Carrefour Romania
Carrefour Romania

Carrefour Romania

3.58

1261 evaluări

Angajator transparent

Școala de Lideri Carrefour România

20.09.2024

”Școala de Lideri” este un program de referință în Lumea Carrefour, realizat în parteneriat cu Academia de Studii Economice din București și dedicat atât colegilor din sediul central, cât și celor din magazine, care se remarcă prin dorința de a evolua și inspira echipe.

În luna iulie 2024 am sărbătorit absolvirea celei de-a treia generații, un prilej de bucurie și mândrie pentru cei peste 100 de absolvenți. Îi felicităm pe aceștia pentru implicarea și dedicarea de care au dat dovadă și le urăm mult succes! 

Până acum, peste 430 de colegi au luat parte la ”Școala de Lideri” și ne propunem ca acest număr să crească de la un an la altul și să sprijinim cât mai mulți colegi în evoluția lor.

Prin fiecare ediție, misiunea programului merge mai departe, iar absolvenții împărtășesc în echipele lor noile abilități și cunoștințe dobândite. Astfel, reușim împreună să oferim cele mai bune servicii clienților noștri. 

Vă invităm să urmăriți materialul de mai jos despre impactul acestui program în construirea unei comunități puternice de lideri.

https://www.youtube.com/watch?v=7pYPorUHy04

#LumeaCarrefour e mai mult. #EDespreOameni