”, oferim angajatorilor perspective valoroase despre evoluția pieței muncii și despre ceea ce contează cu adevărat pentru angajați.
2. Cum pot soluțiile flexibile și inovatoare de beneficii să ofere un avantaj competitiv companiilor?
În contextul actual, în care nevoile angajaților sunt tot mai diverse și dinamice, soluțiile flexibile și inovatoare nu mai sunt un „nice to have”, ci un diferențiator real pentru orice companie care vrea sa atragă și să rețină talente. La Pluxee, ne concentrăm să oferim soluții personalizate, care să răspundă atât nevoilor angajaților, cât și obiectivelor strategice ale angajatorilor.
Un exemplu de soluție inovatoare este chiar Pluxee Cashback, care permite angajaților să recupereze până la 10% din valoarea achizițiilor lor. Un alt exemplu este cardul virtual Pluxee, care contribuie la reducerea emisiilor de carbon și oferă o experiență de utilizare sigură și eficientă.
Gama noastră de soluții extrasalariale (cardurile Pluxee Gusto, Pluxee Turist, Pluxee Cultura și Pluxee Cadou) este folosită de peste 2 milioane de angajați români, oferindu-le acestora acces la experiențele care contează cu adevărat pentru ei. În plus, prin parteneriatul cu platforma de loializare și beneficii pentru angajați MyBenefits, facilităm accesul la beneficii flexibile, menite să îmbunătățească echilibrul dintre viața profesională și cea personală, dar și să crească retenția în companiile care aleg personalizarea beneficiilor extrasalariale ca strategie de motivare și implicare a angajaților.
Atunci când angajații simt că primesc sprijin real, adaptat stilului lor de viață, crește și nivelul de implicare, loialitate și performanță. În concluzie, un pachet de beneficii bine gândit devine un avantaj competitiv nu doar în recrutare, ci și în retenția pe termen lung.
3. Puteți prezenta un caz în care soluțiile Pluxee au îmbunătățit semnificativ experiența angajaților unei companii?
Avem multe exemple care demonstrează impactul real al soluțiilor noastre și unele dintre acestea se găsesc și pe site-ul nostru, ca testimoniale din partea clienților. Toate soluțiile Pluxee sunt menite să îmbunătățească experiența angajaților. Un exemplu concret în acest sens este parteneriatul cu The Happiness Index, prin care ajutăm companiile să măsoare și să îmbunătățească nivelul de satisfacție și fericire al angajaților. Acest instrument unic permite implementarea unor inițiative de îmbunătățire a culturii organizaționale bazate pe date reale, menite să creeze un mediu de lucru mai plăcut și mai motivant. Astfel, reușim să transformăm beneficiile extrasalariale într-un instrument strategic de motivare și retenție, contribuind activ la construirea unor culturi organizaționale solide și orientate către angajați.
Prin analiza avansată a sentimentelor și utilizarea tehnologiilor de machine learning, The Happiness Index oferă feedback relevant și planuri de acțiune în timp real, evidențiind punctele forte ale companiilor și zonele ce necesită îmbunătățiri. Rapoartele și analizele detaliate permit luarea unor decizii strategice concrete, contribuind astfel la crearea unui mediu de lucru mai plăcut, mai motivant și mai performant.
4. Ce inovații dezvoltă Pluxee în prezent pentru a modela viitorul beneficiilor pentru angajați?
Digitalizarea este un pilon esențial al dezvoltării noastre, motiv pentru care am implementat soluții inovatoare precum cardul virtual și aplicația Pluxee Cashback. Aceste inițiative nu doar că simplifică accesul utilizatorilor la beneficii, dar le oferă și o experiență mai rapidă și mai eficientă. Totodată, ne asumăm un rol activ în promovarea diversității și incluziunii, colaborând strategic cu organizații precum Women in Tech Global și susținând IMM-urile și start-up-urile locale. Într-o lume a muncii aflată în continuă transformare, ne concentrăm pe dezvoltarea unor soluții flexibile, adaptate nevoilor fiecărei generații și fiecărui domeniu de activitate. Credem că viitorul beneficiilor pentru angajați va fi conturat de trei direcții majore: digitalizare completă, personalizare avansată și un accent crescut pe sustenabilitate. Pentru a răspunde acestor schimbări, investim constant în inovație și în parteneriate strategice, consolidând astfel poziția de lider a companiei, în domeniul motivării și implicării angajaților.
Prin toate aceste inovații ne propunem să redefinim modul în care companiile abordează beneficiile extrasalariale, transformându-le într-un instrument strategic pentru atragerea și retenția talentelor, precum și pentru creșterea satisfacției și implicării angajaților.
Te afli în căutarea unui job?
Accesează pagina de companie Pluxee Romania și explorează beneficiile pe care le-ai putea avea ca angajat într-o companie ce prețuiește relația cu oamenii săi!
Comentarii
0 comentarii

Accesează-ți contul și adaugă comentariul tău
Piața muncii
Abonează-te la Newsletter
Citește articolele de interes din partea contributorilor Undelucram.ro