Customer Support Russsian
Teleperformance Romania
Bucuresti
Customer Support Russsian
20 zile
Ușor
Experiență negativă
Nici o ofertă primită
Răspuns primit
Cum a decurs interviul?
La început toate bune și frumoase, salariu super ok, orar bun, după prezentarea companiei ziceai ca era o minunea pe pământ. Ok, am fost condus (încurcat) 20 de zile, inițial 3 apeluri in lb română, apoi un apel în lb engleză, și în apoi interviu pe limbă care era ceruta. Ok, având în vedere că apeluri erau în jur de o săptămână distanță între ele. Acum vine partea Interesanta, la sfârșit m-au trimis un răspuns copy&paste care nici nu avea numele meu, zicând ne pare rău dar ori nu ai profil pentru post acest ori nu mai avem nevoie pt aceasta poziția. Asa că s-ar putea fie evitat, zicând de la început aceasta vrejala. Ah, am uitat sa menționez ca sunt nativ la aceasta limba care cautau ei. Femeia care m-a sunat nici nu era din aceasta compania ci de alta care se ocupa doar cu lingvistica ,însă, nici nu vorbea calumea limba mea.
MARE neseriozitate și bătaia de cap.
MARE neseriozitate și bătaia de cap.
Intrebări și teste la interviu
Test grila engleză, scurt și ușor.
Eseu engleza
Apel în lb engleză
Test grila rusă
Apel în limba rusă
Întrebări puse la telefon ușoare, despre hobby-uri, experiența etc.
Eseu engleza
Apel în lb engleză
Test grila rusă
Apel în limba rusă
Întrebări puse la telefon ușoare, despre hobby-uri, experiența etc.
Experiență negativă
Nici o ofertă primită
Răspuns primit