Trăim și ne conturăm personalitatea în raport cu cei din jur. În mijlocul interacțiunilor pe care le avem zi de zi, venim către ceilalți cu un sine mai puternic sau mai fragil, un sine care ne susține sau ne pune piedici în atingerea obiectivelor pe care ni le propunem. Stima de sine este esențială pentru tot ceea ce stă la baza sintagmei „a fi bine cu sine.”

Unii dintre noi nu putem accepta un compliment. Spre deosebire de efectul dorit, complimentele ne fac să ne simțim inconfortabil și ne evocă îndoielile de sine preexistente. Eșecul de a accepta laudele celorlalți este deosebit de problematic în relațiile apropiate și asta pentru că schimbul de complimente este un mijloc cheie prin care partenerii își transmit o considerație pozitivă unul față de celălalt, iar sentimentul de a fi privit pozitiv de partenerul său este un ingredient esențial pentru satisfacția în relație (Murray, Bellavia, Rose & Griffin, 2003). 

O modalitate prin care, de exemplu, partenerii de relație își exprimă respectul pozitiv – o variabilă cheie în succesul relației – este prin complimente. Persoanele cu stimă de sine scăzută (LSE) sunt în mod special susceptibile de a avea dificultăți în a accepta complimente și motivul pentru care LSE-urile au această problemă este că informațiile pozitive transmise într-un compliment sunt prea discrepante în raport cu percepția propriului sine.

Stima de sine ca teorie a valorii relaționale

Stima de sine poate fi conceptualizată ca o teorie despre sine, adică stima de sine cuprinde un set de convingeri organizatoare, cunoștințe și așteptări. 

Persoanele cu stimă de sine scăzută presupun că și ceilalți au o viziune relativ negativă despre ei – o consecință a realismului naiv. Murray, Holmes și colegii lor au evidențiat costurile insecurității nejustificate a acestor persoane, mai exact faptul că acestea găsesc ca fiind ofensatoare mai multe dintre complimentele care li se adresează.

Dacă respectul scăzut perceput duce la răspunsuri dezadaptative în relație, atunci stimularea respectului ar trebui le ajute pe persoanele cu stimă de sine scăzută în relațiile lor. Ce modalitate mai bună de a face acest lucru decât prin complimentele directe și frecvente ale partenerilor lor? Din păcate, studiile ne arată că există motive să credem că acestea ar putea să nu funcționeze. Mai exact, atunci când persoanele cu stimă de sine scăzută primesc feedback de succes, ei se simt mai anxioși decât cei cu stimă de sine ridicată, chiar și decât cei din grupul de control care nu au primit niciun fel de feedback.

Pe de o parte, LSE-urile trebuie să audă laudele partenerilor lor astfel încât să se simtă apreciate și să înceteze să urmărească obiective distructive de autoprotecție; pe de altă parte, teoriile de sine relativ nefavorabile ale LSE-urilor le pot împiedica să audă laudele partenerilor lor. Într-un fel, auto-teoriile negative în sine trebuie blocate sau ocolite. 

Semnele stimei de sine sunt destul de perceptibile de către majoritatea dintre noi. Pentru a nu face parte din această categorie de oameni, ar fi ideal:

- Să nu ne simțim fără valoare sau să credem că nu suntem suficient de buni pentru cei de lângă noi;

- Să nu credem că suntem în imposibilitatea de a lua decizii sau de a ne afirma;

- Să nu credem că nimeni nu ne place;

- Să nu ne judecăm aspru alegerile și deciziile și să nu fim foarte exigenți în raport cu propria persoană;

- Să nu ne învinuim când investim timp, bani, odihnă pentru propria stare de bine;

- Să putem să ne recunoaștem și numi punctele forte;

- Să ne exprimăm nevoile, mai ales în raport cu persoanele importante pentru noi.

Complimentele sunt, de multe ori, dificil de acceptat pentru că scot la iveală ambivalența între dorința de a fi văzuți și disconfortul pe care îl aduce acest lucru.

De ce unii dintre noi consideră că este atât de dureros din punct de vedere psihologic să primească complimente?

Capacitatea de a putea auzi cu adevărat un compliment depinde de cea de a putea vedea bine în sine. Dar, din păcate, pentru unii, relațiile profund dureroase din trecut interferează cu capacitatea lor de a accepta sau de a vedea binele în sine. Chiar și așa, cu o muncă atentă, oamenii pot învăța să-și înțeleagă barierele personale, să-și aducă compasiune și să învețe să răspundă la complimente în moduri pozitive.

Când sunt oferite fără motive ascunse, complimentele hrănesc cele mai bune părți din noi înșine. A vedea și a cunoaște binele din sine este esențial pentru a depăși provocările de care avem parte pentru a trăi o viață mai sincronizată cu ceea ce are sens personal. Într-o relație sănătoasă, complimentele arată că două persoane pot recunoaște și se pot bucura de individul unic special care este fiecare în parte. Capacitatea de a mulțumi sau de a zâmbi atunci când primim un compliment arată că inima ne este deschisă față de cine suntem.

În adâncul sufletului, cu toții ne dorim dragoste și recunoaștere – să fim înțeleși, să fim importanți, să contăm pentru altcineva. Dar pentru cei dintre noi cu un istoric de abuz sau neglijare, în special în timpul copilăriei, experiența traumei ridică îndoieli profunde cu privire la valoarea de sine și alimentează adesea o rușine blocantă. Abuzul sau neglijarea ne obligă să facem o alegere teribilă pentru a supraviețui. Cum am putea să înțelegem pericolul provocat de oameni cu care ar trebui să fim în siguranță?

Dacă abuzatorii sunt esențiali în viața unui copil, ei nu pot greși. Loialitatea copiilor față de părinți și față de oamenii semnificativi din viața lor este uriașă. Copiii îi protejează adesea pe îngrijitorii abuzivi din loialitate, crezând în ei și, prin urmare, crezând că abuzul este potrivit și justificat. Persoana abuzată sau neglijată ajunge să creadă că merită maltratarea.

Lupta de a gestiona atâta disperare și suferință dă adesea naștere unui critic interior aspru, ale cărui judecăți sunt vitale pentru a explica – și a tolera – de ce lucrurile trebuie să fie așa cum sunt.

Primirea unui compliment poate fi un declanșator profund, în special pentru supraviețuitorii unei traume. Poate provoca o mare anxietate și frică. Complimentul vine cu urmări? Persoana care face complimentul vrea ceva? Există motive ascunse? Este acesta doar primul pas spre acea cale îngrozitoare către mai multe maltratări și abuzuri?

Poate fi foarte greu pentru o persoană cu o istorie de traumă să interiorizeze un compliment, chiar și de la cineva în care are încredere, pentru că vine dintr-o altă lume – un loc pe care nu îl înțelege – unde cineva vede ceva minunat despre ea. A putea accepta un compliment începe cu a putea vedea binele din noi. Din păcate, pentru unii, trauma trecutului face acest lucru mai dificil. 

Din exterior, pare evident că primirea unui compliment ar face pe cineva să se simtă mai bine. Cui nu îi place când cineva laudă modul în care gestionează o situație tensionată la locul de muncă, alegerea vestimentației sau abilitățile de prezentare? Într-adevăr, când sunt întrebați, aproape 90% dintre oameni cred că ar trebui să se complimenteze mai des. Și totuși avem tendința să nu punem în practică asta. De fapt, doar 50% dintre persoanele dintr-un experiment care au notat un compliment pentru un prieten l-au și transmis mai departe atunci când au avut ocazia, chiar dacă făcuseră deja partea cea mai grea – veniseră cu ceva drăguț și atent de spus. Adică, în ciuda dorinței larg împărtășite de a oferi mai multe complimente, atunci când se confruntă cu decizia, oamenii încă renunță adesea la oportunitățile aflate la îndemână pentru a-i face pe alții să se simtă apreciați și validați.

Specialistul James Pawelski spune că există trei maniere diferite de a reacționa când cineva ne face un compliment, iar noi nu putem accepta:

- Prin defect, listând toate minusurile noastre sau ale unei situații doar pentru a demonta complimentul făcut și a arăta că întotdeauna este loc de îmbunătățiri

- Prin reciprocitate, răspunzând cu un alt compliment, deoarece simțim o datorie față de cel care ne laudă și apreciază

- Prin deviere, prefăcându-ne că situația nu merită să fie lăudată

Cum poate criticul interior să înceapă să se vindece?

Dr. Kristin Neff, autoarea cărții Self-Compassion, pledează pentru o mai bună înțelegere și utilizare a autocompasiunii pentru a calma autocritica și pentru a promova sănătatea mintală, fizică și emoțională.„Când suntem autocritici”, explică ea, „nivelul nostru de stres crește”. Acest lucru „inundă sistemul nostru cu adrenalină și cortizol. Și este un dublu zgomot pentru că atunci când ne criticăm, suntem atât atacatorul, cât și atacatul. Acest tip de stres cronic poate duce în cele din urmă la anxietate și depresie, subminându-ne bunăstarea fizică și emoțională.” 

Ea ne reamintește că criticul nostru interior încearcă de fapt să ne ajute. Criticii interiori sunt de obicei gardieni de protecție care încearcă să ne țină în siguranță. „Putem fi amabili și plini de compasiune cu această parte a noastră”, ne spune Neff. „Și credeți sau nu, oferindu-i compasiune criticului nostru interior, ieșim din sistemul de apărare împotriva amenințărilor și trecem la celălalt sistem, de siguranță.” La un moment dat, trebuie să ne creștem conștientizarea despre cât timp de „difuzare” primește criticul nostru interior și să învățăm să fim mai blânzi cu noi înșine pentru a crește și a dezvolta un sentiment de sine mai sănătos. Deși criticul interior nu este atât de ușor de desprins de imaginea față de sine, există multe modalități de a-l face prietenul nostru și de a-l face să funcționeze pentru creșterea propriei stime de sine.

Stima de sine și complimentele

Persoanele cu stimă de sine scăzută au probleme în a accepta complimente. Acestea nu reușesc să interiorizeze complimentele deoarece sunt în conflict cu teoria despre propria persoană, o teorie care se învârte în jurul devalorizării. 

Primirea de complimente poate fi unul dintre domeniile în care toți avem loc să să creștem. Indiferent dacă complimentele sunt de la cineva pe care îl cunoaștem și iubim sau de la un străin, ne putem strădui să acceptăm cuvintele amabile ale altora. Cu toate acestea, această luptă merge mai adânc decât manierele sau normele culturale și ne arată că beneficiarul este incapabil să accepte ceea ce terapeuții numesc afect pozitiv.

Ce putem face pentru a fi mai deschiși către complimentele celor din jur și, implicit, pentru a ne „domoli” criticul interior?

- Să devenim mai conștienți de ceea ce ne ține în loc – să observăm ce ne spunem, cât de des ne criticăm, când, unde și de ce. Devenind mai familiari cu această voce, putem începe să o schimbăm.

- Să vorbim cu noi înșine într-un mod pozitiv. Să fim propriii susținători, amabili și înțelegători față de propria persoană.

- Să contestăm „auto-vorbirea” negativă – de fiecare dată când ne criticăm, să ne oprim și să căutăm dovezi obiective că acea critică este sustenabilă. (Dacă simțim că nu putem fi obiectivi, atunci poate ar fi indicat să cerem părerea unui prieten de încredere). 

- Să nu ne comparăm cu ceilalți – este important să recunoaștem că fiecare dintre noi este diferit și că fiecare viață are valoare în sine. 

- Să recunoaștem ceea ce este pozitiv – de exemplu, să nu respingem complimentele, să nu ne catalogăm realizările drept „noroc chior” și să nu minimalizăm trăsăturile pozitive ale propriei personalități.

- Să ne apreciem calitățile. Să scriem o listă cu ele și să o consultăm des. 

- Să practicăm atenția focusată – să ne concentrăm pe a trăi aici și acum, mai degrabă decât să retrăim în mod constant răni și dezamăgiri din trecut.

- Să ne spunem mesaje pozitive în fiecare zi. 

- Să ne îngrijim de sine, sub toate aspectele pe care le presupune: exerciții fizice, o dietă echilibrată, timp cu cei dragi, timp în natură etc.

- Să fim asertivi – să ne comunicăm nevoile, dorințele, sentimentele, convingerile și opiniile într-o manieră directă și sinceră.

- Să descoperim sursa disconfortului nostru legat de primirea complimentelor cu ajutorul psihologului sau psihoterapeutului, adică un specialist în relații umane, care ne poate ghida cu înțelepciune și profesionalism spre o mai bună cunoaștere de sine.