E.ON România E.ON România
E.ON România

E.ON România

3.73

327 evaluări

Din GraduatE.ON în Echipa FOL Cluj-Napoca - Startul ideal în carieră pentru Tudor

11.11.2024

Vă facem cunoștință cu Bichiș Dan – Tudor, fost Trainee Inginer în programul pentru absolvenți GraduatE.ON. Tudor a intrat în companie în cadrul Programului GraduatE.ON în 2022 și anul acesta s-a definitivat în DelgazGrid la Cluj-Napoca ca și Responsabil Tehnic FOL 1.

Venit direct de pe băncile facultăţii cu studii la Facultatea de Inginerie a Instalațiilor din Cluj Napoca, Tudor a făcut parte din mai multe departamente tehnice potrivite profilului său: CORG Târgu Mureș, Formația de Activități Speciale Cluj- Napoca, Strategie si Tehnologie Rețea gaz, Managementul Investițiilor și FOL 1 Cluj-Napoca. Fiecare experiență a contribuit la formarea lui Tudor, transformându-l în colegul dedicat de astăzi, plin de energie, mereu gata să își aducă contribuția asemenea unui jucător de baschet pe teren. Ați și ghicit! Tudor iubește sportul, basketul fiind pasiunea lui no.1. Haideți să aflăm mai multe despre parcursul lui Tudor de la intrarea în companie dar şi cum a aflat de GraduatE.ON, programul dedicat tinerilor absolventi.

Ce te-a convins să aplici la Programul GraduatE.ON?

Am aplicat la acest program deoarece programul oferă un cadru excelent pentru dezvoltarea competențelor profesionale, având acces la training-uri specializate, mentorat și oportunități de a lucra cu experți în domeniu. Totodată există posibilitatea de angajare pe termen lung. Deseori programele pentru absolvenți sunt un punct de lansare către o carieră stabilă și pe termen lung în cadrul companiei, cu multiple oportunități de avansare.

Care au fost primele tale experienţe și stagii în cadrul Programului?

Stagiatura am început-o cu partea operațională la Târgu Mureș  unde am început să prind gustul acestei meserii. Ulterior am făcut parte din prima fază a proiectului pilot 20HyGrid unde am început să dezvolt o pasiune spre tranziția către energie sustenabilă. Tot pe parcursul stagiaturii, am făcut parte din juriu la Olimpiada Tehnică organizată de Delgaz Grid la proba de lucru sub presiune.

Ce îţi oferă mentoring-ul din cadrul Programului?

Mentorii oferă îndrumare continuă, ei pot oferi sfaturi valoroase bazate pe experiența lor și te pot ajuta să îți stabilești și să îți atingi obiectivele profesionale. Prin interacțiunea cu mentorii pe care i-am avut de-a lungul programului am început să dezvolt competențe esențiale precum cele de leadership, managementul proiectelor, comunicarea eficientă și abilitățile tehnice specifice domeniului de activitate. Pe lângă asta cred ca cel mai important este faptul că un mentor te poate ajuta și în dezvoltarea personală, prin recomandări privind modul în care să îți gestionezi echilibrul dintre viața profesională și cea personală.

Stagiul la FOL 1 Cluj Napoca i-a venit mănușă, iar Tudor a reușit să se definitiveze cu succes în echipa lui Kaczka Albin, Sef FOL 1 Cluj, CORG Cluj, DEGR. Tudor este foarte interesat de tot ce se întâmplă la nivel de FOL. Energic, dornic să învețe și să cunoască specificul activităților desfășurate, colaborează și îndrumă colegii în implementarea noilor aplicații FSMS, reușind să aducă plus valoare echipei prin contribuția sa în cadrul diferitelor proiecte. Cunoștințele dobândite în perioada de stagiu i-au fost folositoare și în cadrul FOL. Colaborarea este constructivă și eficientă de ambele părți.

Kaczka Albin, Sef FOL 1 Cluj, CORG Cluj, Delgaz Grid

Ai un model de urmat profesional? De ce este modelul tău?

De-a lungul programului am reușit să găsesc anumite modele de urmat profesional, nu este vorba despre o singură persoană, ci mai degrabă despre un set de principii și trăsături pe care le admir la diverși profesioniști de succes. Admir oamenii care au realizat lucruri remarcabile în domeniile lor și care au adus inovații semnificative. Capacitatea lor de a gândi creativ și de a implementa soluții noi mă inspiră și mă motivează să îmi dezvolt propriile idei. 

De ce ai ales să te definitivezi în acest departament?

Activitatea acestui departament este direct legată de obiectivele mele pe termen lung și anume să acumulez cât mai multă experiență în partea operațională, iar acest departament îmi oferă cadrul perfect pentru a ma dezvolta. Activitatea acestor departamente și anume Formațiile Operative de Lucru, din punctul meu de vedere, au un impact semnificativ asupra succesului general al companiei.

De ce recomanzi studenţilor în ani terminali să se alăture echipei E.ON?

Recomand studenților în ultimul an de studiu să se alăture echipei E.ON doar din simplul motiv că această companie este într-o continuă dezvoltare și în concordanță cu nevoile pieței din punct de vedere energetic, mereu cu un pas înainte când vine vorba de digitalizare și tranziție energetică.

Ce sfaturi ai pentru viitorii absolvenți?

Sfatul meu pentru viitorii absolvenți  este chiar dacă au terminat facultatea să continue să se educe, să participe la cursuri online, să citească articole și cărți din domeniul lor și să fie la curent cu ultimele noutăți și tehnologii. Obținerea unor certificări profesionale poate fi un plus în CV și poate demonstra angajatorilor că sunt dedicați domeniului lor. Să se gândească unde vor să ajungă în carieră pe termen scurt și lung și să își stabilească obiective concrete și realiste. Și nu în ultimul rând, să mențină un echilibru între viața profesională și cea personală cu grijă permenentă la sănătatea lor fizică și mentală.

Tudor ne bucurăm că ți-ai trasat obiective și ai urmat traseul într-un mod atât de frumos. O carieră cu experințe inedite îți dorim și în viitor.  Mult succes!