E.ON România E.ON România
E.ON România

E.ON România

3.73

327 evaluări

Dizabilitatea este doar un cuvânt - Cum să depășim obstacolele și să devenim o sursă de inspirație pentru cei din jur?

20.06.2024

Într-o lume plină de sunete și experiențe sonore, colegul nostru Alin a găsit calea spre reușită în ciuda provocărilor cu care s-a confruntat. Cu o hotărâre neclintită și un zâmbet mereu pe față, el ne-a demonstrat că sunetul inimii și adevărata forță provin din interior.

Popa Alin Constantin este colegul nostru din Sibiu, de mai bine de 4 ani. Momentan este Responsabil Servicii Energie la E.ON Dialog, compania care se ocupă cu managementul relaţiilor cu clienţii Grupului E.ON din Germania. Orice își propune poate realiza chiar dacă deseori își aduce aminte că în trecut, în jurul vârstei de 3 ani, datorată unei administrări greșite a unui medicament pentru a ține sub control o boală a copilăriei, i-a fost afectat ireversibil auzul la urechea stângă.

Alin se confruntă acum cu Hipoacuzie bilaterala severă având aparat auditiv la ambele urechi însă asta nu l-a descurajat să își urmeze drumul, să depășească obstacolele și să devină o sursă de inspirație pentru toți cei din jur. Vă invităm să îi citiți povestea mai jos.

Când ai descoperit că te confrunți cu o problemă medicală?

Problema mea medicală este din copilărie. La vârsta de 2-3 ani datorată unei administrări greșite a unui medicament pentru a ține sub control o boală a copilăriei, mi-a fost afectat ireversibil auzul la urechea stângă.

Care a fost cel mai mare obstacol pe care l-ai depășit și cum ai reușit să îl înfrunți?

Momentul greu pentru mine a venit în 2003 când am aflat că mă confrunt cu deficiență auditivă bilaterală severă. A fost momentul când mi-a scăzut complet auzul la ambele urechi. Tot atunci am aflat că mă confrunt și cu insuficiență mitrală de gradul 2, aceasta fiind o problemă genetică. Am reușit să depășesc această problemă cu nădejde în Dumnezeu și cu ajutorul prietenilor care au contribuit la achiziționarea celui de-al doilea aparat auditiv. La vremea aceea un aparat costa cc. 1000 de euro, un cost destul de ridicat.

Cand am început să port aparatele am căpătat încredere în mine, am început să port conversații normale cu oamenii pe care îi întâlneam și am reușit să îmi dezvolt tot mai mult abilitățile de lider în organizarea de evenimente în aer liber. Turele montane fiind pasiunea mea de ceva timp.

Cum ai simțit sprijinul echipei atunci când a fost nevoie și cum crezi că putem îmbunătăți acest sprijin?

Am găsit multă înțelegere din partea colegilor pentru problemele mele de auz. Mă bucură mult să pot avea o colaborare bună cu ei. Poate pare ceva normal însă pentru mine nu era deloc simplu înainte.

În viziunea ta ce înseamnă să te bucuri cu adevărat de viață?

Pentru mine să mă bucur cu adevărat de viață înseamnă să fiu onest cu mine și să îmi cunosc  capacitățile și limitele. Îmi place să savurez fiecare zi împreună cu cei dragi și să îi accept pe oameni așa cum sunt. Cred că dacă poți face asta este un lucru minunat.

Ce mesaj sau motivație ai pentru colegii noștri și pentru oricine se confruntă cu provocări similare/ sau pentru cei care citesc acest articol?

Aveți încredere că lucrurile întotdeauna merg în direcția potrivită când ai speranță și nădejde în Dumnezeu. Așa veți înțelege scopul vieții și responsabilitatea care o avem față de noi și față de aproapele nostru.

Alin alături de povestea sa este un exemplu optimist și inspirațional cu o putere care a depășit orice limită. Ne bucurăm că ești parte din povestea campaniei în care tot mai mult credem că dizabilitatea este doar un cuvânt. Noi suntem cei care modelează povestea, îmbrățișează diversitatea și savurează fiecare zi indiferent de obstacolele pe care le întâlnim în cale.