Distribuie
Referințele capătă greutate în procesul de angajare
Cuvintele bune spuse de foștii angajatori sau de persoanele alături de care un angajat lucrează capătă o importanță din ce în ce mai mare în cadrul companiilor, arată raportul Surse de Angajare efectuat de compania SilkRoad.
Rezultate incluse în raport au la bază studierea a 14 milioane de aplicări pentru un job și 655.000 de mii de interviuri efectuate, încheiate cu 329.000 de angajări în ultimul an la nivel mondial.
Potrivit rezultatelor obținute, citate de HR Dive, referințele venite din afara companiilor au fost responsabile în perioada studiată de 30 % dintre noile talente sosite în cadrul firmelor participante la studiu.
Importanță mai mare capătă și recomandările făcute de actualii angajați cu privire la un posibil nou talent,. Numite referințe interne, acestea au fost responsabile în rândul celor participanți la studiu de 45 % din totalul noilor sosiri.
Autorii studiului constată că firmele pun mai mare preț pe referințele interne decât pe cele externe. Ba chiar, în ciuda unor referințe bune, cei care nu au avut o cunoștință în cadrul companiei la care s-au angajat au avut nevoie de cu două ori mai multe inerviuri decât cei recomandați de un coleg.
Ca surse de culegere a referințelor, angajatorii au preferat platformele specializate în acest lucru. Pe primul loc s-a clasat platforma Indeed, care a fost responsabilă de 65% dintre referințele care au dus la angajarea candidatului (65.3%), urmată de CareerBuilder cu 10.7% dintre succese.
Articol scris de:
Distribuie
Ce-am citit merită:
Comentarii
0 comentarii
Accesează-ți contul și adaugă comentariul tău
Planificare carieră
Abonează-te la Newsletter
Citește articolele de interes din partea contributorilor Undelucram.ro