Distribuie
Primul job doare degeaba
Sunt de loc dintr-un orasel de provincie. E un oras mic, fara pretentii prea mari, un loc pe care daca l-ai vizita la intervale de 50 de ani nu ai reusi sa-ti dai seama ca a trecut jumatate de veac. Un loc in care masurarea timpului e mai mult o moda.
Si acum ma intreb de ce am ales sa ma intorc acolo dupa ce am terminat facultatea. Cum spuneam, este un orasel, prin urmare oportunitatile unei cariere de success nu prea exista. Dupa trei ani de incercari si chinuri, am decis sa revin in capitala.
Asa ca iata-ma din nou in Bucuresti. Evident, eram in cautarea unui job. Incepusem din nou cursa, de data asta in orasul tuturor posibilitatilor. Primul pas pe care l-am facut spre o cariera de vis a fost sa-mi cumpar... un portofel.
Poti sa razi, nu te abtine, ai dreptate. Numai ca pana atunci nu avusesem nevoie. Nu trebuia sa-mi car actele cu mine, nu aveam nevoie de card de calatorii, de cartela metrou…
Am trecut la pasul doi: CV-ul. Lucrurile se cam schimbasera fata de cum le stiam in facultate. Totul trecuse pe online. Aparusera site-urile de recrutare. Asa am facut cunostinta cu CV-ul online.
Pana atunci, eu stiam asa: cumparam Anuntul Telefonic, sau orice alt ziar, luam prima oferta care nu necesita prea multa bataie de cap si aplicam. Acum, lucrurile evoluasera, si eu odata cu ele. Asa ca mi-am facut primul CV online si da-i si aplica.
La inceput citeam fiecare anunt, cautam informatii despre firmele respective, numai ca, dupa cateva zile in care nu am primit niciun telefon, m-am dezlantuit. Am inceput sa aplic in nestire. Nu conta pentru ce, pur si simplu aplicam fara discriminare.
Sincer sa fiu, nu prea îmi pasa daca ma suna cineva sau nu, aveam bani sa traiesc cateva luni bune. Cred ca devenise mai mult o problema de orgoliu.
Dupa cateva zile a venit si primul telefon. Cu el, si primul interviu. Imi trimit oamenii adresa, imi spun cine sunt, stabilim o intalnire.
Ziua interviului
Ma imbracasem frumos, renuntasem la eternul tricou cu Iron Maiden si imi pusesem camasa. Candidam pentru importantul post de merchandiser in supermarket.
Incepe interviul. Omul din fata mea imi explica pret de vreo jumatate de ora cat de importanta e firma lui, dar si cat de important e locul pe care urma sa-l ocup. Dupa ce isi termina pledoaria incepe cu intrebarile.
De ce vreau sa muncesc la ei? Ce ma motiveaza in viata? Cum ma vad evoluand in firma? Cum ma vad peste cinci ani? Ii raspund cu aplomb patriotic, fara sa exclud patetismul absolut necesar.
Acum ma intreb de ce. Slujba de merchandiser, imi explicase el, presupune sa iei marfa din depozit si sa o pui in raft. Cam atat, nimic mai mult. Si totusi el imi punea intrebari despre sensul vietii. Si in timp ce mi se explica de ce universul nu poate functiona fara ca eu sa pun marfa pe raft, ajung la o concluzie.
Dupa cateva secunde de gandire profunda imi dau seama ca nu-mi pasa, ca am nevoie doar de un loc spre care sa plec dimineata si de unde sa ma intorc seara. Ii raspund cu entuziasm ca da, vreau sa fac parte si eu din acest univers si sa devin angajat. Am devenit.
Acum, evident, fac altceva. Ceva la care primul job nu a contribuit cu nimic. Din contra, gandindu-ma bine, cred ca acel prim job, din acel univers minunat, mi-a intarziat cariera pe care o am acum. M-am chinuit, nu mi-a placut. Si nu am invatat nimic.
Citește toate articolele despre
Găsește-ți jobArticol scris de:
Distribuie
Ce-am citit merită:
Comentarii
0 comentarii
Accesează-ți contul și adaugă comentariul tău
Găsește-ți job
Abonează-te la Newsletter
Citește articolele de interes din partea contributorilor Undelucram.ro