Distribuie
Guvernul a schimbat modul de acordare a indemnizației și concediului pentru creșterea copilului
Sursa foto: infoparinti.ro
Guvernul a modificat și completat normele de aplicare a programului de acordare a concediului și indemnizației pentru creșterea copilului, astfel încât noile reglementări introduse recent în lege de către Parlament să fie aplicate unitar și într-o manieră simplificată începând cu 1 iulie 2016. Hotărârea de Guvern adoptată include reglementări cu privire la drepturile noi ce vor fi stabilite începând cu 1 iulie 2016, urmând ca printr-un Ordin al ministrului Muncii să fie stabilite reglementări pentru drepturile aflate deja în plată. Cele două acte normative vor fi publicate concomitent în Monitorul Oficial.
Hotărârea de Guvern vizează, în principal, două aspecte:
1. Modul de aplicare a drepturilor noi ce vor fi stabilite începând cu 1 iulie 2016:
- modul de stabilire a celor 12 luni de eligibilitate din ultimii 2 ani înainte de nașterea copilului, în vederea acordării dreptului la concediu și indemnizație lunară, respectiv:
- din 12 luni consecutive, în cazul în care în această perioadă se realizează fără întrerupere venituri supuse impozitului și/sau se înregistrează una sau mai multe dintre situațiile asimilate prevăzute de ordonanța de urgență (șomaj, concedii medicale, perioade de studii preuniversitare/universitare sau postuniversitare etc.);
- din 12 luni succesive, în care sunt îndeplinite condițiile de acordare, în cazul în care în perioada de 2 ani, realizarea veniturilor supuse impozitului și/sau înregistrarea uneia sau mai multora dintre situațiile prevăzute de lege (la art. 2 alin.(5) din ordonanța de urgență) s-au produs cu întreruperi.
- modalitatea de a stabilire a veniturilor care se iau în calcul în raport cu perioada de eligibilitate;
- reglementarea, în condițiile prevăzute de Legea nr.66/2016, a modului de acordare a stimulentului de inserție și, respectiv de prelungire a perioadei de acordare a acestuia, cu respectarea termenului de cel puțin 60 zile înainte de finalizarea concediului pentru întoarcerea la activitatea profesională;
- includerea indemnizației care se acordă persoanelor care au copii cu handicap în întreținere și care optează pentru program de lucru redus și corelarea cu procedura de acordare a celorlalte drepturi prevăzute de Ordonanța de urgență a Guvernului nr.111/2010, cu modificările și completările ulterioare;
- modificarea anexei privind Cererea și declarația pe propria răspundere pentru solicitarea dreptului.
2. Simplificarea metodologiei de solicitare a dreptului:
- prezentarea în copie a documentelor justificative fără a mai fi necesară legalizarea acestora, ci doar confruntarea cu originalul documentelor, la depunerea acestora. Astfel, se elimină cheltuiala suplimentară pentru legalizarea documentelor;
Întreg articolul poate fi citit accesând sursa.
Citește toate articolele despre
LegislativeArticol scris de:
Distribuie
Ce-am citit merită:
Comentarii
0 comentarii
Accesează-ți contul și adaugă comentariul tău
Legislative
Abonează-te la Newsletter
Citește articolele de interes din partea contributorilor Undelucram.ro