Sursa foto

Opriți-vă un pic din ceea ce faceți și puneți-vă următoarele întrebări: dacă v-ați compara viața profesională de până acum cu un joc pe calculator, acela ar fi Pong sau un joc de raliu? Cariera voastră ar fi angajată într-un perpetuu zigzag sau mai degrabă ar accelera către linia de sosire? Este posibil să evoluezi dacă, la fiecare câțiva ani, îți schimbi locul de muncă? Dar, dacă încerci să crești rămânând în același loc, nu te vei plafona în cele din urmă?

Aceste întrebări mi le pun și eu din când în când – atunci când nu mă gândesc la dilema de care vă povesteam într-un articol anterior – deși, fiind deja înscris pe o traiectorie care, până acum, s-a dovedit fixă, pentru mine răspunsurile nu mai au o relevanță foarte mare. Nu pot să nu mă gândesc totuși la cum ar fi fost dacă; dacă, în loc să-mi petrec ultimii nouă ani lucrând pentru aceeași companie, aș fi experimentat și alte domenii și medii de lucru; dacă aș fi învățat și alte lucruri; dacă, cine știe, mi-aș fi găsit adevărata vocație.

În acești nouă ani am avut, evident, tentative de a pleca iar recent am fost literalmente „cu un picior afară” din firmă dar, contrar oricăror așteptări, iată-mă în continuare aici. Privind retrospectiv, nu știu dacă pur și simplu chimia de la diferitele interviuri a fost de fiecare dată defectuoasă sau dacă nu cumva propriul subconștient m-a „sabotat”, împiedicându-mă să aleg schimbarea.

Schimbarea. Pe unii îi exaltează, pe alții îi sperie de moarte. Privind la recenta aproape părăsire a locului de muncă, realizez că și eu am fost sedus de perspectiva schimbării, până în ultimul moment, când am început să mă tem și să am îndoieli. Eram totuși pe punctul de a lăsa mai mult de opt ani în urmă și de a schimba totul, colegi, locație, domeniu de activitate, ierarhie, resetându-mă, luând-o de la zero. Au fost ce-i drept și câteva neclarități legate de poziția în sine, care nici ele nu m-au ajutat să mă simt mai decis. Cert este că schimbarea nu s-a produs, iar întrebarea cum ar fi fost dacă revine acum cu forțe proaspete.

Adevărul este că nu știu cum e să „sari din floare în floare”. Dintre cei peste unsprezece ani de experiență profesională, ultimii nouă i-am petrecut în același loc. Da, am crescut – odată cu compania aș putea spune – și am fost martorul multor schimbări, mi-am făcut prieteni, am văzut cum e și la bine, și la rău și poate tocmai asta mi-a cimentat rădăcinile. Nici nu știu dacă, în momentul de față, aș mai avea răbdare să o iau de la capăt în altă companie sau dacă unica alternativă ar fi o activitate pe cont propriu.

Acestea fiind spuse, se pare că întrebarea din titlul acestui articol nu este retorică, așa cum ar fi trebuit, ci se bazează pe voi, cititorii, pentru ca răspunsul să fie complet. Dacă vreți să vă împărtășiți din propria experiență, cu siguranță cei aflați la început de carieră (și nu numai) vor putea trage niște concluzii prețioase din asta. Ca să nu zic de fapt că și eu sunt foarte curios să văd ce alte drumuri mai există.