E.ON România E.ON România
E.ON România

E.ON România

3.73

327 evaluări

Alexandru Căpitan: De la Trainee GraduatE.ON, la Consultant IT Distribuție Metering în Delgaz Grid

11.11.2024

Vă povestim despre Căpitan Alexandru, tânărul trainee din programul GraduatE.ON cu specializare în zona IT. Alex are la bază un master în Rețele de Comunicații și Calculatoare de la Universitatea Ștefan cel Mare din Suceava, iar în prezent ocupă poziția de Consultant IT Distribuție Metering în cadrul departamentului Tehnologia Informației – Rețea și Măsură la Delgaz Grid S.A. Cu experiență în diverse stagii în domeniul IT, de la managementul serviciilor operaționale la soluții cloud și AI conversațional, Alexandru își completează expertiza cu o pasiune profundă pentru robotică, electronice, hackathoane, voluntariat și sport. Alexandru a intat în programul GraduatE.ON in anul 2022, iar astăzi este pregătit să ne povestească cum a fost experiența aceasta pentru el. 

Ce te-a convins să aplici la Programul GraduatE.ON?

Am fost atras de structura programului care oferă posibilitatea de a lucra în diverse departamente și locații din țară. Acest lucru mi-a oferit ocazia de a înțelege cât mai mult din companie și oportunitatea de a-mi dezvolta competențele tehnice și interpersonale. Mi-am dorit să contribui activ la tranziția către soluții mai curate și eficiente iar împreună cu colegii mei facem pași concreți în dezvoltarea și implementarea tenologiilor inovatoare care au impact pozitiv asupra mediului și comunității.

Care au fost primele tale experienţe și stagii în cadrul Programului?

Am fost implicat în procesul de evaluare și planificare a migrării anumitor aplicații și sisteme de management date din infrastructura on-premise către cloud, dar și trecerea MMR index unde am avut ocazia să colaborez la implementarea unui nou sistem de gestionare a indexurilor pentru contoarele de energie. Pe de altă parte, împreună cu colegi din programul GraduatE.ON ne-am ocupat de organizarea și buna desfășurare a concursului Energy Challenge. Cu acestă ocazie am susținut prezentări în cele mai importante universități din România și ne-am ocupat de selecția concurenților pentru etapa finală.

Dorința sa de cunoaștere și preocuparea constantă pentru învățare au fost motoarele care l-au susținut pe parcursul acestei perioade. A demonstrat receptivitate  participând alături de echipă la cursuri de dezvoltare a abilităților tehnice, exersându-și și perfecționându-și capacitatea de colaborare. Deși sarcinile primite nu au vizat direct mediile productive sau funcționalitățile critice ale sistemelor, Alex le-a executat cu rigoare si entuziasm, manifestând permanent grija sa pentru îmbunătățire continuă.

Ce îţi oferă mentoring-ul din cadrul Programului?

Programul de mentoring m-a ajutat să îmi dezvolt abilitățile tehnice și de leadership într-un ritm rapid, fiind ghidat de profesioniști cu experiență în domeniu. Mentorii din E.ON sunt experți în domeniul energetic și în digitalizare. Am avut ocazia să învăț direct de la cei care au deja experiență în proiecte de transformare digitală și management al resurselor. Mentoring-ul m-a ajutat să înțeleg mai bine cultura organizațională E.ON, iar programul GraduatE.ON mi-a permis să îmi dezvolt rețeaua de contacte, nu doar cu mentorul, ci și cu alți colegi sau experți din E.ON, ceea ce consider că îmi poate deschide uși către noi proiecte și oportunități.

Ai un model de urmat profesional din cadrul companiei sau din afară? De ce este modelul tău?

Leonhard Birnbaum reprezintă pentru mine un model de urmat datorită abilităților sale de lider, viziunii sale strategice și angajamentului față de inovație și sustenabilitate. Mă inspiră să îmi dezvolt continuu abilitățile și să contribui la proiecte care au un impact pozitiv asupra societății și mediului.

De ce ai ales să te definitivezi în acest departament? Ce ți-a plăcut cel mai mult?

Am ales acest departament datorită complexității și relevanței proiectelor de integrare și transformare digitală la care am avut ocazia să contribui, cum ar fi migrarea sistemelor în cloud și soluțiile de automatizare pentru managementul resurselor (MMR, AMR Gaz). De asemenea, mi-a plăcut că acest domeniu oferă provocări tehnice interesante și oportunități de învățare continuă.

Am reușit să mă implic în proiecte precum upgrade-ul AMR Gaz, care presupune adoptarea unei soluții retehnologizate, sau trecerea MMR index, deoarece aceste proiecte combină inovația tehnologică cu optimizarea proceselor. Am apreciat foarte mult colaborarea în echipă și impactul direct pe care aceste soluții îl au asupra eficienței și managementului datelor.

De ce recomanzi studenţilor în ultimul an de studiu să se alăture echipei E.ON?

E.ON oferă programe de formare și dezvoltare profesională care îi ajută pe tineri să își construiască abilități relevante pentru cariera lor. Prin programele de trainee și internshipuri, studenții au șansa să învețe de la profesioniști cu experiență și să își dezvolte competențele într-un mediu profesional stimulativ. Participarea la GraduatE.ON le permite acestora să fie parte a unor proiecte cu un impact real asupra viitorului industriei energetice. Alăturându-se echipei E.ON, studenții își pot extinde rețeaua profesională și pot dezvolta relații care le pot deschide uși pentru viitoare oportunități de carieră. 

Alexandru ne bucurăm că ți-ai trasat obiective și ai urmat traseul într-un mod atât de frumos. O carieră cu experințe inedite îți dorim și în viitor alături de echipă. Mult succes!