STEMsylvania – Școala de vară ce pregătește tinerii pentru viitor

26.07.2019
3 min
STEMsylvania – Școala de vară ce pregătește tinerii pentru viitor

Distribuie

Sezonul estival și vacanța, implicit, aduc în atenția părinților nu doar relaxarea copiilor, ci o modalitate ca aceștia să se apropie de școală, într-un cadru inovator și inedit. STEMsylvania - Școala de Vară TenarisSilcotub combină activități indoor și outdoor, provocări tehnice, investigații digitale, videoclipuri interactive și opțiuni de carieră menite să implice elevii în subiecte precum științe, tehnologie, inginerie și matematică (STEM) și să îi conecteze la viitor. Timp de trei săptămâni, în perioada 8-26 iulie 2019, la Zalău, 140 de elevi și 72 cadre didactice au beneficiat de un program variat prin care elevii au explorat probleme reale ale comunității. 

Ce înseamnă STEMsylvania – Scoala de vară TenarisSilcotub?

Programul STEMsylvania organizat de TenarisSilcotub și Fundația Noi Orizonturi a inclus o serie de formări pentru cadrele didactice din  învățământul primar și gimnazial care ulterior, au aplică în tabără toate cunoștințele și activitățile. În fiecare săptămână au existat subiecte de bază, precum apa și proprietățile acesteia, infrastructura urbană sau cetățenia activă.

„Alegerea conținutului curricular pentru Școala de vară a fost inspirat de conceptul holistic conform căruia <>,”  explică Natalia Crișan, coordonator Școală după Școală. Astfel, conceptele despre apă, infrastructură urbană și cetățenie activă au curs natural din dorința de a face aceste subiecte cunoscute copiilor. „Ne-am dorit să aprindem scânteia și suntem convinși că printre beneficiari școlii de vară găsim arhitecții lumii de mâine,” adaugă ea.

„Susținem aplicarea curriculei STEM în școală, deoarece stimulează curiozitatea și interesul elevului, dar îi cultivă și atenția. Acest program contribuie la întărirea încrederii elevului în forțele proprii și la dezvoltarea sa socio-emoțională. Participanții la școala de vară exersează gândirea critică, munca în echipă, planificarea activităților înainte de a acționa și colaborarea zi de zi, având astfel posibilitatea de a deprinde un nou mod de a rezolva o temă. Am considerat că este oportun și necesar ca și alți copii din comunitate să aibă parte de astfel de experiențe, pe care compania noastră le oferă deja beneficiarilor programului Școala după școală TenarisSilcotub. Așa s-a născut STEMsylvania, organizat de TenarisSilcotub și Fundația Noi OrizonturiSTEMsylvania - Școala de Vară TenarisSilcotub prin care ne-am propus să oferim pe de o parte cadrelor didactice din comunitate noi metode de abordare a învățării la clasă, și, pe de altă parte, o experiență de vară memorabilă elevilor”, afirmă Codruța Hodrea,  Manager în Relația cu Comunitatea TenarisSilcotub.

Ce efecte are STEM asupra copiilor?

„STEM este un mod de gândire. Învățăm să fim curioși, să punem întrebări, să învățăm din greșeli, să colaborăm pentru a găsi soluții mai bune. De asemenea, STEM este un răspuns la două întrebări, atât pentru copii, cât și pentru cadrele didactice: „Care este scopul școlii?”  și „Cum motivez elevii să învețe?”, afirmă Sorana Pogăcean, Coordonator Formare si Mentorat, Fundația Noi Orizonturi.

STEM îi ajută pe elevi să vadă relevanța a ceea ce învață la școală, prin aplicarea practică a celor patru discipline: știință, tehnologie, inginerie și matematică. Elevii învață astfel să aducă în spațiul concret ceea ce la școală învață în teorie, își dezvoltă încrederea în ei și creează un mediu în care cele patru discipline sunt corelate și transpuse în experimente și proiecte de service-learning. 

 

Totodată, aceștia sunt pregătiți pentru un viitor mai bun, în care să ia în calcul resursele și să conștientizeze importanța acestora. În acest context, elevii sunt pregătiți pentru joburile viitorului, sunt stimulați în a găsi soluții la probleme reale, sunt conectați la comunitate prin  proiecte de service-learning. 

„Experiența pe care am avut-o a fost super grozavă. Cel mai mult mi-au plăcut proiectele de inginerie. Mă bucur că am avut șansa să învăț atâtea lucruri inedite,” declară Andrei, elevul de 9 ani participant în cadrul școlii de vară. Părinții prezintă și ei schimbarea pe care au văzut-o în tinerii parte din program. „După prima săptămână, fiul meu Andrei, în vârstă de 10 ani, căruia îi place mult școala, a afirmat: „Dacă ar fi așa la școală, aș putea să stau și 24 de ore, e imposibil să te plictisești," afirmă Andreea, mama unuia dintre elevii implicați în STEMsylvania. 

Tot ceea ce au învățat cei aproximativ 140 de elevi de nivel primar și gimnazial a fost prezentat comunității în cadrul evenimentului Expo STEMsylvania ce a avut loc în 26 iulie la Școala Gimnazială Porolissum Zalău, județul Sălaj. 

Despre STEMsylvania - Școala de Vară TenarisSilcotub 

STEMsylvania - Școala de Vară TenarisSilcotub este inițiată și finanțată de TenarisSilcotub, organizată în parteneriat cu Fundatia Noi Orizonturi, alături de Şcoala Gimnazială "Porolissum" Zalău, Primăria Municipiului Zalău și Inspectoratul Școlar Județean Sălaj.

Despre Fundația Noi Orizonturi

Fundația Noi Orizonturi are un istoric de peste 18 ani în educația pentru transformare. 18 ani în care a sprijinit înființarea a peste 300 de Cluburi de Inițiativă Comunitară IMPACT în România și a altor 500 de cluburi IMPACT la nivel internațional. 18 ani în care sunt peste 1.000 de lideri de cluburi IMPACT și peste 17.000 de tineri pe care, cu ajutorul unor oameni dedicați, Fundația Noi Orizonturi i-a format ca cetățeni, lideri sau antreprenori.

Citește toate articolele despre

Evenimente

Distribuie

Ce-am citit merită:

Cum este experiența ta cu angajatorul?

Adaugă evaluare

Creează-ți un CV

Impresionează din prima cu un CV într-un format atractiv

Creează CV

Comentarii

0 comentarii

Abonează-te la Newsletter

Citește articolele de interes din partea contributorilor Undelucram.ro