Piatra de temelie pentru construcții este cărămida. Pentru societatea de mâine, piatra de temelie este educația, un domeniu în care Fundația BricoDépôt și-a extins impactul anul trecut. Cu recunoștință, am obținut premiul III la categoria Educație, la Gala Romanian CSR Media 2024, pentru proiectul „Susținerea programului național de renovare a școlilor din mediul rural” derulat în 2023 alături de Asociatia BookLand Romania.
Prin intermediul partenerilor noștri, am donat școlilor din mediul rural materiale de construcții, mobilier și semințe de plante în valoare de 120.000 euro. Impactul? Implicarea noastră a condus la îmbunătățirea mediului educațional, inclusiv a spațiilor exterioare, pentru peste 50 de școli și peste 6.000 școlari.
Suntem recunoscători că, dintre cele peste 100 de proiecte înscrise în competiție la categoria Educație, programul nostru a fost premiat. Dar mai departe, ne bucurăm că am pus această piatră de temelie la viitorul generațiilor de mâine și pentru că împreună construim oameni.
Brico Depôt
Brico la Gala Companiilor Sustenabile
18.04.2024