„O imagine face cât o mie de cuvinte.”

Cu toții știm această expresie și o punem în practică în fiecare zi.

Cea mai recentă pasiune descoperită de mine, în urmă cu doi ani, sunt mașinile. Și nu doar din perspectiva de a le repara, ci și din cea de a le conduce. Să simt sub talpa cum tremură frumoșii cai-putere ai motorului, să simt cum mă scufund ușor în scaun după ce apăs pe pedala de accelerație și cum volanul ar vrea să meargă în direcția lui, dar eu îl țin locului.

Da, îmi place să conduc, mai ales când trebuie să fac un drum lung. Mă relxează ideea de a sta liniștită la volan, fără să mă gândesc la ceva anume, cu soarele sus pe cerul senin și câmpurile verzi pe laterale. Ideea de a controla direcția în care merg, viteza cu care rulez pe asfalt și peisajele pe lângă care trec. Hmm ... se pare că o dată cu venirea căldurii, mi-a venit și dorul de ducă, de plimbare cu mașina.

În oglinda retrovizoare pot să văd drumul pe care l-am lăsat în urmă, pe unde am trecut sau pe lângă ce am trecut.

Iar, dacă fac o plimbare toamna și prind o zi în care sunt multe frunze căzute din copaci și așezate cu grijă pe șosea, îmi place să privesc cum în urma mașinii ele se ridică de pe asfaltul uscat ca într-un dans. Să le văd cum, prin razele de soare ce străbat îndrăznețe printre crengile copacilor, zboară și se fugăresc una pe cealaltă profitând de curenții de aer provocați de trecerea mașinii.

Da, oglinda retrovizoare îmi arată pe unde am fost. Însă, tot ea, îmi arată și ce am creat/ generat/ lăsat în urma mea. Îmi arată dacă am depășit pe cineva în siguranță, dacă e o altă mașină în spate, chiar și dacă am supărat pe cineva, pieton sau șofer (mi se mai întâmplă să nu acord mereu prioritate).

Și totuși, oglinda retrovizoare nu e doar pentru șofer. E și pentru pietoni. Cu ajutorul ei se uită la tine și te văd (asta dacă nu ai cumva geamuri fumurii pe spate). E momentul când îți vorbesc prin semne, dacă nu le-ai acordat prioritate.

Ea te ajută să „comunici” cu trecutul. Dar, nu poți merge mai departe dacă ochii tăi privesc doar în oglinda retrovizoare. E o replică dintr-un film văzut aseară ce m-a făcut să înțeleg că atunci când mă uit doar în „oglinda retrovizoare”, omit din vedere prezentul și viitorul. Omit „imaginea ce face cât o mie de cuvinte”.

Așa că, de azi vreau să fiu atentă la ce e în fața mea, la prezent.

Tu... ce ai pierdut azi uitându-te în retrovizor?