Edenred Romania Edenred Romania
Edenred Romania

Edenred Romania

3.73

41 evaluări

FOTO De Ziua Mondială a Alimentației am fost voluntari în proiectul NutriCOOLtura

18.10.2024

De Ziua Mondială a Alimentației, am fost voluntari la lansarea NutriCOOLtura, primul proiect național de educație alimentară, realizat de Edenred România, în parteneriat cu Kaufland România & Moldova și Fundația United Way România. 🎉 A fost o experienţă încărcată de emoţii şi ne-am bucurat nespus de timpul petrecut alături de copii 💚



NutriCOOLtura este o inițiativă ce își propune să ajungă în cât mai multe școli din România, aducând resurse și materiale educative gratuite, menite să promoveze o alimentație sănătoasă și echilibrată. Prin acest proiect, ne dorim să influențăm pozitiv atât alegerile alimentare ale elevilor, cât și abilitățile lor de gândire critică și competențele socio-emoționale, contribuind astfel la dezvoltarea unor obiceiuri sănătoase, care să dureze o viață întreagă. 😊

Pe parcursul Caravanei Educaționale NutriCOOLtura, copiii vor avea acces la o serie de povești ilustrate și activități interactive, adaptate pe grupe de vârstă, pentru a înțelege într-un mod accesibil importanța unei alimentații corecte. Proiectul va include, de asemenea, și sesiuni de formare pentru profesori, care vor putea accesa kit-ul educațional gratuit disponibil pe site-ul United Way, dezvoltat împreună cu psihologul Raluca Anton.

Primul popas al caravanei va avea loc în zonele defavorizate din București, Timiș și Cluj, iar NutriCOOLtura va fi acompaniată și de Akademia Kinderland, o școală mobilă pe roți, care va oferi copiilor o experiență educativă distractivă!

#NutriCOOLtura #EdenredRomania #DreamTeam