Explozia inteligenţei artificiale şi a automatizării din ultimul deceniu a transformat radical piaţa muncii, făcând ca unele roluri să devină redundante, dar generând în acelaşi timp noi oportunităţi care necesită re-skilling. Evoluţia tehnologică accelerată continuă să redefinească şi acum natura muncii, prezentând noi provocări şi posibilităţi, în special pentru tineri.
Platforme precum Uber şi Upwork au transformat şi mai mult locurile de muncă tradiţionale, contribuind la creşterea economiei de ”proiect”. Deşi oferă flexibilitate, această schimbare a adus schimbări majore în structura tradiţională a locurilor de muncă şi a carierelor, în special pentru tinerii entry-level sau aflaţi în primii ani ai experienţei profesionale. În România, în special în sectorul IT, în ultimii 5-10 ani s-a tranziţionat semnificativ către contracte de tip B2B, preponderent pe roluri mid-senior, modificând şi mai mult dinamica forţei de muncă.
Pentru tineri, în special pentru Gen Z, această piaţă a muncii în schimbare reprezintă o provocare unică. Aşteptările de la cei care ocupă poziţii entry-level cresc şi evoluează rapid, ceea ce face ca adaptabilitatea şi competenţele hibride să fie esenţiale pentru succesul în carieră.
Noi aşteptări din partea angajatorilor
Pe măsură ce companiile adoptă inteligenţa artificială pentru a eficientiza operaţiunile, acestea se aşteaptă acum ca angajaţii să colaboreze cu sistemele inteligente în care au investit pentru a creşte productivitatea. Având în vedere că roboţii se ocupă de sarcinile repetitive, implicarea umană s-a îndreptat către creativitate, rezolvarea problemelor şi gândire strategică.
Ca urmare, în piaţă se observă un shift de la supra-specializare, unde angajatorii voiau candidatul să aibă competenţe foarte bune într-un domeniu, către un apetit pentru competenţe hibride - care combină expertiza tehnică cu competenţe precum leadership-ul şi inteligenţa emoţională. Angajatorii încearcă să recruteze acum persoane care îmbină cunoştinţele specializate cu o perspectivă largă asupra industriei.
Aşadar, cum pot tinerii profesionişti să navigheze aceste schimbări şi cerinţe?
Dezvoltarea unui set de competenţe hibride
Pentru a ieşi în evidenţă pe piaţa muncii de astăzi, tinerii trebuie să dezvolte o combinaţie de abilităţi hard şi soft. Expertiza tehnică în domenii precum inteligenţa artificială, analiza datelor sau codingul este esenţială, dar la fel de importantă este şi capacitatea de a comunica, de a colabora, de a gândi strategic şi dorinţa de învăţare continuă.
Vremurile cu trasee profesionale predefinite au apus. În piaţa muncii de azi, tinerii profesionişti trebuie să îşi actualizeze continuu competenţele pentru a rămâne relevanţi. Din fericire, există o abundenţă de resurse online - de la certificări industriale la cursuri specializate – care fac acest task mai uşor ca niciodată. Este un ”must” să dedicaţi timp în fiecare săptămână învăţării de noi competenţe. Începeţi cu cursuri de bază pe domeniul vostru şi treceţi treptat la subiecte mai avansate, iar pentru fiecare luaţi certificări la zi.
Inteligenţa artificială nu transformă doar industriile, ci revoluţionează şi modul în care învăţăm. Platformele bazate pe AI oferă acum experienţe de învăţare personalizate, adaptate punctelor forte şi punctelor slabe individuale.
Angajatorii nu mai acordă prioritate diplomelor sau certificărilor obţinute cu ani în urmă; ei se aşteaptă acum ca profesioniştii să fie la curent cu cele mai recente tehnologii şi evoluţii în domeniu şi să aibă agilitatea de a se recalifica şi de a se perfecţiona. Pentru tineri, adoptarea unei mentalităţi de învăţare pe tot parcursul carierei a devenit crucială.
Construiţi un brand personal
Pe o piaţă a muncii atât de dinamică şi competitivă, este esenţial să ieşi în evidenţă. Construirea unui brand personal puternic poate creşte semnificativ vizibilitatea în rândul potenţialilor angajatori. Una dintre cele mai bune modalităţi de a face acest lucru este prin intermediul unui portofoliu profesional – publicat fie pe un site personal, fie pe platforme precum LinkedIn sau GitHub ─ care vă permit să vă prezentaţi în mod tangibil munca şi competenţele. Orice proiect personal pe care îl terminaţi şi care poate fi public-facing este bine să fie adăugat în portofoliu, pentru că acesta este cartea voastră de vizită, mai ales la început de carieră, atât în IT, cât şi în orice alt domeniu.
În plus, participarea activă la evenimente din industrie vă poate evidenţia şi mai mult profilul. Conferinţele, hackathons şi alte evenimente nu numai că vă ajută să rămâneţi la curent cu tendinţele, dar vă permit să vă conectaţi cu profesionişti şi să câştigaţi experienţă practică. Evenimente de acest gen vă pot consolida credibilitatea, oferindu-vă în acelaşi timp şansa de a vă demonstra talentele în scenarii reale.
Platforme precum Upwork şi Fiverr pot fi, de asemenea, valoroase pentru construirea unui portofoliu şi dobândirea de experienţă practică. Aceste platforme oferă oportunităţi de a lucra la o varietate de proiecte, ceea ce poate fi esenţial atunci când căutaţi joburi full-time.
Networkingul este una dintre cele mai eficiente modalităţi de a debloca noi oportunităţi. În continuare, multe locuri de muncă sunt ocupate prin referrals, iar multe companii practică scheme de bonsuare pentru recomandări care se finalizează cu o angajare.
Conform unui studiu recent realizat de Google, se aşteaptă ca peste 300.000 de locuri de muncă să fie automatizate de AI în România în următorii ani. Cu toate acestea, se vor crea şi noi oportunităţi, cu un impact pozitiv asupra a peste 4,2 milioane de locuri de muncă. Acelaşi studiu estimează că inteligenţa artificială are potenţialul de a genera între 14 şi 16 miliarde de euro în următorul deceniu, reprezentând o oportunitate semnificativă pentru cei care abia intră pe piaţa muncii.
Sectorul IT din România, aflat în plină expansiune, joacă un rol central în valorificarea acestor oportunităţi, permiţând industriilor să se transforme prin digitalizare. Profesioniştii români sunt din ce în ce mai implicaţi în dezvoltarea de soluţii bazate pe inteligenţă artificială, atât pentru clienţi naţionali, cât şi internaţionali. Cererea de specialişti în AI, machine learning, data science şi cloud computing creşte rapid, multe companii apelând la talente româneşti pentru aceste roluri. Totuşi, oportunităţile nu se limitează doar la joburile din IT. Aceste noi tooluri au democratizat dezvoltarea de soluţii digitale în orice sector şi au eliminat o mare parte din barierele de intrare pentru ‘young professionals’ în multe domenii. Cunoaşterea specificităţii unei industrii, alături de competenţe tehnice ale toolurilor bazate pe AI pot duce la idei de digitalizare care revoluţionează întregi sectoare sau companii şi care pot crea oportunităţi inclusiv pentru antreprenoriat în rândul Gen Z. Tinerii aflaţi la început de drum ar trebui să vadă inteligenţa artificială ca pe un partener care le poate îmbunătăţi munca şi să încerce să stăpânească noile tehnologii care le pot aduce un avantaj major în piaţa muncii.
Opinie Dragoş Stoica, Country Manager Brillio România.